Oare ce este ura? Întrebarea, care de fapt mă deranjează, muşcă şi din rădăcina mea şi din viermele ei. Este ca un cuib de viespi pe care nu ştiu cum e mai sigur să îl înlătur din jaluzelele exterioare ale ferestrei spre uliţa pustie şi sfântă a copilăriei. Spre pacea şi calmul care nu m-au lezat şi nici trădat vreodată, fiindcă aşa mi-a fost felul. Dacă am urât? Da, dar nu cu adevărat. Credeam că urăsc fiindcă suferisem, fiindcă fusesem rănită de anumite persoane.
Moartea are timpul de partea ei. Mereu. Așteaptă. Uneori se mai grăbește, așa din amuzament, nu din lipsă de ocupație. Are nevoie de... diversitate. Ca un holtei trecut de prima tinerețe, dar, în principiu, n-are de ce să se grăbească: are câștigul garantat. Ca într-o afacere cu statul: nu contează când incasezi banii, contează siguranța încasării lor. E adevărat, dacă aștepți prea mult dai faliment, dar în cazul ei așa ceva nu se poate întâmpla. Încă. Pe piața asta câștigă doar unul. Una, de fapt. Doar că, la un moment dat și afacerea asta, ca mai toate afacerile, va sucomba. Cum când?
Primul gând care mi-a venit a fost: ce s-o fi întâmplat cu Andrei. E o afacere falimentară să îți deschizi hotel în atlantida. Desigur eram mâncat, odihnit și extrem de lucid (sic!). Îmi aminteam de gimnastul fără plămâni, fără nume, fără das Haus pe care o are orice sportiv de performanță, bancher ori analfabet mioritic (pac pac). Dar noua ordine mondială se făcea și fără mine (sic!) sau (sick!), iar râurile continuau să sperie pe timp de cod colorat (în general am observat că nu contează culoarea) bieții oameni. Soluția cea mai la îndemână? Să investesc în atlantida. Dar de la mine, drace!, nu se vedea.
Gorun Manolescu : Îmi pare bine, domnule Negoiță că, după atâta timp, putem sta de vorbă, în liniște, cumpănind fiecare răspuns și întrebare. Pentru că acest interviu se desfășoară interactiv, prin email-uri. Deoarece, de câte ori ai revenit prin țară, deși ne-am întâlnit, timpul te presa. Și n-am putut reface clipele de liniște, plăcut tensionate, ale discuțiilor pe care le aveam. La institutul de cercetări la care lucram amândoi și, mai ales, în seminariile pe care le țineai. Cu acea "logică" a "vagului" care era și obiectul seminariilor, dar și modul atractiv al expunerilor dumitale.
... Reperul cel mai important, care deschide ușa hermeneutică (de brad solid) a poemului, este titlul. Observăm nuanța: în titlu, inainte și după cele trei puncte (singurul semn de punctuație care te scoate mai tot timpul din belea când nu știi ce să pui) nu exista spațiu. Dar când versul este reluat în text, apare spațiu... nu după, ci înainte de acest triolet de puncte. Acest subtil hint aduce, cum spuneam, yala (chinezească, firește, serie 100/ minut, cu posibilitatea înlocuirii butucului) - yala exegetică a ușii (de brad, firește).
...Doar dacă înțelegem acest semnal putem purcede, cu șanse reale de penetrare, către frageda cavitate esențială a poetextului. Și:
..."Și cum stăteam așa culcată,
cu mâinile sub cap
și inima ușor bătând...
mi s-a părut,
Comentarii aleatorii