a început nunta lui Sarit
cu o fugă peste crestele de pomi
privesc femeile cum stau singure la mese rotunde
mese albe cu petale de mireasă
vântul serii adus din grădina de portocali
cu fructe zemoase în coșuri împletite
de degetele altor femei
notez pe un șervețel alb aceste rare trăiri
gândacul poposit, se încurca în litere beate de zgomot
sau de lumina vieții
zbuciumată de începuturi,
de griji,
pe el îl cheama TOR
pe ea Sarit
au 20 de ani sau mai mult, ce contează acum?
uite, trece o brunetă cu sâni decoltați ca pentru o paradă
precis se vrea admirată
iubită o oră, măcar un ceas
poartă o eșarfă verde, îi simt pasiunea prin hainele
transparente
au pus și muzica, ceva cunoscut:
j'avais oublier, criee, Aline..
j'avais pleure sur le sable..
Borges:
Distraşi de discuţia despre nemurire am lăsat să cadă noaptea fără să aprind veioza.
Nici nu ne mai vedeam feţele.
Cu indiferenţă şi duioşie mai eloquentă decât orice patos, vocea lui Macedonio Fernandez (1) repeta că sufletul este nemuritor.
Mă reasigura că moartea trupului este fără importanţă, moartea fiind un eveniment neglijabil care se întâmplă omului.
În timpul acesta mă jucam cu briceagul lui Macedonio, îl deschideam şi-l închideam ascultându-l.
Un vecin cu acordeon, repeta la infinit La Cumprasita (2) o balivernă obraznică iubită de mulţi, fiindcă li s-a spus că este un cântec vechi.
I-am propus lui Mecedonio să ne sinucidem ca să dobândim liniştea necesară discuţiei.
îţi scriu din nou de pe ţărmurile albe şi pustii. aici, împreună cu primul meu grămătic Alesandros îmi petrec ultimele zile ale vieţii mele. a trecut destulă vreme de cînd cineva a venit la mine – nu, nu era plăsmuire aievea era, aşa cum ţi-am spus - şi a zis: eu sînt partea de vorbire care se cuvine să stea înaintea ta pentru a da sens mișcării. ştii că de atunci singura cămaşă pe care am îmbrăcat-o ai fost tu. îţi aminteşti visul meu care se repeta de fiecare dată cînd puneam capul pe hîrtie ca pe o pernă? o cunună perlată cu amintiri aşezată pe creştetul morţii! îl mai am încă dar azi nu mă mai cred aşa de tînăr şi frumos văzut de sus.
o lume abătută mergând în totală neştire străbătută de fiorii unui timp ce nu găseşte salvarea înghesuită între toţi elia nu mai suportă începe să alerge ţipând cei din jur se dau la o parte surprinşi ea percepe cum eliberează tensiunea ce-i strânge inima ele văd ţipătul un drapel mai întâi o femeie apoi două trei patru îi calcă pe urme cedează psihic încă una şi încă una se revoltă isteric bărbaţii micşorează pasul ori chiar rămân pe loc sunetele devin tot mai ascuţite mai greu de suportat nu au cum să fugă îşi astupă urechile alţii cad în genunchi sfârşiţi
femeile simt în ele pofta de tăcere cum creşte din milă ochii le devin strălucitori un timp se privesc atent apoi strâng rândurile iar şi pornesc mai departe către oriunde
să zicem că e sfîrșit de săptămînă. te trezești cu o durere de dinți aseară ai mușcat dintr-un piept de pui și dinții s-au oprit într-un os. aveai mobilitate dentară dar n-ai băgat de seamă pînă în acest moment. te duci repede cumperi o pastă de dinți la 27 de lei și speri că totul va reveni la normal. noaptea visezi că ți-au căzut toți dinții e un vis cumplit pe care îl ai în fiecare lună indiferent la ce oră adormi.
sîmbăta ar trebui să fie zi liberă pentru noi. scuză-mă mă duc să închid geamul scîrțîie ca un pescăruș în derivă.
Comentarii aleatorii