"fiecare este făuritorul propriului său destin"-Dumnezeu îți dă dreptul de alegere!
Deschid ușa vieții cu piciorul.
Încrucișări de poziții pelviene.Viermele sorții mele se încercuiește pe un inel de pământ încolțit. Doar plecările lui de acasă încep transformarea în fluturi.
Îmi spune mereu:
“ești doar o … coastă, a mea! Nimic mai mult.”
Înghețată de frig, m-am mișcat mai mult, m-am smuls din el..lăsându-i doar coaja unei felii de măr.
Mai mult ca sigur, din pricină că, în copilărie, dar şi în tinereţe, am tot privit în curţile altora coroana unor nuci uriaşi, sau pentru că am citit poeme şi povestiri despre măreţia şi viaţa lungă a acestor copaci, în urmă cu vreo doisprezece ani, la vreun lustru după ce am avut, la ţară, casa mea „pe pământ”, am îngropat, prin noiembrie, în grădină, două nuci. Primăvara, din una dintre ele a răsărit un arbust firav care, încet-încet, a început să crească şi să devină tot mai viguros. Am descoperit atunci că e cam aproape de gard şi că, dacă va creşte, va ameninţa să atingă cu crengile dinspre stradă firele liniei electrice. Dar nu l-am scos spre a-l răsădi, socotind că nu i-ar fi bine. De vreo trei ani rodeşte. Are o coroană superbă, înaltă şi largă.
Mare ne-ar fi mirarea dacă într-o recenzie „academică” s-ar renunța la trimiterile mai mult sau mai puțin savante referitoare la mulții iluștri antecesori, la repertoriul bogat al lecturilor pe care se „întemeiază” raportarea creațiilor artistice comentate, la încadrarea în te mai miri ce curente, mișcări literare și la folosirea limbajului elevat, a surclasării fenomenologice, onirice, de fapt. Nu vă speriați, nu sunt în măsură să dau cu piatra.
Da, voi purta şi eu toată viaţa în spate, cadavrul monahului care nu am fost. Doar în tăceri voi plânge pe piatra gândului tăriile la care, în lume, nu am ajuns. În marile singurătăţi din mine, ca-ntr-o chilie săpată-n stâncă, voi renunţa la lume fără să mă tund, fără să-mi las barbă de sihastru.
Ascultarea mea va fi glasul conştiinţei, căci ea este vocea lui Dumnezeu.
Spre deosebire de orice alt lucru, un om este nu numai ceea ce este privit din afară. Un om este, sau poate fi, multe alte lucruri, din toată pleiada de lucruri pe care le crede despre sine. Iar lucrurile acestea pot fi aproape orice. Uneori un om este o țară, un animal, un rol, o mască, o armă sau o armată, un sclav, un arbore, un zeu, o umbră. El poate fi nu numai un anumit lucru (diferit de ceea ce este acel lucru privit obiectiv din exterior), dar mai ales poate fi un alt lucru sub o formă diferită de forma sau aparența pe care acel lucru o are în mod normal.
Comentarii aleatorii