note

imaginea utilizatorului Virgil

românia lui virgil t -I-

ce ştiţi voi...

Voi nici măcar nu aveţi habar cît iubesc eu România. Iubire din aia pe stomacul gol. Gol de foame de aeroport sau autogară. Gol cu miros de benzină proastă şi mai ales cu miros de Mărăşeşti. Ţigările sau oraşul. Că tot una e. Iubirea pe stomacul gol e iubire adevărată. Probabil pentru că îmbuibarea ucide testosteronul. Şi testosteronul este singurul suport material al patriotismului. Pentru că din cauza lui te îmbăţoşezi, te lupţi, muşti şi din ţărînă, te răzbuni şi pînă la al nouălea neam. Stai drept. Erect. Aperi, procreezi, răzbuni, însămînţezi, zideşti, laşi o urmă. Fie ea şi de sînge. Fie ea şi de scrum. În carne sau în trup de femeie. Dar laşi ceva. România. Ce ştiu ei, veneticii, trădătorii, risipitorii, plecaţii odată cu berzele...

Proză: 
imaginea utilizatorului adela

Popas acasă la Blaga

Despre Lucian Blaga ar fi multe de spus, dar mă tem că–mi sunt cuvintele nevrednice, mă mulțumesc să salut în tăcere lumina și bucuria ce le lasă marele poet moștenire posterității prin întreaga sa creație.
În luna iulie a anului curent am fost alături de încă 6 laureați ai “Festivalului de Pozie Lucian Blaga, Lugoj”, poeta Adriana Weimer și sponsorul concursului într-o excursie ce avea drept scop: vizitarea “Casei Natale Lucian Blaga” din Lancrăm, unde poetul și-a petrecut primii 14 ani din viață.
Ajunși acasă la autorul "Poemelor Luminii", ne-am integrat imediat în atmosferă, cu îngăduința domnei administrator vizitând împrejurimile .

Proză: 
imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

....încă mă întreb

Precum o minge yo-yo albastră, pământul trage înainte şi înapoi către pumnul unui copil. Copilul e mulţumit ca Dumnezeu înainte de ziua a şaptea. Plouă cu indiferenţă de vreo câteva ore şi e încă primăvară. Toţi oamenii binecuvântaţi să fie singuri stau ca seminţele şi dospesc în găoace fără speranţa unui răsărit.

Proză: 
imaginea utilizatorului solomon

Obiecte fragile

*

Păreau alte camere. Mereu altele. Aceiași pași între uși. Duceri, întoarceri, muchii, pereți. Pe aici se intră. Acolo se rămâne un timp. Unde este ieșirea? Nu contează acum. Sunt acasă. Drumuri făcute cu ochii închiși. Le știm pe toate fără nicio mirare. După miros, după contur. Se răcește totul, totul este aspru și rece ca muzica de fanfară pe un vinil zgâriat. Venele se îngroașă, aveți colesterolul crescut ești anunțat din când în când. Un timp nu îți pasă. Pipăi pereții. Recunoști tapetul sfâșiat, umezeala lor familiară. Ești acasă. Ești în siguranță.

Proză: 
imaginea utilizatorului merveille

Povestiri de aci din bătătura Măriei lu Codin

când să întoarseră de la cimitir găsiră tolănit aici pe prispa din dială un mârtan sur cu ochii verzi cu mustățile pârlite și coada scurtată- o arătare cam hâdă carevasăzică- de curând aleasă cu semne de bună purtare în vreo pățanie nimerită cine știe cum prin lumea cea plină de încăierări a mâțelor lelița Măria își văzu de rostul pomenii și de toată rânduiala care să cădea în cea zî blestemată iar când să mai potoliră și năcazul și grijile începu să întrebe de n-a știi careva a cui a fi străina vietate întrebă în dială și în vale pe linia principală și pe ulițe că vorba ajunse din gură în gură hăt departe tocma la Chiva lu Miai în capu satului nima nu știa nimic de nici un mârtan

Proză: 

Pagini

Subscribe to note