note

imaginea utilizatorului nicodem

bits and bytes

...

poate că nu este bine să mă dezvelesc de cerneală
îmi place să umblu nud însă, când scriu.

din alt pământ moștenesc cioburi de zile
pe care le spăl cu mare atenție de ispite.

de tălpile mele s-au mai lipit milioane
de alte bacterii și toate contagioase.

se trage cu ICBM-uri după sentimentele mele
și cad împiedicându-mă de silozuri.

parcă din sângele meu se extrage o
penitență pentru toate păcatele celor ce nu se vor naște.

decât sa fiu postmodernist
mai bine mă-mbrac în piele de neofob.

căutati-mă, cautați-mă și catalogați-mă
sunt la un pas de cel care nu sunt.

stând închis în vertico
am murit, din greșeală, lovit de paloșul exceselor.

dați-mi o mare și vă voi face
pescari de oameni.

îmi place să fiu nicăieri de găsit
și să mă plimb pretutindeni.

Proză: 
imaginea utilizatorului Sixtus

Florin Mugur

Evocare

Mi-am petrecut adolescenţa prin Bucureşti, pe Dudeşti şi Calea Văcăreşti. Unde, în afara derbedeilor din găştile de cartier - pe care îi frecventam cu asiduitate - îmi intrase în cap şi poezia. Şi, prin urmare, pe la 15 - 16 ani, iată-mă şi pe la cenaclul UTC (Uniunea Tineretului Comunist) unde m-am întâlnit, în afara lui Labiş (pentru scurt timp), cu Grigore Hagiu, Ilie Constantin, Nicolaie Breban, etc., şi Florin Mugur. Ne regăseam, în afara cenaclului, pe la unul şi altul, pe acasă. Mai mult pe la mine - după câte îmi amintesc - pentru că, în afara unui spaţiu mai mare, se mai găsea şi câte un vin bun de Drăgăşani sau Urecheşti, adus de taică-meu (inginer silvic) din deplasările lui prin ţară. Am şi acum în minte unele versuri ale lui Florin:

„Puştii de pe uliţe-au crescut

Proză: 
imaginea utilizatorului Virgil

poetul

...

Poetul este manifestarea supremă a involuției umane. El și incapacitatea lui de a se adapta, de a supraviețui cu tot dinadinsul. Nu poți să nu fii uimit de atracția lui față de lucruri care nu folosesc propășirii speciei, de atracția lui față de imaginar și iluzii. Poetul este implicația logică a creației.

Proză: 
imaginea utilizatorului ioana catalina rosculet

din scrisorile larisei II

iubesc un arici de catifea

vladimir e frumos, cu ochii verde nuc, pătrunzători. are mâinile delicate. de artist. m-a pictat și pe mine. în rochiță roșie și cu flori de lavandă în păr. de atâta emoție am uitat să-i mulțumesc și el a mâzgălit repede pânza. a crezut că nu-mi place. uff! îmi venea să-l bat, merita o mamă de bătaie soră cu moartea. apoi s-a închis în el. și eu am fugit în lumea mea. știi tu, lumea aia din fundul pământului unde nu vezi, nu auzi și nu vorbești. mi-au rămas doar gândurile și în timp am învățat să construiesc un imperiu. dar și acolo sunt lacrimi.

Proză: 

Pagini

Subscribe to note