trec mările. vin câmpiile de sticlă; pășesc criticii cu stegulețe minuscule, crem, portocalii, violet și negre, mărșăluiesc pe străvezia baladă a apocalipsului cu happy end. magnific regizorul! batgiocorește turmele de intelectuali nesupunându-și capodopera la scenariul tipic, ușor criticabil.
Omul acesta scotocește în mine cu mâini febrile.
Mai ții minte, copil find, cum te aplecai asupra cutiei cu jucării, căutând ceva anume, o rotiță de la mașinuța regăsită după luni de uitare, sau nu știu ce accesoriu indispensabil păpușii primite în dar cu o zi înainte? Cu răsuflarea tăiată, lumea de jur împrejur împietrea, iar tu, cu limba proptită într-un obraz, cu părul curgând pe ochi, erai una cu așteptarea.
Spre deosebire de orice alt lucru, un om este nu numai ceea ce este privit din afară. Un om este, sau poate fi, multe alte lucruri, din toată pleiada de lucruri pe care le crede despre sine. Iar lucrurile acestea pot fi aproape orice. Uneori un om este o țară, un animal, un rol, o mască, o armă sau o armată, un sclav, un arbore, un zeu, o umbră. El poate fi nu numai un anumit lucru (diferit de ceea ce este acel lucru privit obiectiv din exterior), dar mai ales poate fi un alt lucru sub o formă diferită de forma sau aparența pe care acel lucru o are în mod normal.
Voi nici măcar nu aveţi habar cît iubesc eu România. Iubire din aia pe stomacul gol. Gol de foame de aeroport sau autogară. Gol cu miros de benzină proastă şi mai ales cu miros de Mărăşeşti. Ţigările sau oraşul. Că tot una e. Iubirea pe stomacul gol e iubire adevărată. Probabil pentru că îmbuibarea ucide testosteronul. Şi testosteronul este singurul suport material al patriotismului. Pentru că din cauza lui te îmbăţoşezi, te lupţi, muşti şi din ţărînă, te răzbuni şi pînă la al nouălea neam. Stai drept. Erect. Aperi, procreezi, răzbuni, însămînţezi, zideşti, laşi o urmă. Fie ea şi de sînge. Fie ea şi de scrum. În carne sau în trup de femeie. Dar laşi ceva. România. Ce ştiu ei, veneticii, trădătorii, risipitorii, plecaţii odată cu berzele...
rameau rameau
știi că nu mă descurc între zeu bun și zeu rău
potcovesc la viitor de când m-am născut
și serile tot îl aud venind încetișor, șchiopătând a potcoava dreaptă ruptă
rameau, tângul lui veșnic
feemeeeie leagă-mă la ieslea ta
îl voi purta cu mine în mormânt
acolo unde babele neamului meu trag baticul pe gură
rameau rameau paște pe umărul tău
de când erați încă vii, voi doi
țepeni, răsturnați cu copitele către cer
-----
să nu ne pripim în concluzii draga mea ghicitoare în cafea
ai pus ibrikul pe foc
te uiți la mine ca la o fantomă chinuită
cercetată cu lupa de mov
îmi aduci niscaiva oase de ros, plătesc anticipat
scuipi în palme
te ștergi de manechinul meu nesedus
simt învaluire în starea de euforie vegetală
dau pere
îmi dau crengile pe nas
Comentarii aleatorii