n-am nici cea mai mică idee de unde vine
lumina/sunt aici
în mijlocul oamenilor
lumina intră în pahare și iese
pe când trupul stă nemișscat

străzile sunt ale oamenilor
la masă printre scaunele cu picioare de lemn în esențele lăcuite
mănânc din farfuriile lor
aduse de la spital
spălate atât de bine
încât s-au făcut toate albe

ei iau cuțitele și zgârie cu ele pereții
zgârie fețele oamenilor
și lor nu le curge sângele

*
în spitale se stinge lumina devreme
sunt singură într-o inimă învelită în grăsime
printre agenții care îmi caută casa
alții îmi găsesc frații și surorile îngropați
și îmi strigă să
îi aduc înapoi

să li se facă autopsiile

să fie tăiați cu raze laser până le tremură sângele să li
se oprească definitiv inimile
să strălucească

oamenii au cadrane de ceas în loc de ochi au mâini străvezii
în casele cu pereții de sticlă
ei plutesc / eu voi merge și pe ploaie acasă
prin pământul negru și ud
cu părul negru si ud
cu părul sclipindu-mi la soare
înainte ca agenții să scoată hârtiile din mapele lor argintii
să dărâme tot

fraților și surorilor mele le voi povesti despre familia noastră acolo unde ei
nu pot merge
pentru că e lumea agenților care ne caută
ne caută sufletele
le găsesc și ele

plutesc
ele strălucesc atât de tare