De Adi (a. g. secară) mă leagă o prietenie frumoasă care a început în timpuri coapte, timpuri când am descoperit în cel ce scria despre minunatele mele poeme mai minunatele sale impresii. De atunci am început să îl privesc cu sufletul și am continuat să îi privesc și scrisul la fel.
o lume abătută mergând în totală neştire străbătută de fiorii unui timp ce nu găseşte salvarea înghesuită între toţi elia nu mai suportă începe să alerge ţipând cei din jur se dau la o parte surprinşi ea percepe cum eliberează tensiunea ce-i strânge inima ele văd ţipătul un drapel mai întâi o femeie apoi două trei patru îi calcă pe urme cedează psihic încă una şi încă una se revoltă isteric bărbaţii micşorează pasul ori chiar rămân pe loc sunetele devin tot mai ascuţite mai greu de suportat nu au cum să fugă îşi astupă urechile alţii cad în genunchi sfârşiţi
femeile simt în ele pofta de tăcere cum creşte din milă ochii le devin strălucitori un timp se privesc atent apoi strâng rândurile iar şi pornesc mai departe către oriunde
Scriu cu plăcere pe site-ul Hermenia.com încă de când l-am descoperit pe tărâmul interna(u)ților. Am încercat să pun aici tot ce este mai bun din imaginația, din credința și din convingerile mele lirice. Nu sunt o voce care se face clar auzită. De multe ori părerile și scrierile mele au fost interpretate la modul personal - fără ca cei care au făcut-o să mă cunoască - sau au fost considerate manifestări ale unui novice literar. Nu am pretenția că reprezint o descoperire a literaturii române și nici că de la mine și cu ceea ce scriu începe poezia în limba română - însă pot spune că părerea mea contează atât cât fiecare dintre noi are dreptul al libera exprimare - indiferent de valoarea ei sau de felul în care sunt perceput pe acest site.
vă mai aduceți aminte hermeneia? acum trei ani? dar acum cinci ani? dar acum ... am promis cîndva cuiva. am promis almei cînd am inaugurat hermeneia 2.0 că nu voi arunca la coș hermeneia 1.0. ci că o voi păstra sub o formă de „album nostalgic de familie”. deși poate alma crede că am uitat, nu am uitat. și acum cînd șurubăresc pe al hermeneia 3.0 m-am gîndit să readuc undeva și albumul hermeneia 1.0. sper să reușesc în curînd.
mă gândeam să rup firele de ploaie, să mă las în tine ca pe-o ultimă țigară ce-o bei. cola coniac absint. să-mi sprijin cotul de cutia toracică, rotula de ureche. (de ce să nu pot?). îmi atârnă picioarele peste umărul tău gol, moale, plin de oase. după orice . pe care-l pui, ființa din tine seacă tot mai mult. te agiți, îmi spui că te chinuie ceva. că ai început să porți pe tălpi nemurirea. că vrei să mă iubești cu ochii, cu umărul, cu degetul mic, cu glezna la care te lovești mereu, cu plimbările prin spatele blocului, cu nopțile pierdute pe balcon. să mă iubești cu fumul de țigară, cu brichetele din colecție, cu șervețele, cu părul lung și ochelari. cu barbă și nasul mic, în vânt. îmi spui încet că vrei să mă săruți, pe întuneric.
Comentarii aleatorii