era o uşă înaltă şi albă cu clanţa în dreptul inimii mele. ciocăneam discret să intru în audienţă la dresorul de păianjeni cu cruce. un om gras şi roşcovan care-şi mesteca mustaţa tacticos. eram udă de emoţie şi caldă ca puiul abia ieşit din găoace. bărbatul vorbea chicotind ascuţit fiindcă se ştie că moartea nu e un lucru aşa serios ca viaţa. înghiţi un nod în gât dintr-un colţ de stea care ţi-a mai rămas. ca atunci când bei lapte după vărsat de vânt. uneori numai soarele îţi mai rămâne şi mori iarna. alteori te scuturi de stele şi lună din păr ca salcia de toamnă.
Spre deosebire de orice alt lucru, un om este nu numai ceea ce este privit din afară. Un om este, sau poate fi, multe alte lucruri, din toată pleiada de lucruri pe care le crede despre sine. Iar lucrurile acestea pot fi aproape orice. Uneori un om este o țară, un animal, un rol, o mască, o armă sau o armată, un sclav, un arbore, un zeu, o umbră. El poate fi nu numai un anumit lucru (diferit de ceea ce este acel lucru privit obiectiv din exterior), dar mai ales poate fi un alt lucru sub o formă diferită de forma sau aparența pe care acel lucru o are în mod normal.
m-am trezit într-o dimineață cu o poftă nebună de a scrie
despre mine și despre fețele colorate
[mi-ai așezat palmele umede peste ochi. sudoarea se picura măruntă și cleioasă ca în noaptea aia în care mi-ai spus c-o să ne închidem pe dinăuntru și-o să ne iubim în șoaptă ca libelulele de-o să ni se spoiască trupurile verzi pe geamuri iar îngerii ăia îngenunchiați pe la colțuri se vor hrăni cu sufletele noastre libere.]
despre libertatea de a urî toamna
[singura mea libertate se rezumă la tine. vorbesc despre ură ca și cum aș vorbi despre iubire. ți-aș putea goli inima dacă mi-aș așeza gura pe pieptul tău dintr-o rasuflare așa cum toamna într-o mișcare inversă spulberă lumina roșul nudurile]
«Tatăl nostru Carele eşti în ceruri... Ia uite ce de fân ați scos din iesle! Mânca-v-ar lupii de dihănii să vă mănânce! Că hăbăuci mai sunteți, v-ați tontit de totul totului! Iar tu Ioane dă cu coasa până la a șaptea nădușeală, după fiecare fir de iarbă, iar voi?!... Sfinţească-Se numele Tău... Nu, așa nu merge Daru, n-o să fie după tine fătu meu! Dacă te mai prind că scoți fânul cu coarnele o să rozi ieslea goală mai ceva ca vaca Ștefoaiei și nu te mai uita cu ochii ăia la mine că pun biciul pe tine! Vie împărăţia Ta... Ia picioru’, Cheșa! Uită-te ce fân mândru și proaspăt de-mi vine mie să-l mănânc, iar ei... E-e-e bată-vă norucu’ să vă bată, că v-ați jupănit de tot! Nu vă mai pun nimic în iesle, nimic! Înțelesu-m-ați?...
E rău să slăbești. Din mai multe motive. Unul: îți atârnă blue-jeanșii. Și aici am de comentat. E rău pentru că arăți prea degajat. Sau nu mai simți cam ce ai prin buzunare. Vorbesc în cunoștință de cauză. Nici portofelul nu îl mai simți. Iar asta la unii chiar e de rău. Însă putem fi și optimiști. Cumpăra ceaiuri, nește treburi combinate, alifii sau aparate minune că de aia unii trebuie să fie bogați și șmecheri iar alții viceversa.
Comentarii aleatorii