După o vârstă anumită,
singurătatea care încă mai bate în pieptul tău,
bate numai și numai împotriva ta.
Marile sentimente nu ne înșeală niciodată așteptările. Ba din contra, ne vin mereu însoțite
de și mai marile dezamăgiri. De unde și frica noastră de ele, de aceste sentimente.
Muzica, mai degrabă decât cuvintele,
posedă puterea de a trece prin nenumăratele ziduri ce-i stau în cale,
și asta fără să le surpe, nici măcar nu se atinge de ele …
Ce mai faci? Ești bine? Ești fericit? -
întrebări care nu așteaptă din partea interlocutorului său
un răspuns imediat, sau poate doar unul fictiv,
supus legilor automatismului :
Fac bine! Sunt bine! Sunt fericit!
Fără acțiune un roman are puține șanse să capteze atenția. Zic eu. Dar cine sunt eu să zic ceva? Sunt și eu acolo, un individ. Cu aere. Aș putea oare scrie un roman? Nu cred. Sunt prea leneș. Dar nu e numai asta. Mai e ceva, extrem, extrem de important. N-am niciun pic de talent și, mai ales, nu prea am ce spune. Un subiect, o idee măcar, un licăr de speranță într-o idee. Și-atunci? Care-i șpilul? De ce mă complac în nevoia de a scrie un roman? Oare chiar am nevoie de asta? Nu am nevoie, mai curând, de o femeie? Ei, cum nu? Ba chiar am.
În ziua aceea am intrat la mort. După datină, oglinda era acoperită. Dar, mă gândeam eu, sunt atâtea oglinzi neacoperite în încăpere: ochii celor care stau de priveghi sunt deschişi şi în fiecare ochi se oglindesc şi ochii vecinilor. Câteodată o lacrimă oglindeşte şi ea lumânarea de veghe. Oglinzile nu au sfârşit, cresc una din cealaltă, ca fântânile adânci în adâncul fântânilor. Celelalte lucruri au un cadru bine delimitat în spaţiu – există un capăt al ploii, un capăt al vocii mele sau al auzului celui care mă poate asculta.
În urma recentului scandal între Petre Fluerasu și membrii consiliului Hermeneia, datorită intervențiilor mele total în afara regulamentului, am propus consilului suspendarea mea din activitatea de editor și membru al acestui site.
Avînd votul colegilor mei, am decis autosuspendarea mea pe termen de o lună.
În intervențiile mele la adresa lui Petre Fluerașu m-am delimitat foarte clar de opinia celorlați editori și moderatori. Am încălcat cu bună știință regulamentul și mi-am asumat consecințele.
Am răspuns cu atac la persoană atacurilor la persoană lansate de Petre Fluerașu. Țin să precizez că intervențiile mele în respectiva polemică au fost făcute exclusiv în nume personal și nu reprezintă o practică a consiliului.
Rog a se opera modificările tehnice de rigoare.
Desigur că au fost și peripeții, chiar plecând de pe “un ciob de stea”, dar din partea mea (și cred că e reciproc) respectul cuvenit poetei Cristina Ștefan nu a lipsit. Afară e acum o toamnă bolnavă. Mă aplec și mi-e dor să recitesc volumul Cazier Incomplet, dedicația duioasă, vorbele de suflet și din suflet ale autoarei. Cartea a apărut la editura Rovimed Publishers, Bacău, 2011, cu o prefață mai mult decât onorantă, deci meritată. Ea este semnată de Calistrat Costin, un nume ce nu mai are nevoie de prezentare.
Comentarii aleatorii