nicolae dospește în burtă vreo zece copii bine hrăniți unii mai mari alții mai mici.
așezați chitiți încolăciți unul în jurul altuia cât să încapă fără colțuri între măruntaie
căci lui nicolae îi plac rotunjimile. zice-se c-a-nvățat el la școală că viața e cerc.
de-atunci a început să deseneze cercuri –
a făcut unul pe capu’ lu’ ta-său dar vezi bine omu’ nu era bisericos și i-a zis nevestii să pună mâna să șteargă cu treanța năzbâtia
i-a zis mă-sii apoi să-i scornească și lui o vârtelniță mergătoare așa cum aveau băieții de pe mala. mă-sa n-avea timp să-i facă mendrele.
Tocmai coborîse. Ce rost avea să se îndrepte spre casă? Cu soarele luat pe umeri și pe spatele genunchilor, cu toată înghesuiala din trenul murdar, cu toată părerea de rău că lăsase în urmă marea... cu toate astea, ce rost avea să meargă spre casă?
Gara era ticsită de oameni, zgomote absurde aruncau în aer peroanele. Nebunia marelui oraș o primea cu brațele larg deschise. Parcă îi rîdea în față, făcîndu-i cu ochiul.
Ațipise în tren, era obosită. Răsăritul acelei zile a fost ciudat. Cocoțată pe o stîncă, departe de lume și de glasul unui bețiv ce-ți făcea veacul cu o sticlă în mînă, visase să răsară un altfel de soare. Parcă așteptase altceva, parcă dorise să simtă altfel...acum era dezamăgită. Era o femeie ca toate celelalte și merita același soare...
nu îmi dau seama când oamenii iubesc cu adevărat, când raționează profund și rațiunea se supune sau când simt o emoție copleșitoare?
dragostea e emoție orbitoare, e revelație. celălalt se îmbracă în haină de lumină înaintea ochilor noștri , de asta cred că nu în celălalt moare iubirea ci peste noi vine intunericul, ne întoarcem în pământ cu sufletul ...se pietrifică.
nucleu de ou fără crusta calcaroasă așa sunt oamenii când iubesc ...suflete cu fontanela deschisă
ai văzut vreodată cum se sacrifică o pasăre ? găsești în ea țesuturile fragile cu viață, i se văd vinele de sânge și are doar o pieliță ... așa sunt oamenii când iubesc
undeva
foarte sus
iubirea e meditație iar eul nu-și mai sălășluiește în trup /
sufletul lui trăiește în trupul ei iar al ei în trupul lui /
nu am scris de cîteva luni. adică de la „feng shui în lucernă”- o parodie deosebită. cred că succesul ăsta m-a dat peste cap. mai primesc și acum numeroase mail-uri de felicitare din partea unor asociații umoristice de cartier. desigur, personalitatea mea universală nu poate fi raportată la un areal așa de restrîns. invidioși, unii dintre prietenii mei înveșmîntați în pixeli m-au abandonat – doare al dracului să realizezi că ești butonul x al unei ferestre virtuale.
-am găsit întîmplător pe internet un anunț, cumpără o sută de pixeli la prețul de doar un ron per pixel. nu mulțumesc. la prețul ăsta nu îmi permit nici măcar un deget care să mă certe. de răscumpărarea unui chip la un frame decent nici nu poate fi vorba-
Sigur că artiștii sunt schizofrenici, trăsniți, cum ar putea să transceandă altfel?
Unde aș putea găsi un Mozart, căruia să-i fiu un biet Salieri?
Îmi spune că îi place Vargas Llosa și îmi descrie o scenă scabroasă în care personajul principal, un bătrân mucilaginos își taie cu meticulozitate unghiile de la picioare, le netezește cu pila, umezindu-și degetele cu salivă să curețe praful unghiilor, își smulge cu mișcări rapide părul alb, tare, din nas, într-un ritual care îi dă siguranță, înainte de a face dragoste cu nevasta mai tânără cu treizeci de ani.
Comentarii aleatorii