pe nevasta lu romică au găsit-o moartă în casă lîngă ușa de la intrare. pe bărbie se scurgea un firicel de sînge. în rest nimeni nu știe ce avea. înainte să fugă cu un patron de gater de pe valea muntelui romică o internase la bisericani. acolo l-a și cunoscut pe patron. cînd a venit itm-ul să-i închidă gaterul fără autorizație atunci au găsit-o.
Cred că nu e adevărat că numai oamenii curioşi descoperă cele mai multe şi interesante lucruri. Din experienţa mea pot spune că am aflat cele mai bune lucruri în viaţă, în sentimente sau în cunoaştere, numai când am fost eliberată de constrângerile curiozităţii sau vreunei încercări de a găsi ceva cu orice preţ. Este ca şi cum ai abandona dorinţa de a ajunge în vârful unui munte. Este capacitatea de a lăsa pradă apelor pietricelele preţioase pe care tocmai le-ai cules. Şi apele ştiu rostul lor mai bine decât mintea analitică a unui simplu om.
.................................
Te însoțește o frică permanentă cînd scrii poezie. De aceea nu o faci cu plăcere. Niciodată. O faci cel mult din nevoie. Iar nevoia înseamnă vulnerabilitate. La fel ca minutele cînd un avion sofisticat de război se atașează la conducta suspendată a unei cisterne zburătoare. Necesitatea imperioasă îl face extrem de vulnerabil. Iar vulnerabilitatea nu ne place. O privim ca pe un pericol. Într-o cultură a imaginii, succesului și onoarei nevoia te face egal cu ceilalți, accesibil, neinvincibil.
Tinereţea este ca o poşetă de damă. O arunci pe un umăr, nici nu trebuie să ştii care, şi pleci. Alergi, aproape. Sari ca un cangur cu marsupiul strâns pe corp, eventual cu o curea lată şi o cataramă care se lasă greu pe un picior, nu contează care. Şi mai apeşi, din când în când, casca audio inside în ureche, fredonând o melodie, care, se pare că este pe aceeaşi frecvenţă cu globulele roşii, deci, chiar dacă poate să ţi se facă piele de şarpe când auzi cuvântul spanac, s-ar spune că tu stai foarte bine cu hemoglobina.
era o uşă înaltă şi albă cu clanţa în dreptul inimii mele. ciocăneam discret să intru în audienţă la dresorul de păianjeni cu cruce. un om gras şi roşcovan care-şi mesteca mustaţa tacticos. eram udă de emoţie şi caldă ca puiul abia ieşit din găoace. bărbatul vorbea chicotind ascuţit fiindcă se ştie că moartea nu e un lucru aşa serios ca viaţa. înghiţi un nod în gât dintr-un colţ de stea care ţi-a mai rămas. ca atunci când bei lapte după vărsat de vânt. uneori numai soarele îţi mai rămâne şi mori iarna. alteori te scuturi de stele şi lună din păr ca salcia de toamnă.
Comentarii aleatorii