*
Există și în cultură, ca și în viața de toate zilele, crime „normale” – dacă o crimă se poate numi „normală” - și crime, nu neapărat fizice, intrinsec ironice; „ironie a soartei” se spune. Uneori, din prea mult entuziasm și atașament față de o idee, aceasta poate fi ucisă.
*
"Cosmosul" elen care cuprinde "Lumea Ideilor" și "Peștera" ("UNU" = DIVINITATEA, rămânând în afara "Cosmosului") va deveni, ulterior, în traducere latină "Univers" (unic); iar existența "cosmică" - existență "universală"; tăind astfel polisemantismul "cosmicului", reducându-l, pur și simplu, la un univers unic, i.e. la o nouă "Peșteră".
mă gândeam într-o zi ce mama naibii s-ar întâmpla dacă n-ar mai fi Dumnezeu, dacă n-ar mai fi cuvintele, dacă n-ar mai fi toată muzica asta rock, rap, pop, hip-hop? dacă în loc de mine acum ai asculta o bucată de lemn vorbindu-ți, spunându-ți că nu e lemn din ăla de esență tare, din care e scaunul pe care stai tu, că nu poate fi dată cu lac, spălată, ștearsă de praf, zgâriată de toate tocurile care ar trece peste ea.că bucata asta de lemn care vorbește are viață, se mișcă, te vede. și poate să te încălzească atunci când te duci dincolo, acolo unde pleacă toți. acolo unde lemnul putrezește, acolo unde ceasul nu mai are atâtea subordonate și timpul nu mai foșnește sacoșele prin masele amorfe de suflete.
Sînt un nesuferit. Sînt un nesuferit doar gîndindu-mă că am să scriu ceea ce am să scriu. Și totuși ce face omul cînd simte că trebuie să scrie sau să spună ceea ce crede? Cîndva oamenii mureau pentru asta. Sau erau surghiuniți. Sau torturați cu metode la care prefer să nu mă gîndesc acum. Și totuși făcea oare pedeapsa ca gestul să le fie ceva mai puțin împovorător? Poate. Cînd ai dreptul să spui ce gîndești sau ce crezi nu te mai confrunți cu un oponent care te înobilează, chiar pe eșafod. Cînd ai acest drept și îți este protejat totul devine vag și obositor. Ca o luptă cu pustiul. Oamenii nu mai au chip. Devii propriul tău judecător, propriul tău dușman. Ei rămîn doar un public amorf dincolo de orizont. Ca un zgomot de fond care nu te părăsește niciodată.
Am să mi-o iau! Pe merit, fără îndoială, dar trebuie să anunţ că nu e nicio diferență, absolut niciuna: scriem sau nu, verdele pădurii se naşte şi moare din aceleaşi veşnice motive. Ba nu: mai există un motiv, aparent nesemnificativ.
Comentarii aleatorii