Cei patru erau trei – Luca şi Matei.
Desigur aţi auzit de multe ori aceste vorbe hazlii despre cei patru evanghelişti ai Noului Testament: Matei, Marcu, Luca, şi Ioan. Dar oare câţi dintre creştinii de astăzi cunosc numele celor 12 apostoli ai Domnului nostru Isus Hristos?..
Există oameni cărora le place foarte mult fotbalul sau alte sporturi de echipă, aceşti oameni se numesc microbişti, adică pasionaţi, deoarece ei manifestă o pasiune deosebită pentru un lucru, ei sunt spectatorii pasionaţi în mod excesiv la o întrecere sportivă, în special la meciurile de fotbal. Totodată ei sunt şi suporterii – admiratorii etuziasmaţi, aproape fanatici (de aceea se şi numesc fani) ai unei echipe sportive.
“Orb am fost si tu mi-ai redat lumina iubirii. Flamand am fost si tu te-ai dat ofranda saturandu-mi sufletul. Insetat am fost si tu mi-ai dat din preaplinul buzelor tale. Desbracat am fost si tu m-ai acoperit cu flacara trupului tau. Cazut am fost si tu m-ai ridicat. Pierdut am fost si tu m-ai regasit redandu-ma. Cum as putea sa uit toate acestea? De ce crezi ca nu esti decat o alta in lungul sir al iluziilor mele? De ce vrei sa pleci lasand lungul sir al lacrimilor tale sa-mi arda carnea? De ce ma parasesti lumina a zilelor tarzii? Toamna iernilor mele ma apropie de sfarsitul suferintelor. Pot parasi taramul zilelor cu tine in gand – icoana a iubirii mele. Te pot lua cu mine dincolo de pragul intunecat al uitarii dar frica imi e sa nu te pierd in labirintul Styxurilor nebanuite.
Icoană autentică (care-mi aparține), pictată pe sticlă vălurită fabricată manual, din Sibiel.
*
Ramură a artei culte central europene, pictura pe sticlă a născut in prima jumătate a secolului al XVIII-lea, atât primele tablouri populare pe sticlă, hinterglasbilder, cât și un exod de colportori în teritoriile învecinate. Totodată, românii aflați în centrele de manufactură a sticlei din Boemia, Moravia sau Slovacia au adus aceasta tehnică pe tărâmurile lor natale, unde ea s-a suprapus peste fondul ancestral de creație populară.
când să întoarseră de la cimitir găsiră tolănit aici pe prispa din dială un mârtan sur cu ochii verzi cu mustățile pârlite și coada scurtată- o arătare cam hâdă carevasăzică- de curând aleasă cu semne de bună purtare în vreo pățanie nimerită cine știe cum prin lumea cea plină de încăierări a mâțelor lelița Măria își văzu de rostul pomenii și de toată rânduiala care să cădea în cea zî blestemată iar când să mai potoliră și năcazul și grijile începu să întrebe de n-a știi careva a cui a fi străina vietate întrebă în dială și în vale pe linia principală și pe ulițe că vorba ajunse din gură în gură hăt departe tocma la Chiva lu Miai în capu satului nima nu știa nimic de nici un mârtan
mă gândeam să rup firele de ploaie, să mă las în tine ca pe-o ultimă țigară ce-o bei. cola coniac absint. să-mi sprijin cotul de cutia toracică, rotula de ureche. (de ce să nu pot?). îmi atârnă picioarele peste umărul tău gol, moale, plin de oase. după orice . pe care-l pui, ființa din tine seacă tot mai mult. te agiți, îmi spui că te chinuie ceva. că ai început să porți pe tălpi nemurirea. că vrei să mă iubești cu ochii, cu umărul, cu degetul mic, cu glezna la care te lovești mereu, cu plimbările prin spatele blocului, cu nopțile pierdute pe balcon. să mă iubești cu fumul de țigară, cu brichetele din colecție, cu șervețele, cu părul lung și ochelari. cu barbă și nasul mic, în vânt. îmi spui încet că vrei să mă săruți, pe întuneric.
Comentarii aleatorii