O prezență discretă, dar nu în perimetrul poeziei (așa se începe un articol, direct în clișeu), cu un scris inovator (al doilea, trebuie să iau aer) , un om care știe ce scrie și cum să scrie, cu flama lui Malebranche, dar și cumințenia plină de înțelepciune a lui Criton (nu cruton), Valeriu Valegvi, trăiește într-o lume liberă și scrie precum ea Istorii înainte de marele clic, volum bilingv de poeme, traducerea în engleză fiind realizată de cunoscutul retroversist, Petru Iamandi, plachetă apărută la editura Opera Magna, Iași, 2010. (ditamai fraza, dar paragraful este infracturabil)
Producerea de existenţă prin scris e o dimensiune umană a cărei monadă e inumană.
Orice încercare de reducţionism ar fi inutilă, mai ales dacă luăm în calcul interferenţa de planuri autor-lectori (dar de ce nu, şi multiplicarea acestui proces în infinite proiecţii posibile). Mai mult, trăim deja cu impresia că s-ar putea ca suma interferenţelor spaţiilor mentale să fie cel puţin la fel de amplă ca şi spaţiul însuşi.
Mi-am petrecut adolescenţa prin Bucureşti, pe Dudeşti şi Calea Văcăreşti. Unde, în afara derbedeilor din găştile de cartier - pe care îi frecventam cu asiduitate - îmi intrase în cap şi poezia. Şi, prin urmare, pe la 15 - 16 ani, iată-mă şi pe la cenaclul UTC (Uniunea Tineretului Comunist) unde m-am întâlnit, în afara lui Labiş (pentru scurt timp), cu Grigore Hagiu, Ilie Constantin, Nicolaie Breban, etc., şi Florin Mugur. Ne regăseam, în afara cenaclului, pe la unul şi altul, pe acasă. Mai mult pe la mine - după câte îmi amintesc - pentru că, în afara unui spaţiu mai mare, se mai găsea şi câte un vin bun de Drăgăşani sau Urecheşti, adus de taică-meu (inginer silvic) din deplasările lui prin ţară. Am şi acum în minte unele versuri ale lui Florin:
femeie, draga mea
astăzi mi-a fost mai bine şi am lucrat la scena din grădină. pentru sufită am ales o catifea roşie cu dragoni celeşti brodaţi în borangic auriu. crezi că e mult un sac de orez? atunci află că în preţul ăsta au intrat şi patru culise din hîrtie Tsai Lun pe care Alesandros, în onduleuri de sineală a desenat cu peniţa ramuri de cireş. ştii cît de aproape îi eşti! mereu îmi vorbeşte despre tine şi cum într-o zi vei deprinde arta caligrafiei. el îi spune altfel, meditaţia pensulei. uite, săptămîna trecută eram pe plajă, marea se zbătea şi pe sînii ei umflaţi de sare spuma valurilor desena găitane. sfîrcurile împungeau ţărmul. Alesandros îmi zice dintr-o dată – trasează o scară cu trepte din sfoară pînă la cer şi arată lumea cu degetul, tu şi tu şi tu! dar nu am atîta hîrtie! atunci fă-ţi privirea ancoră şi trage cerul mai jos.
*
Există și în cultură, ca și în viața de toate zilele, crime „normale” – dacă o crimă se poate numi „normală” - și crime, nu neapărat fizice, intrinsec ironice; „ironie a soartei” se spune. Uneori, din prea mult entuziasm și atașament față de o idee, aceasta poate fi ucisă.
*
"Cosmosul" elen care cuprinde "Lumea Ideilor" și "Peștera" ("UNU" = DIVINITATEA, rămânând în afara "Cosmosului") va deveni, ulterior, în traducere latină "Univers" (unic); iar existența "cosmică" - existență "universală"; tăind astfel polisemantismul "cosmicului", reducându-l, pur și simplu, la un univers unic, i.e. la o nouă "Peșteră".
Comentarii aleatorii