de acum spre orizont nici țipenie
am plecat să te caut navigând
într-un contur de cal
sub apă
mii de brazi se înalță dorind să atingă cerul
mirose a luntre nefolosită
și este liniște
ca într-un hamac
la suprafață
se ridică câte o spinare mare de scoică
de când am trecut prin strâmtoarea sub formă de coastă
nu mai visez peisaje în globuri de sticlă
asta îmi dă libertatea de a respira
cel puțin tot aerul din ceață
peștii se nasc abia acum
din mâlul oceanului
în ochii lor proaspeți
văd o oaste infinită de sori în șir indian
vâslesc deși vâslele se înmoaie
devenind niște cârpe
pe care le înfășor noaptea peste oase
să îmi fie mai frig decât mâine
Poezie:
Comentarii
emiemi -
"la suprafață se ridică câte o spinare mare de scoică" Foarte buna imagine vizuala. Frumoasa navigare putin stanesciana, dar nu ma deranjeaza. Final reusit. Tot poemul respira o senzatie de navigare resemnata. Bun in opinia mea. Minimalizat pina la esenta, toate imaginile isi au locul lor acum.
Alexander -
emi, ai dreptate, pe parcursul poezie mi-am dat seama ca are un iz de nichita, dar am zis acelasi lucru, ce daca:). multumesc de semn seara buna