uneori descoperim ceasuri mov în deschiderea zorilor. îți spun șoptit să îți savurezi cafeaua după cum auzi cântul secundelor, în timp ce eu privesc nehotărâtă spre urmele tale ovale, adun rotocoale de întrebări, fără a încerca să ascult oamenii, copacii, forfota zilei.
înțelegi, am nevoie doar de trei obiecte simple, să știu că ai venit fără plecări, să simt cum dezechilibrezi viața într-un surâs și mă scuturi de ploaia neagră. nu îmi asculta inima, scrijelesc în ea un oraș incolor, iar tu vei picta femeile după asemănarea dorințelor. îți voi reda libertatea de a fi iubit, fără ca eu să îmi amestec nuanțele pe fruntea ta. când te vei întoarce, noaptea îți va lovi genunchii, blând, să te ierte înainte de a intra în lumea aceasta de santal.
în palmele sale trudite o pasăre moartă de spaimă şi frig învie deasupra lumii o bătaie de inimă urmată de o alta şi o alta mai puternică membrana visului e caldă precum un cuib iar visul pluteşte liber sămânţă spre pământ
în ochii săi limpezi sufletul meu răscolit şi agitat se linişteşte îşi pierde maturitatea chinuitoare se vede pe sine într-o lacrimă iertătoare
îţi scriu din nou de pe ţărmurile albe şi pustii. aici, împreună cu primul meu grămătic Alesandros îmi petrec ultimele zile ale vieţii mele. a trecut destulă vreme de cînd cineva a venit la mine – nu, nu era plăsmuire aievea era, aşa cum ţi-am spus - şi a zis: eu sînt partea de vorbire care se cuvine să stea înaintea ta pentru a da sens mișcării. ştii că de atunci singura cămaşă pe care am îmbrăcat-o ai fost tu. îţi aminteşti visul meu care se repeta de fiecare dată cînd puneam capul pe hîrtie ca pe o pernă? o cunună perlată cu amintiri aşezată pe creştetul morţii! îl mai am încă dar azi nu mă mai cred aşa de tînăr şi frumos văzut de sus.
Gorun Manolescu : Îmi pare bine, domnule Negoiță că, după atâta timp, putem sta de vorbă, în liniște, cumpănind fiecare răspuns și întrebare. Pentru că acest interviu se desfășoară interactiv, prin email-uri. Deoarece, de câte ori ai revenit prin țară, deși ne-am întâlnit, timpul te presa. Și n-am putut reface clipele de liniște, plăcut tensionate, ale discuțiilor pe care le aveam. La institutul de cercetări la care lucram amândoi și, mai ales, în seminariile pe care le țineai. Cu acea "logică" a "vagului" care era și obiectul seminariilor, dar și modul atractiv al expunerilor dumitale.
o altă dimineaţă acelaşi autobuz. şapte douăzeci, optsprezece grade. călători pe care îi ştiu din vedere de ani de zile. de pildă pe domnul acela care tot deschide geanta diplomat scoate un flacon de parfum, fîs fîs, apoi se trage de lobul urechii drepte. mereu numai de dreptul. poate are un dezechilibru poate e într-o ureche. nu asta mă deranjează ci geanta. are cea mai urîtă geantă din lume! piele sintetică şi încuietori mari galbene şi lucioase. vă plac dinţii din metal auriu!? atunci e o geantă frumoasă.
Comentarii aleatorii