Oamenii ne îndeamnă să fim cinstiți cu noi înșine. Și o spun cu convingere. Ca și cum ar fi un fel de panaceu sau o mare eliberare. Fără să știe poate, sărmanii de ei, ce ne paște atunci cînd acceptăm în final să o facem. Cum devenim praf de pușcă iar iubirea devine scînteie. Vezi, de aceea cei mai mulți, imensa majoritate, se mint, se ignoră, se evită pe ei înșiși, și pot dormi atît de liniștiți. Și le merge bine. Atît de bine.
Personajele din mine plâng. Personajul din mine plânge. Alunecă în ploaie o dată cu taxiul, fără a-și regăsi echilibrul și plânge.
Eu nu plâng, dar mi-e foame. Am venit până aici prin apă, pe jos. Începând de lângă mâna mea, așezată pe marginea paharului, lumea se întinde molatec, înghițind totul ca o mânușă uriașă. Mi-e foame, poate că ar fi mai bine să-mi iau și ceva de mâncare.
Ultimele zile ale anului mi se încolăcesc în jurul gâtului. Dacă m-ar întreba cineva pe mine, aș face anul rotund, fără zile de început, fără zile de sfârșit. S-ar rostogoli ca o bilă până undeva pe sub vreun pat și-aș uita de bilanțuri. Ar ieși din când în când Coffee, pisica mea, jucându-se cu el, de prin unghere.
Prietene.
Prietene ştiu.
Că au fost între noi şapte ore şi un ocean.
Aici februarie are 28 de grade.
În prima dimineaţă am văzut balene jucându-se în golf.
Un spectacol halucinant, părea mai degrabă un efect secundar de la cele 21 de ore de zbor şi 2 escale în care nu am pus geană pe geană, când începi să iubeşti consistenţa betonului.
Soarele mexican îţi presară chili pe corp, după numai o oră pe şezlongul de lângă piscină, pielea începe să usture.
Aşa că ne urcăm într-un autobuz cam deşelat în care nimeni nu miroase a transpiraţie şi ajungem în locurile unde s-a filmat „Noaptea Iguanei”. Când mă voi întoarce vreau să văd neapărat pelicula asta.
Dați televizorul mai încet...!
Și acolo și la radio poate și în pliante , avertismente: Încălzirea globală ne va ucide în curând. Pe trotuarul îngustat de mașini filtre îngălbenite aruncate la întâmplare.
La metrou un copil cerșind "cinci sute de lei" umblă desculț. La un picior are un singur deget, celelalte și le-a prins în scara rulantă de la gura de metrou. Nu poartă șosete, nu încălțăminte... metodă de "marketing" ?
Pe trotuarul din fața căminului un "Z3"parcat. Toată lumea se minunează de cât de "gigantic" e ? Poate să respire ?
E ca şi cum m-aş plimba cu tine pe străzile Ballinei ori pe malul de vest al râului Moy, pe lângă furnicile desculţe care poartă şi acum în spinare amulete mărunte de nisip, dincolo de abaţia Moyne. E ca şi cum aş planta pentru tine un măceş, într-o vale mică de lângă muntele Nephin Beg, e ca şi cum din ochi mi-ar curge lapte de rostopască pentru inima ta aurie. E ca şi cum o frunză uscată s-ar face verde dacă tu ai săruta-o, stârnind astfel seve, asta pentru că trebuie să îţi vorbesc şi atât de ireal, din când în când.
Comentarii aleatorii