note

imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

Mâinile

deschise sau închise?

Mi s-a părut întotdeauna frumoasă asocierea sonoră aprope omonimă în limba română dintre cuvântul mâine şi cuvântul mâini. Mâna, acest „organ” locomotor atât de important, impropriu numită aşa, e desemnată în limba latină prin manus, cuvânt cu mai multe semnificaţii proprii sau figurate, cum ar fi puterea, în special a bărbatului asupra femeii. Se regăseşte şi în alte cuvinte înrudite, precum mandat, manuscris. Mâna e prezentă antinomic şi în cuvântul mansuetudine care înseamnă opusul forţei brutale şi autorităţii.

Proză: 
imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

Prezenţă de spirit

Şi prin urmare, cum dincolo de rama portretului lui Dorian Gray este interzis să fii, mort, copt, tăiat în patru, făcut pe dracu, orişicum, nu vei putea să treci niciodată dincolo de pereţii celulei tale de timp şi spaţiu alcătuită după darea de mână a lui Dumnezeu. Prin urmare este mai bine că e aşa fiindcă altfel te-ai scurge dinspre creier spre oase sau poate invers, ai invada mările sau ai trece peste nivelul critic al apelor de suprafaţă. Incomplet. Nu fugi după timp, prietene. Cronos îşi înghite odraslele şi ţie nu ţi-e dat să fii zeu.

Proză: 
imaginea utilizatorului Ecaterina Bargan

despre crize şi bomboane

...

- Aveam un amic care era într-o criză şi nu ştia decât faptul că el o să moară şi că totul se rezumă la moarte, acea moarte care o să vină într-un mod inevitabil.
- Adică, nici nu se pune problema că ar putea să supravieţuiească...?
- Nu, prietenul ăsta ştia că orice face el nu foloseşte la nimic, dar printr-un ciudat salt al vieţii...
- Paradoxal salt...
- Da... el găseşte de cuviinţă în momentele respective să o ia pe ocolite spre moarte
- Păi, stai un pic, eu credeam că vorbeşti despre momentele alea din faţa morţii, când ştii că ea este foarte aproape... nu în bătrâneţe...
- Da, în aşa situaţie se şi afla... chiar înainte de a muri...

Proză: 
imaginea utilizatorului Virgil

meditație de duminică

...

Oamenii ne îndeamnă să fim cinstiți cu noi înșine. Și o spun cu convingere. Ca și cum ar fi un fel de panaceu sau o mare eliberare. Fără să știe poate, sărmanii de ei, ce ne paște atunci cînd acceptăm în final să o facem. Cum devenim praf de pușcă iar iubirea devine scînteie. Vezi, de aceea cei mai mulți, imensa majoritate, se mint, se ignoră, se evită pe ei înșiși, și pot dormi atît de liniștiți. Și le merge bine. Atît de bine.

Proză: 

Pagini

Subscribe to note