Problema : De ce să se reposteze un text aici, pe Hermenia, dacă a mai fost postat pe alte site-uri?
În regulament se prevede posibilitatea de înscriere a unui text, existent pe alt site, numai în momentul în care au trecut minim două luni de la postarea lui pe acel site.
Concluzie : nu se dorește copierea altor site-uri.
Hermeneia dorește tuturor membrilor și cititorilor ei un Praznic liniștit și luminos al nașterii Fiului lui Dumnezeu. Oricît de săraci sau lipsiți de daruri am fi în iarna aceasta să nu uităm că întîi de toate El este darul fundamental în comparație cu care toate celelalte lucruri rămîn doar simple accesorii ale vieții.
Am citit deunăzi prin ceva fițuică electronică o observație amuzantă. Cineva definea Hermeneia.com ca fiind un „club exclusivist”. Bineînțeles că am zîmbit. Bănuiesc că persoana respectivă nu știe prea bine ce înseamnă cuvîntul exclusivist. Sau poate nu știe cum funcționează Hermeneia. Cel mai amuzant mi s-a părut faptul că lega această definire de așa numita „regulă a celor două luni”. Un club exclusivist sau o comunitate exclusivistă, atît cît pot eu înțelege termenul, se referă la ceva în care nu poți pătrunde decît dacă ești invitat în mod special sau dacă întrunești anumite calități iar dacă nu le întrunești ești cu desăvîrșire respins. Ei bine, așa cum bine știți, în comunitatea Hermeneia nimeni nu a fost invitat vreodată, cel puțin de mine.
Am și eu nedumeririle mele. Știu că artiștii sînt în general vanitoși. Știu că uneori și eu am fost ispitit să mă aprind, să port războaie, de cele mai multe ori care nu se meritau. Dar nu înțeleg de ce unii au totuși o atracție dezechilibrată spre conflicte, un fel de țandără gata oricînd să sară. Apoi nu înțeleg ce este așa de greu de priceput în ce privește regula exclusivitații pentru două luni. De ce sînt unii neglijenți iar alții recidivează parcă din rea voință. O regulă e regulă și gata. Mi-a spus cineva: „vezi că la români e greu cu disciplina că ei confundă libertatea cu jungla”. Am zis că e cîrcotaș. Oare am greșit...?
17 aprilie 2014. Joia mare. Ora 9 dimineața. Fix. Cerul – plumburiu, înnorat. O ceață grea se prelinge ca un monstru molcom dinspre Pacific. Intru pe freeway 5. Acolo mă așteaptă un traffic jam cumplit. Bară la bară. Iar dacă lucrurile arată așa aici în sud, în San Clemente, oare cît de rău ar trebui să fie mai în nord. Tristețe. Intru în marea aceea de 5-6 benzi de mașini pe un sens șerpuind cu 10 mile la oră. Pe KUSC 91.5, stația mea preferată de muzică clasică, cineva anunță „Balada” lui Ciprian Porumbescu – la vioară Ștefan Ruha.
Comentarii aleatorii