note

imaginea utilizatorului scortan

Aer mort

Soarele amurgului mai avea câteva minute de viață, după aceea totul o să cadă în cenușiu. Își apucă geaca, o pune pe braț și trântește ușa în urma lui. Lumină tomnatică. Pe strada lui nu bătea vântul, iar soarele muribund arunca razele roșii pe frunzele copacilor care trăindu-și ultimele zile din acel an, erau galbene și ruginii. Culoarea amurgului împreună cu roșiaticul frunzelor dădeau un ton sângeriu lumii...

Proză: 
imaginea utilizatorului ovYus

apocalypto

trec mările. vin câmpiile de sticlă; pășesc criticii cu stegulețe minuscule, crem, portocalii, violet și negre, mărșăluiesc pe străvezia baladă a apocalipsului cu happy end. magnific regizorul! batgiocorește turmele de intelectuali nesupunându-și capodopera la scenariul tipic, ușor criticabil.

Proză: 
imaginea utilizatorului yester

Luminița Mihai - Cuțitul de mătase

E rău să slăbești. Din mai multe motive. Unul: îți atârnă blue-jeanșii. Și aici am de comentat. E rău pentru că arăți prea degajat. Sau nu mai simți cam ce ai prin buzunare. Vorbesc în cunoștință de cauză. Nici portofelul nu îl mai simți. Iar asta la unii chiar e de rău. Însă putem fi și optimiști. Cumpăra ceaiuri, nește treburi combinate, alifii sau aparate minune că de aia unii trebuie să fie bogați și șmecheri iar alții viceversa.

Proză: 
imaginea utilizatorului poema

Templul

a philosophical approach

Ştii? Zânele nu se îndrăgostesc niciodată. Ele locuiesc într-o preafrumoasă pădure, nu foarte departe de aici. Copacii le apără pe fiecare cu lumina lor verde, coaja bătrână sclipeşte în noapte ca firele de apă sub lună. Cum au trecut mai bine de 10 minute de când nu îţi găseşti ochelarii, mi-ai spune, desigur, că ţi i-am ascuns eu, printr-o vrajă micuţă, de pădure. „Nu ai ghicit nici acum. Aveam nevoie să fiu oblojit. Aveam nevoie de tine.” Tu nu ai nevoie de mine… Nu mai spune asta acum. Mai bine să urcăm. Doar aşa păcălim frigul. Câte pietre să fie? Pune piciorul acolo. Da. Pe cea dintâi. Aşa. Ca la şcoală. Le luăm pe fiecare cu binişorul. De la început, până când învăţăm numărătoarea sutelor, sau poate a miilor. „Eu zic mai bine să rămânem aici; cerul pare pătat cu pietrele templului.” Da. Aşa pare. Mâzgălit cu pietre din mijlocul lumii.

Proză: 
imaginea utilizatorului ioana catalina rosculet

din scrisorile larisei

îți amintești plaja aia albă și pustie unde am îngropat împreună acum mulți ani puiul de papagal? nici măcar n-am apucat să-i dăm un nume. l-am găsit mort după prima noapte în care-l hrănisem cu seringa, aşa cum ne sfătuise veterinarul. din oră în oră. nici fulgi n-avea, era doar o piele roz, străvezie, prin care se vedea cum circulă sângele în vene. ţi-a fost frică să-l iei din culcuşul improvizat într-o şosetă şi-a trebuit să-ţi deschid pumnul cu forţa, să ţi-l pun în palmă. ştiam că n-o să-i faci rău. îi era foame... am stat de veghe cu rândul toată noaptea aia.

Proză: 

Pagini

Subscribe to note