... Reperul cel mai important, care deschide ușa hermeneutică (de brad solid) a poemului, este titlul. Observăm nuanța: în titlu, inainte și după cele trei puncte (singurul semn de punctuație care te scoate mai tot timpul din belea când nu știi ce să pui) nu exista spațiu. Dar când versul este reluat în text, apare spațiu... nu după, ci înainte de acest triolet de puncte. Acest subtil hint aduce, cum spuneam, yala (chinezească, firește, serie 100/ minut, cu posibilitatea înlocuirii butucului) - yala exegetică a ușii (de brad, firește).
...Doar dacă înțelegem acest semnal putem purcede, cu șanse reale de penetrare, către frageda cavitate esențială a poetextului. Și:
..."Și cum stăteam așa culcată,
cu mâinile sub cap
și inima ușor bătând...
mi s-a părut,
Oamenii ne îndeamnă să fim cinstiți cu noi înșine. Și o spun cu convingere. Ca și cum ar fi un fel de panaceu sau o mare eliberare. Fără să știe poate, sărmanii de ei, ce ne paște atunci cînd acceptăm în final să o facem. Cum devenim praf de pușcă iar iubirea devine scînteie. Vezi, de aceea cei mai mulți, imensa majoritate, se mint, se ignoră, se evită pe ei înșiși, și pot dormi atît de liniștiți. Și le merge bine. Atît de bine.
mă tot rugai - mergi la doctor! iată sînt şi la doctor. cum mă simt? îţi răspund cu vorbele unui capelan militar: în adăposturile individuale nu o să găseşti atei. confuz? poate. îmi lipseşte curajul de a spune răspicat- într-o confruntare doar în primele secunde eşti răcan apoi fie eşti veteran fie mort. pentru că vezi tu, nu-mi ştiu duşmanul, viaţa sau moartea?
E rău să slăbești. Din mai multe motive. Unul: îți atârnă blue-jeanșii. Și aici am de comentat. E rău pentru că arăți prea degajat. Sau nu mai simți cam ce ai prin buzunare. Vorbesc în cunoștință de cauză. Nici portofelul nu îl mai simți. Iar asta la unii chiar e de rău. Însă putem fi și optimiști. Cumpăra ceaiuri, nește treburi combinate, alifii sau aparate minune că de aia unii trebuie să fie bogați și șmecheri iar alții viceversa.
Așa cum mizeria lumii se depune ca roua pe petalele sufletului nostru, noi vom continua să închidem ochii în speranța că vom vedea un întuneric mai curat și mai frumos mirositor decât lumina fiecărei seri în care mulți dintre noi își plâng existența. Care deși a fost modelată de ei, este la fel de nemulțumitoare ca atunci când ar fi fost scoasă din cuptorul unui olar beat care, înconjurat de aburii de alcool emanați de propria respirație, cu un zâmbet știrb și cu dinți înnegriți, spune că totul arată exact așa cum ar trebui să arate… Ironia unui Dumnezeu ucis, care se răzbună cu o plăcere creată de noi prin lumea în care trăim și pe care am binecuvântat-o oferindu-i în dar, prima și ultima noastră suflare.
Comentarii aleatorii