După o vârstă anumită,
singurătatea care încă mai bate în pieptul tău,
bate numai și numai împotriva ta.
Marile sentimente nu ne înșeală niciodată așteptările. Ba din contra, ne vin mereu însoțite
de și mai marile dezamăgiri. De unde și frica noastră de ele, de aceste sentimente.
Muzica, mai degrabă decât cuvintele,
posedă puterea de a trece prin nenumăratele ziduri ce-i stau în cale,
și asta fără să le surpe, nici măcar nu se atinge de ele …
Ce mai faci? Ești bine? Ești fericit? -
întrebări care nu așteaptă din partea interlocutorului său
un răspuns imediat, sau poate doar unul fictiv,
supus legilor automatismului :
Fac bine! Sunt bine! Sunt fericit!
Primesc mesaje. Ceva cu spiritualiate și meditație pentru nu știu ce trecere în nu știu ce portal al noului cer și al noului pămînt. Acum că e 11.11.11. Pe bune? Really? Are you serious? Pînă la ce nivel de idioțenie se pot coborî oamenii..? Oameni cu școală, oameni care se presupune că gîndesc. Știu. Mi se va spune că sînt un insensibil. Că nu simt vibrația lumii. Că fac parte din turma rumegătoare a consumatorilor. Manipulat de elite, de masoni, de extratereștri. Că ratez ocazia. Pentru activarea glandei pituitare. Pentru deschiderea față de lumile spirituale. Doamne, chiar atît de subtil marchetizat a devenit totul?! Sînt oare chakrele mele un fel de telefoane celulare pentru care tu îmi poți vinde SIM carduri de ultima generație? Asta este totul? N-a mai rămas nimic altceva?
E ca şi cum m-aş plimba cu tine pe străzile Ballinei ori pe malul de vest al râului Moy, pe lângă furnicile desculţe care poartă şi acum în spinare amulete mărunte de nisip, dincolo de abaţia Moyne. E ca şi cum aş planta pentru tine un măceş, într-o vale mică de lângă muntele Nephin Beg, e ca şi cum din ochi mi-ar curge lapte de rostopască pentru inima ta aurie. E ca şi cum o frunză uscată s-ar face verde dacă tu ai săruta-o, stârnind astfel seve, asta pentru că trebuie să îţi vorbesc şi atât de ireal, din când în când.
Deși îmi zisesem că e mai frumos să citești vara, în concediu, cartea unei femei, de o naturalețe demnă de atitudini nobiliare, de o fragilitate ascunsă ce doar prin frumusețea ființei ajunge la suprafață, de o inteligență cultivată spre o politețe fără de cusur, am zis nu. Deoarece tentația este prea mare. Iar lucrurile mărunte pot fi amânate după cum dorințele stringente te pot domina.
Cartea a ajuns la mine prin peripeții dar, fiind cerută și așteptată, deliciul a fost cu atât mai mare. Eua, apărută la ed. Paralela 45, 2010 a poetei, scriitoarei, Florina Zaharia, nu mai are nevoie de prezentări sofisticate pe care, la drept vorbind, nici nu aș fi fost îndrituit (ah! ce-mi place cuvântul acesta) să le tangențiez.
Producerea de existenţă prin scris e o dimensiune umană a cărei monadă e inumană.
Orice încercare de reducţionism ar fi inutilă, mai ales dacă luăm în calcul interferenţa de planuri autor-lectori (dar de ce nu, şi multiplicarea acestui proces în infinite proiecţii posibile). Mai mult, trăim deja cu impresia că s-ar putea ca suma interferenţelor spaţiilor mentale să fie cel puţin la fel de amplă ca şi spaţiul însuşi.
Comentarii aleatorii