Anul trecut, pe data de 6 iulie, scriam „Cred că a venit vremea să iau o decizie cu privire la existența site-ului Hermeneia.com. Nu-mi voi ascunde sarcasmul și am să recunosc că sînt unii care cred că decizia asta ar fi trebuit luată mai demult. Deci pînă la sfîrșitul acestei veri Hermeneia, așa cum o știți acum nu va mai exista.” Iată un exemplu care mă învață, dacă mai era nevoie, să fiu și mai circumspect atunci cînd așez ceva în scris. Pentru că a trecut vara și Hermeneia nu a dispărut.
Am și eu nedumeririle mele. Știu că artiștii sînt în general vanitoși. Știu că uneori și eu am fost ispitit să mă aprind, să port războaie, de cele mai multe ori care nu se meritau. Dar nu înțeleg de ce unii au totuși o atracție dezechilibrată spre conflicte, un fel de țandără gata oricînd să sară. Apoi nu înțeleg ce este așa de greu de priceput în ce privește regula exclusivitații pentru două luni. De ce sînt unii neglijenți iar alții recidivează parcă din rea voință. O regulă e regulă și gata. Mi-a spus cineva: „vezi că la români e greu cu disciplina că ei confundă libertatea cu jungla”. Am zis că e cîrcotaș. Oare am greșit...?
Vă mărturisesc că am fost foarte înclinat să anulez concursul acesta. În mare parte din respect pentru ideea de concurs literar și pentru Hermeneia. Dar au fost voci, din partea celor din juriu care m-au convins să nu-l anulez. Și nu o voi face dar nici nu vom putea acorda premiul întîi în aceeste condiții. Vreau să nu îi dezamăgesc sau descurajez pe cei care au participat la concurs pentru că nu este drept față de ei. Dar datorită acestei participări modeste nu cred că este corect să acordăm premiul întîi. Și asta nu datorită faptului că eu ar trebui să plătesc pentru el.
17 aprilie 2014. Joia mare. Ora 9 dimineața. Fix. Cerul – plumburiu, înnorat. O ceață grea se prelinge ca un monstru molcom dinspre Pacific. Intru pe freeway 5. Acolo mă așteaptă un traffic jam cumplit. Bară la bară. Iar dacă lucrurile arată așa aici în sud, în San Clemente, oare cît de rău ar trebui să fie mai în nord. Tristețe. Intru în marea aceea de 5-6 benzi de mașini pe un sens șerpuind cu 10 mile la oră. Pe KUSC 91.5, stația mea preferată de muzică clasică, cineva anunță „Balada” lui Ciprian Porumbescu – la vioară Ștefan Ruha.
Comentarii aleatorii