note

imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

Desen

Am furat din sufletul unui copac atât cât să îl desenez cu tuşe negre şi roşii în alfabetul nevăzătorilor. Deoarece negrul şi roşul sunt bune pentru benzi desenate şi pentru sloganuri sau firmamente sau chiar vestimentaţie. Sunt culori care se rotesc pe roata olarului. Sunt culori care aleargă una pe cealaltă. Între timp orbii descifrează de-a lungul vieţii sensul negrului şi roşului, iar Homer încă mai călătoreşte din cetate în cetate.

Proză: 
imaginea utilizatorului yester

Andrei Velea - Hotel în Atlantida

Primul gând care mi-a venit a fost: ce s-o fi întâmplat cu Andrei. E o afacere falimentară să îți deschizi hotel în atlantida. Desigur eram mâncat, odihnit și extrem de lucid (sic!). Îmi aminteam de gimnastul fără plămâni, fără nume, fără das Haus pe care o are orice sportiv de performanță, bancher ori analfabet mioritic (pac pac). Dar noua ordine mondială se făcea și fără mine (sic!) sau (sick!), iar râurile continuau să sperie pe timp de cod colorat (în general am observat că nu contează culoarea) bieții oameni. Soluția cea mai la îndemână? Să investesc în atlantida. Dar de la mine, drace!, nu se vedea.

Proză: 
imaginea utilizatorului Virgil

„lucrurile despre care nu vorbim”

...

Există lucruri despre care nu vorbim. Pur și simplu. Le ținem sub un fel de sentință a tăcerii. Și nu mă refer la fantezii sexuale. Sau la rugăciuni. Sau la chestia aceea cînd te trezești brusc la tejgheaua unui magazin privind în gol iar apoi cauți în jur îngrijorat să vezi dacă nu ți-a văzut cumva cineva căderea pe gînduri. Nu. Mă refer la „lucrurile acelea”.

Proză: 
imaginea utilizatorului nicodem

bits and bytes

...

poate că nu este bine să mă dezvelesc de cerneală
îmi place să umblu nud însă, când scriu.

din alt pământ moștenesc cioburi de zile
pe care le spăl cu mare atenție de ispite.

de tălpile mele s-au mai lipit milioane
de alte bacterii și toate contagioase.

se trage cu ICBM-uri după sentimentele mele
și cad împiedicându-mă de silozuri.

parcă din sângele meu se extrage o
penitență pentru toate păcatele celor ce nu se vor naște.

decât sa fiu postmodernist
mai bine mă-mbrac în piele de neofob.

căutati-mă, cautați-mă și catalogați-mă
sunt la un pas de cel care nu sunt.

stând închis în vertico
am murit, din greșeală, lovit de paloșul exceselor.

dați-mi o mare și vă voi face
pescari de oameni.

îmi place să fiu nicăieri de găsit
și să mă plimb pretutindeni.

Proză: 
imaginea utilizatorului aalizeei

pelerin fără veşminte

călătorii imaginare

fireşte că-ţi aminteşti ce îţi scriam la fiecare sfîrşit de săptămînă. aşteptam să te întorci şi să citeşti. aflasem că răspunsul tău stă în freamătul genunchilor nicidecum pe buze sau în priviri. aşezată pe masa din bucătărie cu picioarele atîrnînd, uneori genunchii tăi se albeau de atîta strînsoare încît ştiam că eşti îndestulată deja de lumina din tine. orice scînteie în plus te-ar fi transformat în cenuşă. legenda păsării phoenix la ceas tîrziu ne-ar fi istovit pe amîndoi prin repetabilitate.

Proză: 

Pagini

Subscribe to note