bună ziua
bună zâua da a cui eşti fată
nu cumva a lu florea frate cu mitica din neamu ale ghiţă
de ţâne pe-a lu savu ăla de vindea şi pe dracu la târg marţea
ăla fată cum să-ţi zâc eu de stă peste drum de mariţa pocita de i-a fugit bărbatu de pin bătătură
cu una din alde simigiu na că uitai cum o strigă frumoasă de se topea tot satu dupe ea
nu
da nu fi şi matale aşa de curioasă
aha fire-ai să fii
a lu bicică eşti cu postrunga aia-ntre dinţi
oleu ţaică pă cică ăia-s nişte iubăreţi
i-auzi şi ce e rău
păi nu
(şi flori de cireş se scuturară peste obrajii ei)
da lasă că nu mă ghiceşti matale cu una cu două
oi fi de-ale lu didu că tare te ţii mândră
hai du-te unde te-oi duce da nu cumva să treci napoi să nu dai şi pe la baba
să-ţi dau o mână de corcoduşe să acreşti ciorba
că iote ce mari crescură
bine oi trece să mă spovedesc
mulţumită
îşi legă baticul sub bărbie
şi se duse în singurătatea ei
cât gospodăria
Comentarii
a lu' ottilia text
kalipeto -
aham, atmosfera s-a dat prinsa, fain zâs! necazu' e la folosirea tuturor numelor alea de prin sat. nu stiu de ce te banuiesc de "inventarea" lor. nu ca e rau sa inventezi, da' e de lucru. daca nu-i asa, daca le-ai luat de-a binelea dintr-un sat, anunta-ma sa imi duc la ascutit detectoru de inventii:) de obicei nu ma incurc in chitibusuri, da' parca (si flori de cires...) pica mai lin fara "si". iertare pentru cate as mai fi putut spune si nu am spus! multam de poezie, spor!
no, Silviu, eu
Ottilia Ardeleanu -
mulţămesc ţie pentru popas şi ăle cuvinte de să le pui la rană! păi de! ce să spui, că sunt nume din viaţa de toate zilele. iar faptele s-au întâmplat... ceva vreme să fie. un singur lucru mi-e foarte clar: mi-e dor de viaţa la ţară (cu sau fără insinuare...)!
Aici voiam să comentez!
Dorel -
Vorba ceea: Al cui eşti, maică, din Togo? Acum, redevenind serioşi, textul e o pastişă după Marin Sorescu, din "La lilieci"...Există mici contribuţii personale, dar modelul e copleşitor şi anulează...
sincer,
Ottilia Ardeleanu -
este textul care mi-a venit în degete având la bază amintiri din trecut, de la ţară, cu personaje reale şi nu este singurul pe care l-am scris în felul acesta. (îmi place să experimentez în fel şi chip). poate că textul acesta pare pus ca într-un formular implicit. pe un model, cum spuneţi. pe Sorescu l-am citit cu multă, multă vreme în urmă. recunosc, mi-a plăcut. dacă m-am suprapus peste ceea ce a scris poetul acesta mare, sigur că nu am cum să fiu de dimensiunea acestuia. însă, responsabilitatea propriei încercări literare mi-o asum.
mulţumesc pentru lectură şi pentru opinie.
da' prin titlu nu era nevoie
Virgil -
da' prin titlu nu era nevoie de un apostrof(?) - ba chiar de două -
întreb pentru că nu mai știu acu' de cînd au smotocit ăștia de l'academie limba și ortografia.
ba da, ba da,
Ottilia Ardeleanu -
însă, cum nu am folosit nici prin text, nu am folosit nici în titlu. s-ar fi umplut de apostrofuri şi cred că ar fi distras de la lectură. înclin să cred că ele sunt subînţelese şi că nu obligă la scrierea lor cu orice preţ.
vă mulţumesc pentru observaţia pertinentă.
Sorescu
Dorel -
Nu are importanţă când l-aţi citit pe Sorescu, important e că textul pare cum am zis mai sus. Există, în literatura română, un exemplu celebru: nuvela "Blana lui Isaia", de I. Al. Bătescu-Voineşti. După ce a publicat-o, s-a trezit aproape acuzat de plagiat după "Mantaua" lui Gogol. Acuzaţie îndreptăţită. Numai că scriitorul s-a jurat că nu citise celebra nuvelă a marelui rus! Are, însă, asta vreo importanţă?"!
Vă cred
Ottilia Ardeleanu -
pe cuvânt, domnule Cristea, în tot ce spuneţi. Ştiu că nu dicut cu un necunoscător în domeniu. am reţinut acel "pare" din "textul pare cum am zis mai sus" - nuanţele au importanţă! Am să vă spun şi punctul meu de vedere, apropo de cele ce afirmaţi.
Atunci, poate că ar trebui să încetăm să-i mai citim pe ceilalţi, fie ei poeţi mari, fie ei poţi mici, fie ei poeţi internauţi, întrucât riscăm să le răstălmăcim/ "xerografiem" ideile/ cuvintele/ exprimările. (?!) Ori, dacă simţim identic înseamnă că ne suntem copii reciproce. (?!) - Avantajul fiind al celui dintâi.
După mine, plagiat este atunci când se reproduc cu fidelitate fraze dintr-o altă creaţie. Am citit astfel de autori care, pur şi simplu, au tradus dintr-o altă limbă - maxime, de pildă, şi le-au inserat printre versuri, profitând de faptul că informaţiile sunt atât de vaste încât puţini ştiu şi se prind de acest lucru. A avea aceeaşi idee cu altcineva şi a exista o potrivire, un şablon peste care fiecare îşi ţese ideea, eu nu consider plagiat. Ce ar fi dacă am spune că şi temele se plagiază?
Atunci e posibil ca primul care a scris despre iubire să fie plagiat în milioane de exemplare? Fiindcă toţi luăm în scris, în fel şi chip, tema aceasta.
Vă repet cu toată sinceritatea: acest text îmi aparţine. Singurul lui risc este acela că se poate afla în inferioritatea unui alt text de valoare – nu ştiu care este acela (?!) – valabil pentru oricine, în fond.
Este al meu. Este o frescă a satului românesc. Autenticitatea este dată de întâmplarea în sine. Eu nu am făcut decât să o retrăiesc în aceste cuvinte.
Domnule Cristea, cu toată consideraţia!