cînd am intrat în barul colonelului, Mişu era la a şasea votcă. se uita fix la un banner agăţat de perete - all about fc barcelona/més que un club. ce părere ai Vlade de paleta cromatică? a zis în loc de salut. am ridicat din umeri şi m-am dus să iau o halbă de bere. o singură halbă, ca de obicei. Ksatriya căreia i-am dedicat poate cele mai frumoase poezii îmi spunea cîndva – tu bei bere?
După o vârstă anumită,
singurătatea care încă mai bate în pieptul tău,
bate numai și numai împotriva ta.
Marile sentimente nu ne înșeală niciodată așteptările. Ba din contra, ne vin mereu însoțite
de și mai marile dezamăgiri. De unde și frica noastră de ele, de aceste sentimente.
Muzica, mai degrabă decât cuvintele,
posedă puterea de a trece prin nenumăratele ziduri ce-i stau în cale,
și asta fără să le surpe, nici măcar nu se atinge de ele …
Ce mai faci? Ești bine? Ești fericit? -
întrebări care nu așteaptă din partea interlocutorului său
un răspuns imediat, sau poate doar unul fictiv,
supus legilor automatismului :
Fac bine! Sunt bine! Sunt fericit!
Un salon… o pernă îngălbenită se odihnește pe un pat. I s-a recomandat repaus total. Anemii…
În colț… un scaun, și-a rupt piciorul, caută niște atele gipsate. Doctorii sunt îngrijorați că nu-i găsesc genunchii.
In cabintetul de psihiatrie… o ușă. A înnebunit ? Aud că s-a închis în ea, și tace… și tace… Mă gândesc că nu-i bine să stai nici în pragul depresiei mai ales în tocul ei.
Undeva în spate, un perete stă adormit pe o targă. Cine a spus că poți să cazi doar jos ?
Mai la stânga, cineva se chinuie să trateze un binoclu orb. Mă gândesc că un orb surdo-mut e mai întâi mort. El va fi după…
“Orb am fost si tu mi-ai redat lumina iubirii. Flamand am fost si tu te-ai dat ofranda saturandu-mi sufletul. Insetat am fost si tu mi-ai dat din preaplinul buzelor tale. Desbracat am fost si tu m-ai acoperit cu flacara trupului tau. Cazut am fost si tu m-ai ridicat. Pierdut am fost si tu m-ai regasit redandu-ma. Cum as putea sa uit toate acestea? De ce crezi ca nu esti decat o alta in lungul sir al iluziilor mele? De ce vrei sa pleci lasand lungul sir al lacrimilor tale sa-mi arda carnea? De ce ma parasesti lumina a zilelor tarzii? Toamna iernilor mele ma apropie de sfarsitul suferintelor. Pot parasi taramul zilelor cu tine in gand – icoana a iubirii mele. Te pot lua cu mine dincolo de pragul intunecat al uitarii dar frica imi e sa nu te pierd in labirintul Styxurilor nebanuite.
Având în vedere faptul că erau, amândoi, originari din Târgovişte, ar fi fost de aşteptat ca Ion Heliade Rădulescu şi Grigore Alexandrescu să aibă relaţii cordiale, chiar dacă îi despărţeau opt (sau poate chiar doisprezece) ani de viaţă.
Comentarii aleatorii