note

imaginea utilizatorului Virgil

românia lui virgil t -III-

România ca România dar românul....

România ca România dar românul.... Am o grămadă de prejudecăţi. Probabil este din cauza imaginaţiei. Deunăzi cineva, “nu spui cine, persoană importantă”, mă acuza că am prea multă imaginaţie. Şi că mai toate metehnele mele se trag din asta. O fi, nu zic nu. Orice poate implica “collateral damages”, cu atît mai mult imaginaţia… mea. În orice caz cînd mă gîndesc la român imi imaginez un cioban. Un oier, păstor, păcurar sau cum i s-o mai spune. Cam asta e românul pentru mine. Şi nu neaparat din cauza Mioriţei sau a Baltagului. Deşi e posibil ca ele să confirme prejudecata mea cum că românul este eternul cioban. Poate de aceea şi prin Albania sau Macedonia rubedeniile noastre mai îndepărtate tot ciobani sînt.

Proză: 
imaginea utilizatorului Sixtus

Povestea virtuală a târfelor mele vesel-triste şi romantic-melancolico-amare – N-am crezut niciodată că voi scrie: “În amintirea Luanei Zosmer (Hanny)” , dar uite că, din nefericire, se întâmplă.

N.A.: Luana Zosmer (Hanny) nu mai este printer noi din decembrie 2010. Avea doar în jur de 50 de ani. Nu am văzut-o niciodată “face to face” . În schimb i-am citit pe nerăsuflate textele postate pe diverse sit-uri şi am corespondat prin email. De ce scriu acum despre ea, postând un text cu dialoguri semi-virtuale? Pentru că am dat de corespondenţa noastră după ce aflasem vestea tristă de la Anni-Lorei Mainka.

Proză: 
imaginea utilizatorului Ela

concert pentru vioară nesculptată

domnule stradivarius de ce nu ați sculptat în lemn de abanos vioara să nu mai trăiesc în roșu permanent eu nu am suflet din esență dură e o urmă pe o partitură interpretată stângaci

nu mai este timp pentru vioară domnule stradivarius spectatorii au părăsit loja înainte de primul dezacord ei ascultă doar simfonia rațiunii într-un preludiu al silogismelor imperiale

simțirea nu mai poate fi ascultată la ateneu luminații sunt surzi la cordul deschis încastelați în aceeași existență labirintică

așteaptă un alt kafka

domnule stradivarius să păstrăm cireșii nesculptați

vor rămâne celor ce nu ascultă lumina

Proză: 
imaginea utilizatorului Sapphire

we will always have sighisoara...

... spune el

Încercăm să nu ne pierdem, făcând ceea ce atâția alții fac. Femeia la treizeci de ani, îmi spui, știe ce vrea, știe ce poate, nu are nevoie de mine să o completez, să o apăr, să o protejez. Femeia la treizeci de ani, îți spun, iubește. Două zile, cu toate amintirile grămadă.
Săpăm în umbre, căutand case. Zilele acestea, ca un cimitir în care toate mormintele sunt săpate și nimeni nu vrea să moară. Tu îți spui că nu vei muri niciodata; eu supravietuiesc.
În restul de 363, e iubită.

//Despre el:

Proză: 

Pagini

Subscribe to note