17 aprilie 2014. Joia mare. Ora 9 dimineața. Fix. Cerul – plumburiu, înnorat. O ceață grea se prelinge ca un monstru molcom dinspre Pacific. Intru pe freeway 5. Acolo mă așteaptă un traffic jam cumplit. Bară la bară. Iar dacă lucrurile arată așa aici în sud, în San Clemente, oare cît de rău ar trebui să fie mai în nord. Tristețe. Intru în marea aceea de 5-6 benzi de mașini pe un sens șerpuind cu 10 mile la oră. Pe KUSC 91.5, stația mea preferată de muzică clasică, cineva anunță „Balada” lui Ciprian Porumbescu – la vioară Ștefan Ruha.
După cîteva nopți de nesomn și destul de mult efort, stau acum și mă întreb ce mi-aș dori totuși de la Hermeneia. În clipele acestea nu mi-aș dori decît să fie un loc de bun gust și bună dispoziție, de comunicare, competiție și calitate. Fără fatalisme mioritice și dramatisme a la Ana lui Manole sau Jeanne d'Arc. Nici literatura și nici universul nu au început și nu se vor sfîrși cu mine sau cu oricine din cei ce vor publica aici. De aceea probabil că ar fi extraordinar de sănătos și benefic pentru toată lumea să ne păstrăm simțul umorului și al măsurii. Fără invidii obsedante și resentimente mocnite. Conflictele nu sînt rele, mai ales cînd reușesc să rămînă la nivelul ideilor, al principiilor. Nu cred că trebuie potolite acolo, dimpotrivă, trebuie stîrnite.
Comentarii aleatorii