note

imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

Ferestre şi inimi

Era pe vremea când citeam „Fecioarele despletite”, de Hortensia Papadat - Bengescu. Oare îmi amintesc corect? În acel roman ori poate în altul, poate în cartea „Într-un cămin de domnişoare” de Anişoara Odeanu, sau în alta, citisem despre o fată tânără, de felul ei pudică şi delicată, cum eram şi eu de altfel, care stătea goală pe pervazul ferestrei, lăsându-şi simţurile legănate de briza verii. Nu mi s-a părut o scenă indecentă, având în vedere că nu erau spectatori indiscreţi ori vreun fel de voyeuri în apropiere.

Proză: 
imaginea utilizatorului nepotul lui rameau

Arta Brută

**

Sorb cafeaua cu pai paralel, cu buzele strânse în formă de muon, miezul deprimat al zilei mă ţine treaz, nu am vazut azi flori şi nici glastre cu muştar înflorit. E o penurie de gesturi şi mirodenii în abstract, lipsesc gusturi simple, mă uimesc: lumina polară, biscuiţii fără sare, fetiţele ce nu ies din şotron de teama maturizării imediate. Uneori rumegăm o idee, o molfăim câţiva ani ca să o abandonăm în favoarea unei doctrine de design mai nou.

Proză: 
imaginea utilizatorului scortan

O secundă

Așa cum mizeria lumii se depune ca roua pe petalele sufletului nostru, noi vom continua să închidem ochii în speranța că vom vedea un întuneric mai curat și mai frumos mirositor decât lumina fiecărei seri în care mulți dintre noi își plâng existența. Care deși a fost modelată de ei, este la fel de nemulțumitoare ca atunci când ar fi fost scoasă din cuptorul unui olar beat care, înconjurat de aburii de alcool emanați de propria respirație, cu un zâmbet știrb și cu dinți înnegriți, spune că totul arată exact așa cum ar trebui să arate… Ironia unui Dumnezeu ucis, care se răzbună cu o plăcere creată de noi prin lumea în care trăim și pe care am binecuvântat-o oferindu-i în dar, prima și ultima noastră suflare.

Proză: 
imaginea utilizatorului Sapphire

Pânză nețesută

Omul acesta scotocește în mine cu mâini febrile.
Mai ții minte, copil find, cum te aplecai asupra cutiei cu jucării, căutând ceva anume, o rotiță de la mașinuța regăsită după luni de uitare, sau nu știu ce accesoriu indispensabil păpușii primite în dar cu o zi înainte? Cu răsuflarea tăiată, lumea de jur împrejur împietrea, iar tu, cu limba proptită într-un obraz, cu părul curgând pe ochi, erai una cu așteptarea.

Omul acesta mă răsfoiește.

Proză: 
imaginea utilizatorului Virgil

după douăzeci de ani (I)

episod pilot

Azi noapte am revăzut cîteva părți din Balanța lui Pintilie, o jumătate din Nunta Mută și alte cîteva bucăți din alte filme românești mai vechi. Am făcut cum fac unii cînd amestecă băuturile pentru un altfel de gust, pentru o ieșire din rutină, din comun. Și brusc mi-am dat seama că mai sînt șase luni pînă la sfîrșitul anului, șase luni pînă cînd se vor împlini douăzeci de ani de la revoluție. Și am simțit un gol în stomac. Douăzeci de ani?! A fost ca și cum m-aș fi oprit brusc pe marginea unei prăpastii în ultima clipă înainte să cad. Inima mi se ridicase ca un scafandru fără oxigen în tîmple. Unde au trecut douăzeci de ani? Și ce caut eu aici? Întotdeauna am avut senzația că am în spate, undeva la îndemînă o ușă.

Proză: 

Pagini

Subscribe to note