aici în românia e deja 12, dacă erai și tu pe aici probabil că te-aș fi pupat pe obraz, dar ai barbă, mie nu prea îmi place să pup bărbați cu barbă, nu prea îmi place să pup bărbați în general, oameni, le dau o îmbrățișare ca la free hugs, eu mă pup doar cu pisicile, pe nas, nas pe nas, ca eschimoșii,
e deja 12, 12 și ceva chiar, până termin eu de scris aici se face dimineață și vine și la voi 12 a 12-a, dacă nu ne-am mai măsura atâta în ore și zile, și ani, am fi mai fericiți, am trăi de la o viață la alta și ne-ar fi de ajuns
așa, rămânem mereu în urmă, cu o urare, cu o iubire, dacă n-am purta atâtea ceasuri la încheieturi, n-am ști când începe sau când se termină, azi e ziua ta, mâine e mai mult cu o zi, mai puțin cu o zi, acesta e adevărul
Nichita, Dimov, Brumaru, Mazilescu, Baltag, Mircea Ivănescu (unii dintre ei acum uitați) și nu, în ultimul rând, Cezar Ivănescu (dispărut fizic, de curând, definitiv, dar nu și din sacralitatea poeziei), mi-au „bântuit” frumos nu adolescența, ci maturitatea.
Comparați, vă rog, finalurile cu „reptiție” – proprii melosului nostru autohton - din următoarele două poezii ale volumul „Doina” (pentru care, pe timpuri, pe care le cred pe veci apuse, Poetul a făcut greva foamei pentru că cenzura îi blocase apariția), în opoziție cu unele „finaluri”, chipurile „surprinzătoare” (dar, de multe ori, de-a dreptul absurde – ci că ar constitui un fel de „koan”-uri !) practicate acum într-o goană besmetică după o „noutate” subculturală, pub (de import):
Scriu cu plăcere pe site-ul Hermenia.com încă de când l-am descoperit pe tărâmul interna(u)ților. Am încercat să pun aici tot ce este mai bun din imaginația, din credința și din convingerile mele lirice. Nu sunt o voce care se face clar auzită. De multe ori părerile și scrierile mele au fost interpretate la modul personal - fără ca cei care au făcut-o să mă cunoască - sau au fost considerate manifestări ale unui novice literar. Nu am pretenția că reprezint o descoperire a literaturii române și nici că de la mine și cu ceea ce scriu începe poezia în limba română - însă pot spune că părerea mea contează atât cât fiecare dintre noi are dreptul al libera exprimare - indiferent de valoarea ei sau de felul în care sunt perceput pe acest site.
Prietene.
Prietene ştiu.
Că au fost între noi şapte ore şi un ocean.
Aici februarie are 28 de grade.
În prima dimineaţă am văzut balene jucându-se în golf.
Un spectacol halucinant, părea mai degrabă un efect secundar de la cele 21 de ore de zbor şi 2 escale în care nu am pus geană pe geană, când începi să iubeşti consistenţa betonului.
Soarele mexican îţi presară chili pe corp, după numai o oră pe şezlongul de lângă piscină, pielea începe să usture.
Aşa că ne urcăm într-un autobuz cam deşelat în care nimeni nu miroase a transpiraţie şi ajungem în locurile unde s-a filmat „Noaptea Iguanei”. Când mă voi întoarce vreau să văd neapărat pelicula asta.
M-au prins într-o seară, singur, la un colț de stradă lângă cimitirul de la marginea orașului. Era intuneric și frig, ploua mărunt și apăsător și mirosea a oase ude. M-am zbătut, dar ce folos… ! Cu cât încercam mai tare, cu atât mai strâns mă țineau.., în curând nu mi-am mai putut mișca nici măcar ochii. Mâinile lor mă apăsau atât de tare încât inima mi se ascunsese într-un colț și de frica ghearelor ce o înțepau din toate părtile, batea secundele din ce in ce mai încet, până ce au devenit zile și ani, iar în jurul meu totul a început să se precipite.
Comentarii aleatorii