Azi noapte am revăzut cîteva părți din Balanța lui Pintilie, o jumătate din Nunta Mută și alte cîteva bucăți din alte filme românești mai vechi. Am făcut cum fac unii cînd amestecă băuturile pentru un altfel de gust, pentru o ieșire din rutină, din comun. Și brusc mi-am dat seama că mai sînt șase luni pînă la sfîrșitul anului, șase luni pînă cînd se vor împlini douăzeci de ani de la revoluție. Și am simțit un gol în stomac. Douăzeci de ani?! A fost ca și cum m-aș fi oprit brusc pe marginea unei prăpastii în ultima clipă înainte să cad. Inima mi se ridicase ca un scafandru fără oxigen în tîmple. Unde au trecut douăzeci de ani? Și ce caut eu aici? Întotdeauna am avut senzația că am în spate, undeva la îndemînă o ușă.
aici în românia e deja 12, dacă erai și tu pe aici probabil că te-aș fi pupat pe obraz, dar ai barbă, mie nu prea îmi place să pup bărbați cu barbă, nu prea îmi place să pup bărbați în general, oameni, le dau o îmbrățișare ca la free hugs, eu mă pup doar cu pisicile, pe nas, nas pe nas, ca eschimoșii,
e deja 12, 12 și ceva chiar, până termin eu de scris aici se face dimineață și vine și la voi 12 a 12-a, dacă nu ne-am mai măsura atâta în ore și zile, și ani, am fi mai fericiți, am trăi de la o viață la alta și ne-ar fi de ajuns
așa, rămânem mereu în urmă, cu o urare, cu o iubire, dacă n-am purta atâtea ceasuri la încheieturi, n-am ști când începe sau când se termină, azi e ziua ta, mâine e mai mult cu o zi, mai puțin cu o zi, acesta e adevărul
ine m-a pus să te deschei, să te dezleg de pe lanțul cu multe chei? să-ți sparg cojile și să te mănânc până la miez, să-l arunc și să-mi fie dor de tine? să te consider o picătură din valul pe care-l beau, din apa care plânge despletită, lângă pian? să râd de tine, când fugi, când plângi, când te întinzi pe jos, și aluneci printre degetele mele înghețate și moi, când iei un sunet prea jos și nu-l mai poți cânta, când îți propui să mă furi din somn, să-mi speli visele și să le întinzi pe sârmele șterse de amintiri? să mă îmbuci ca pe mâncarea ta preferată? și nu e asta o poezie de dragoste?
Desigur că au fost și peripeții, chiar plecând de pe “un ciob de stea”, dar din partea mea (și cred că e reciproc) respectul cuvenit poetei Cristina Ștefan nu a lipsit. Afară e acum o toamnă bolnavă. Mă aplec și mi-e dor să recitesc volumul Cazier Incomplet, dedicația duioasă, vorbele de suflet și din suflet ale autoarei. Cartea a apărut la editura Rovimed Publishers, Bacău, 2011, cu o prefață mai mult decât onorantă, deci meritată. Ea este semnată de Calistrat Costin, un nume ce nu mai are nevoie de prezentare.
Comentarii aleatorii