Mi-am petrecut adolescenţa prin Bucureşti, pe Dudeşti şi Calea Văcăreşti. Unde, în afara derbedeilor din găştile de cartier - pe care îi frecventam cu asiduitate - îmi intrase în cap şi poezia. Şi, prin urmare, pe la 15 - 16 ani, iată-mă şi pe la cenaclul UTC (Uniunea Tineretului Comunist) unde m-am întâlnit, în afara lui Labiş (pentru scurt timp), cu Grigore Hagiu, Ilie Constantin, Nicolaie Breban, etc., şi Florin Mugur. Ne regăseam, în afara cenaclului, pe la unul şi altul, pe acasă. Mai mult pe la mine - după câte îmi amintesc - pentru că, în afara unui spaţiu mai mare, se mai găsea şi câte un vin bun de Drăgăşani sau Urecheşti, adus de taică-meu (inginer silvic) din deplasările lui prin ţară. Am şi acum în minte unele versuri ale lui Florin:
E rău să slăbești. Din mai multe motive. Unul: îți atârnă blue-jeanșii. Și aici am de comentat. E rău pentru că arăți prea degajat. Sau nu mai simți cam ce ai prin buzunare. Vorbesc în cunoștință de cauză. Nici portofelul nu îl mai simți. Iar asta la unii chiar e de rău. Însă putem fi și optimiști. Cumpăra ceaiuri, nește treburi combinate, alifii sau aparate minune că de aia unii trebuie să fie bogați și șmecheri iar alții viceversa.
O prezență discretă, dar nu în perimetrul poeziei (așa se începe un articol, direct în clișeu), cu un scris inovator (al doilea, trebuie să iau aer) , un om care știe ce scrie și cum să scrie, cu flama lui Malebranche, dar și cumințenia plină de înțelepciune a lui Criton (nu cruton), Valeriu Valegvi, trăiește într-o lume liberă și scrie precum ea Istorii înainte de marele clic, volum bilingv de poeme, traducerea în engleză fiind realizată de cunoscutul retroversist, Petru Iamandi, plachetă apărută la editura Opera Magna, Iași, 2010. (ditamai fraza, dar paragraful este infracturabil)
cînd am intrat în barul colonelului, Mişu era la a şasea votcă. se uita fix la un banner agăţat de perete - all about fc barcelona/més que un club. ce părere ai Vlade de paleta cromatică? a zis în loc de salut. am ridicat din umeri şi m-am dus să iau o halbă de bere. o singură halbă, ca de obicei. Ksatriya căreia i-am dedicat poate cele mai frumoase poezii îmi spunea cîndva – tu bei bere?
Păreau alte camere. Mereu altele. Aceiași pași între uși. Duceri, întoarceri, muchii, pereți. Pe aici se intră. Acolo se rămâne un timp. Unde este ieșirea? Nu contează acum. Sunt acasă. Drumuri făcute cu ochii închiși. Le știm pe toate fără nicio mirare. După miros, după contur. Se răcește totul, totul este aspru și rece ca muzica de fanfară pe un vinil zgâriat. Venele se îngroașă, aveți colesterolul crescut ești anunțat din când în când. Un timp nu îți pasă. Pipăi pereții. Recunoști tapetul sfâșiat, umezeala lor familiară. Ești acasă. Ești în siguranță.
Comentarii aleatorii