Vă mărturisesc că am fost foarte înclinat să anulez concursul acesta. În mare parte din respect pentru ideea de concurs literar și pentru Hermeneia. Dar au fost voci, din partea celor din juriu care m-au convins să nu-l anulez. Și nu o voi face dar nici nu vom putea acorda premiul întîi în aceeste condiții. Vreau să nu îi dezamăgesc sau descurajez pe cei care au participat la concurs pentru că nu este drept față de ei. Dar datorită acestei participări modeste nu cred că este corect să acordăm premiul întîi. Și asta nu datorită faptului că eu ar trebui să plătesc pentru el.
17 aprilie 2014. Joia mare. Ora 9 dimineața. Fix. Cerul – plumburiu, înnorat. O ceață grea se prelinge ca un monstru molcom dinspre Pacific. Intru pe freeway 5. Acolo mă așteaptă un traffic jam cumplit. Bară la bară. Iar dacă lucrurile arată așa aici în sud, în San Clemente, oare cît de rău ar trebui să fie mai în nord. Tristețe. Intru în marea aceea de 5-6 benzi de mașini pe un sens șerpuind cu 10 mile la oră. Pe KUSC 91.5, stația mea preferată de muzică clasică, cineva anunță „Balada” lui Ciprian Porumbescu – la vioară Ștefan Ruha.
Cred că a venit vremea să iau o decizie cu privire la existența site-ului Hermeneia.com. Nu-mi voi ascunde sarcasmul și am să recunosc că sînt unii care cred că decizia asta ar fi trebuit luată mai demult. Deci pînă la sfîrșitul acestei veri Hermeneia, așa cum o știți acum nu va mai exista. Sînt posibile mai multe scenarii și nu îmi este deocamdată clar care din ele va fi ales. Este posibil să fie închisă și să dispară în mod complet. Este posibil ca textele să mai rămînă disponibile în mod static dar fără să mai poată fi comentate sau modificate.
Am vrut să scriu un text poetic dar “datoria este înainte de toate”. Trebuie să scriu clarificări. Am o groază de clarificări de făcut. Cîndva visam să ajung șef. După o vreme n-am mai visat. N-am mai visat nimic. Acum că m-a pus bîza să îmi fac site trebuie să fiu și șef. S-au dus vremurile bune de altădată cînd lăsam bătaia asta de cap altora. Nu mi-o luați în nume de rău. E un sentiment straniu. Am vrut să am un loc liniștit în care să îmi pun textele. Nu m-am așteptat să își dorescă și alții compania mea. Mai ales că nu sînt o companie extrem de agreabilă. Pe alocuri sînt chiar mizantrop.
Deci, să încep: (le voi adăuga și în regulament pe cele care își vor avea locul acolo)
Comentarii aleatorii