note

imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

Minuscule

gânduri

Nu poţi să îţi împarţi cu alţii propriile vise. Nu există jumătate dintr-o umbră sau jumătate dintr-o linişte.

Fii logic şi ei vor spune că eşti idiot. Fii emoţional şi ei vor spune că nu te înţeleg. Fii amândouă în acelaşi timp şi ei vor spune că eşti nebun.

Amintirile sunt ca frunzele toamnei care nu mai pot să cadă de pe copacii care se usucă.

Non idem este si duo dicunt idem, spune bufniţa privighetorii.

Când eram copil mă învăţau că seva viţei se preschimbă în vin. Există un vin cu nume religios, Lacryma Christi. Aşadar, nu vă îmbătaţi cu Dumnezeu.

Proză: 
imaginea utilizatorului mladitza

Meduza și oglinzile sparte din altă poveste

Impresionată de legenda Meduzei, Silvia Miler revine acum în fața cititorilor cu volumul de versuri "Incantațiile Meduzei" (Bacău, Editura „Casa Scriitorilor”, 2006, prefață de Marius Manta). Deja se conturează o voce proprie în poezie, prin transpunerea în versuri a unei legende din mitologia greacă, în care forma de exprimare poartă amprenta puternică a lirismului din poezia populară română. Astfel, autoarea incită cititorul să descopere povestea, să relectureze poezia "Lacrima Meduzei" urmărind firul epic. Meduza a fost la început o fecioară frumoasă. Dar s-a îndrăgostit și s-a iubit cu Poseidon în chiar templul Atenei, ceea ce a atras mânia zeiței.

Proză: 
imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

Prezenţă de spirit

Şi prin urmare, cum dincolo de rama portretului lui Dorian Gray este interzis să fii, mort, copt, tăiat în patru, făcut pe dracu, orişicum, nu vei putea să treci niciodată dincolo de pereţii celulei tale de timp şi spaţiu alcătuită după darea de mână a lui Dumnezeu. Prin urmare este mai bine că e aşa fiindcă altfel te-ai scurge dinspre creier spre oase sau poate invers, ai invada mările sau ai trece peste nivelul critic al apelor de suprafaţă. Incomplet. Nu fugi după timp, prietene. Cronos îşi înghite odraslele şi ţie nu ţi-e dat să fii zeu.

Proză: 
imaginea utilizatorului gEoRgI

picioare goale - 2 -

ine m-a pus să te deschei, să te dezleg de pe lanțul cu multe chei? să-ți sparg cojile și să te mănânc până la miez, să-l arunc și să-mi fie dor de tine? să te consider o picătură din valul pe care-l beau, din apa care plânge despletită, lângă pian? să râd de tine, când fugi, când plângi, când te întinzi pe jos, și aluneci printre degetele mele înghețate și moi, când iei un sunet prea jos și nu-l mai poți cânta, când îți propui să mă furi din somn, să-mi speli visele și să le întinzi pe sârmele șterse de amintiri? să mă îmbuci ca pe mâncarea ta preferată? și nu e asta o poezie de dragoste?

Proză: 

Pagini

Subscribe to note