Amurg muribund.
Autostrada pustie
Încolăcește parfumul nopții
Și stelele din cerul de piatră;
Cenușiul șarpe gigantic
Sugrumă totul în jur,
Încet, coroziv.
Vechea mașină albastră,
Corabie a deșertului suburban,
Alunecă-n spațiu și timp
Printre stropi de tăcere.
În spatele cârmei,
Suspendat în eternitate,
Privesc în a inimii mele oglindă.
Doar spirale de vis și singurătate
Se mai văd licărind
În sumbra, eterna, apăsătoarea
Întunecare.
(8 noiembrie 2007)
Poezie:
Comentarii
Aranca -
Poate că e o senzație stranie: am sentimentul că a fost gândit/conceput în altă limbă și aceasta e traducerea ei imperfectă...Accentele bacoviene într-o gamă postmodernistă cu tot apanajul derigoare conferă textului o dimensiune insuficient exploatată în ciuda descrierii gradate, tensionate. Poate că nu este așa cum am gândit. Iluzia se prăbușește de multe ori în sufletul celor care îți decupează singurătatea -acest origami indescifrabil încă - într-un "Amurg muribund"...poemul îmi amintește însă, și nu știu de ce, de compozițiile lui "Florian din Transilvania" sau numai trena lor melancolică...O întunecare pe măsura singurătății noastre. Cum suna în engleză?
Gebeleizis -
Mulțumesc, Marina, pentru comentariu. O să mă gândesc la îmbunătățiri ale textului. Din păcate săptămâna aceasta e destul de plină și nu știu dacă voi avea timp să fac modificări utile.