Te privesc de minute bune şi încă nu pot defini prea bine senzaţia aceasta ce mă încearcă atât de acut încă de când ai început să vorbeşti despre tine, acel om din timpul concret pe care eu nu am cum să îl dezgheţ acum de semnificaţii, cel puţin nu atât de lesne pe cât mi-aş dori. Nici nu aş avea cum, din punctul ăsta de vedere tu deţii controlul absolut atât cu privire la ceea ce alegi să îmi spui, dar şi cu privire la ceea ce alegi să laşi sub tăcere. Din acest punct de vedere, poţi să te consideri un păpuşar cu diplomă.
O foarte lungă perioadă de timp am crezut că am suferit un accident. Am crezut că mi-am pierdut mirosul. Știți cum se întîmplă... o sinuzită ceva, o alergie și gata, nu mai simți nimic. Și chiar mă plîngeam uneori medicului în timpul vizitelor anuale. Omul se uita la mine, mă consulta și îmi dădea cîte ceva pentru alergie. Ce nu știam eu era faptul că nu aveam nimic. Că totul era în ordine. Cu mirosul vreau să zic. Și am înțeles asta abia după ce am călătorit în România după mai mulți ani. Pentru că, dragii mei, România miroase. Cu adevărat. Și nu o luați la modul peiorativ fiindcă nu a fost așa intenționată. România este o simfonie de mirosuri.
Dați televizorul mai încet...!
Și acolo și la radio poate și în pliante , avertismente: Încălzirea globală ne va ucide în curând. Pe trotuarul îngustat de mașini filtre îngălbenite aruncate la întâmplare.
La metrou un copil cerșind "cinci sute de lei" umblă desculț. La un picior are un singur deget, celelalte și le-a prins în scara rulantă de la gura de metrou. Nu poartă șosete, nu încălțăminte... metodă de "marketing" ?
Pe trotuarul din fața căminului un "Z3"parcat. Toată lumea se minunează de cât de "gigantic" e ? Poate să respire ?
Luciano e mort...
dintr-o dată mă simt mai puțin cu un tată și fără batista lui albă, nici piața cu lămâi în care cântam la 4 voci nu mai e de găsit, o caut zilnic, mă scufund, tu râzi, te ignor și iar ascult Rigoletto, apoi mă apucă o furie fără cuvinte ca în aria din actul III, după perdele moartea.
aici în românia e deja 12, dacă erai și tu pe aici probabil că te-aș fi pupat pe obraz, dar ai barbă, mie nu prea îmi place să pup bărbați cu barbă, nu prea îmi place să pup bărbați în general, oameni, le dau o îmbrățișare ca la free hugs, eu mă pup doar cu pisicile, pe nas, nas pe nas, ca eschimoșii,
e deja 12, 12 și ceva chiar, până termin eu de scris aici se face dimineață și vine și la voi 12 a 12-a, dacă nu ne-am mai măsura atâta în ore și zile, și ani, am fi mai fericiți, am trăi de la o viață la alta și ne-ar fi de ajuns
așa, rămânem mereu în urmă, cu o urare, cu o iubire, dacă n-am purta atâtea ceasuri la încheieturi, n-am ști când începe sau când se termină, azi e ziua ta, mâine e mai mult cu o zi, mai puțin cu o zi, acesta e adevărul
Comentarii aleatorii