note

imaginea utilizatorului marlena

Apariție editorială

"Uitarea dinainte" - Editura Vinea, iulie 2007

Am plăcerea să vă anunț apariția volumului de poezie "Uitarea dinainte", apărut acum câteva zile la editura "Vinea" din București.
Volumul are 110 pagini, este o ediție bilingvă,cuprinzând poeziile originale în franceză ("Oublier en avant") precum și traducerile în românește.
Originalul a luat în anul 2001 premiul "Ilarie Voronca" în Franța, având onoarea de a fi prima româncă căreia i s-a decernat acest premiu cu nume românesc și a fost publicat în 2002 la editura "Jacques Brémond" din Franța.
Traducerile în limba română îmi aparțin.

Îmi permit să anexez fragmente critice despre volum, așa cum apar în versiunea românească.

Proză: 
imaginea utilizatorului dudu

Radu, hai să scriem un roman!

Fără acțiune un roman are puține șanse să capteze atenția. Zic eu. Dar cine sunt eu să zic ceva? Sunt și eu acolo, un individ. Cu aere. Aș putea oare scrie un roman? Nu cred. Sunt prea leneș. Dar nu e numai asta. Mai e ceva, extrem, extrem de important. N-am niciun pic de talent și, mai ales, nu prea am ce spune. Un subiect, o idee măcar, un licăr de speranță într-o idee. Și-atunci? Care-i șpilul? De ce mă complac în nevoia de a scrie un roman? Oare chiar am nevoie de asta? Nu am nevoie, mai curând, de o femeie? Ei, cum nu? Ba chiar am.

Proză: 
imaginea utilizatorului emiemi

despre inundaţii. altfel

paul

Lucrez în presă de prin 2000 sau 2001. Nici eu nu mai ştiu. Pînă acum am trei inundaţii la activ. Să mai număr în continuare? Nu fac parte din tagma jurnaliştilor care confundă blogul cu informarea. Fiecare inundaţie a avut gradul ei de dramatism. Despre inundaţia din 2005 nu pot spune prea multe. Decît că am greşit drumul, cum l-au greşit SPP-iştii lui Boc şi a fost aproape să ajungem în Siret.

Proză: 
imaginea utilizatorului Virgil

după douăzeci de ani (III)

și apoi sînt morții

Și apoi sînt morții. Se moare la urma urmei zilnic. Mor oameni la cîteva ore după naștere. Alții mor în azile de bătrîni. Mor de cancer, în accidente, mor de moarte bună. De parcă ar exista și moarte rea. La urma urmei moartea e la ordinea zilei. E o chestiune cît se poate de acceptabilă atîta timp cît nu trebuie să mori tu, sau cineva prea aproape de tine. Dar nu despre filozofia morții este vorba, nu despre faptul că oricum cei care au murit atunci, în decembrie 89, tot ar fi murit într-un fel sau altul. Ci este vorba despre această tranzacție aproape macabră a acelor zile. Dacă mureai și îți vedeai de treaba ta, fără să agiți lucrurile după aceea, te procopseai cu titlul de erou. Așa peste noapte. Și toată lumea era fericită.

Proză: 
imaginea utilizatorului yester

Luminița Mihai - Cuțitul de mătase

E rău să slăbești. Din mai multe motive. Unul: îți atârnă blue-jeanșii. Și aici am de comentat. E rău pentru că arăți prea degajat. Sau nu mai simți cam ce ai prin buzunare. Vorbesc în cunoștință de cauză. Nici portofelul nu îl mai simți. Iar asta la unii chiar e de rău. Însă putem fi și optimiști. Cumpăra ceaiuri, nește treburi combinate, alifii sau aparate minune că de aia unii trebuie să fie bogați și șmecheri iar alții viceversa.

Proză: 

Pagini

Subscribe to note