... Reperul cel mai important, care deschide ușa hermeneutică (de brad solid) a poemului, este titlul. Observăm nuanța: în titlu, inainte și după cele trei puncte (singurul semn de punctuație care te scoate mai tot timpul din belea când nu știi ce să pui) nu exista spațiu. Dar când versul este reluat în text, apare spațiu... nu după, ci înainte de acest triolet de puncte. Acest subtil hint aduce, cum spuneam, yala (chinezească, firește, serie 100/ minut, cu posibilitatea înlocuirii butucului) - yala exegetică a ușii (de brad, firește).
...Doar dacă înțelegem acest semnal putem purcede, cu șanse reale de penetrare, către frageda cavitate esențială a poetextului. Și:
..."Și cum stăteam așa culcată,
cu mâinile sub cap
și inima ușor bătând...
mi s-a părut,
există femei care după ce pleacă te simți ca și cum ți s-ar fi rezectat tot stomacul.
de parcă după o vreme ea nu mai e o femeie ci un organ important fără de care nu ai fi normal. cauți soluții poate ar trebui să faci totul mecanic să-ți propui conversații banale casual sex și alte asemenea.
Luciano e mort...
dintr-o dată mă simt mai puțin cu un tată și fără batista lui albă, nici piața cu lămâi în care cântam la 4 voci nu mai e de găsit, o caut zilnic, mă scufund, tu râzi, te ignor și iar ascult Rigoletto, apoi mă apucă o furie fără cuvinte ca în aria din actul III, după perdele moartea.
Primul gând care mi-a venit a fost: ce s-o fi întâmplat cu Andrei. E o afacere falimentară să îți deschizi hotel în atlantida. Desigur eram mâncat, odihnit și extrem de lucid (sic!). Îmi aminteam de gimnastul fără plămâni, fără nume, fără das Haus pe care o are orice sportiv de performanță, bancher ori analfabet mioritic (pac pac). Dar noua ordine mondială se făcea și fără mine (sic!) sau (sick!), iar râurile continuau să sperie pe timp de cod colorat (în general am observat că nu contează culoarea) bieții oameni. Soluția cea mai la îndemână? Să investesc în atlantida. Dar de la mine, drace!, nu se vedea.
***
am putea să ne înjurăm ore în șir
să ne urâm așa cum doar noi putem s-o facem
să ne mușcăm de ceafă să agonizăm asemeni prăzii între colții felinelor
nu ne cunoaștem locuim în aceeași cameră în aceeași viată
de prea mult timp
noi înseamnă o cușcă în care intrăm de bună voie la intervale neregulate
aici se consumă fricile și iubirea și iubirea
doar aici
***
urăsc sărbătorile mai ales zilele de naștere și pe cele onomastice când trebuie să fii altfel într-un fel în care eu n-am învățat niciodată să fiu.
urăsc toate femeile din lume grase slabe cu părul negru sau galben le urăsc dinții albi sau strămbi peste care buzele refuză să se așeze și cuvintele ce vibrează în gurile lor zemoase.
[ doar pe mama o urăsc mai puțin. uneori deloc]
Comentarii aleatorii