Sunt înconjurat de trei necunoscuţi.

Am venit cu soţia la invitaţia lui Dan şi a Aureliei; au vrut să ne anunţe că se căsătoresc şi ne-au propus să le fim naşi; am băut şi am sărbătorit. Pe la două, două şi ceva noaptea, am aţipit. M-am dus în sufragerie şi m-am întins pe canapea; când m-am trezit, lângă mine, erau ăştia pe care nu-i cunosc, doi bărbaţi şi o femeie.

Bărbatul din stânga e un viking: cred că are doi metri şi douăzeci, părul lung, sârmos şi prins în coadă la spate, barba deasă din aceeaşi textură ca şi părul iar buzele i se ascund în pădurea de fire; fruntea lată, bărbia pătrată, nările largi ce aspiră tot aerul din cameră; ochii negri, războinici, îi sunt acoperiţi de arcadele osoase; genunchii sunt ca nişte buzdugane, palmele late, grele, aspre, talpa piciorului e dublă faţă de a mea, gamba e ca o ghiulea, pieptul e de bizon, gâtul e gros înfăşurat în multiple straturi de piele. Nu râde şi nu prea vorbeşte.

Lângă el e aşezată o doamnă de 30-32 de ani, care are şarmul în piele: tenul bronzat, măsliniu, aproape ars de soare, buzele sunt subţiri, atât cât să susţină rujul, nasul coroiat, fin, îi trădează apetitul pentru victorie; nu e mai înaltă de un metru şaizeci, dar poate să doboare un bărbat dintr-o singură clipire de gene. E îmbrăcată cu o rochie uşoară, până la genunchi, care-i ascunde voalat sânii uşori lăsaţi. Coapsa piciorului îi trădează posteriorul fabulos. Ochii sunt două pietre maronii care scânteiază la orice cuvânt. Are o frumuseţe specială, nu se încadrează în niciun şablon, e o femeie care îşi exprimă şarmul prin mirosul elegant de parfum care-i răzbate din pielea uşor pistruiată a gâtului. Mâinile îi sunt fine şi lungi, precum nişte baghete vrăjitoreşti. Părul negru îi întregeşte chipul fermecător de obsesiv. Privirea ei îţi rămâne impregnată pe retină urmând ca pentru multă vreme s-o revezi în mintea ta involuntar.

Cei doi sunt flancaţi în stânga de un Adonis. Înalt, suplu, ars de briză, cu părul alb, ochii albaştri şi mâini de pianist. Bărbia i se mlădiază în oasele feţei. Pleoapele abia acoperă albastrul azur. Dentiţia e ireproşabilă: albă, dreaptă, largă. E îmbrăcat cu un sacou de raiat, asortat cu o cămaşă ca şi ochii, totul potrivit la o pereche de jeanşi. E foarte relaxat.

Mă uit pe rând la ei să văd dacă îşi dau seama că eu nu-i cunosc (logic ar fi ca nici ei să nu mă cunoască). Ce mă surprinde cel mai tare e că sunt în aceeaşi sufragerie a lui Dan şi a Aureliei. Mă uit spre hol unde sper să zăresc vreo faţă cunoscută. Mă gândesc că sunt alţi invitaţi care au venit în timp ce eu dormeam. Mă scuz politicos şi mă îndrept spre bucătărie să-mi găsesc soţia.

Unde e Roxana? Dan? Aurelia? Mă întorc în sufragerie şi nu ştiu ce să fac. Îi întreb unde-s restu’?

N-am obţinut niciun rezultat. S-au uitat la mine miraţi şi mi-au dat de înţeles că doar noi suntem. Am plecat în grabă.

În faţa blocului am verificat adresa lui Dan pe tăbliţa blocului şi, într-adevăr, asta era, eram la Dan acasă. Mă întorc? Mă întorc s-o iau pe Roxy? Da, da... sigur e o glumă, mă întorc. Urc cu liftul şi mă opresc la cinci. Bat la uşă. Îmi deschide zeiţa de mai devreme şi pare destul de mirată să mă revadă. Îi spun că totul s-a terminat şi m-am prins de farsă. Intru în casă şi încep să-mi strig soţia. Nu răspunde nimeni. Vikingul şi Adonis mă privesc destul de distraţi, chiar fac glume pe seama mea. Furios, ţip tare că plec acasă şi că m-am supărat. Trântesc uşa după mine.

Mă îndrept spre bulevard. Văd în beznă un grup de tineri care se aproprie de mine. Sunt suspect de liniştiţi. Trec pe lângă ei. Nu cred că au mai mult de 18 ani. Unul se uită fix la mine şi îi răspund cu aceeaşi privire îngheţată.

Din partea dreaptă primesc o lovitură direct în nas. Durerea pune stăpânire pe întreg corpul. Lacrimile îmi curg ca unui copil, sângele întrepătrunde textila de pe mine, privirea îmi e împăienjenită, durerea e aproape orgasmică, nimic în jurul meu nu mai există, toată fiinţa îmi pulsează. Nu pot face altceva decât să mă zvârcolesc. Încerc să trag aer în piept pentru a mă linişti, dar mă înec cu propriu-mi sânge.

Nu ştiu dacă am leşinat sau nu, dar abia acum îmi recapăt luciditatea. Acele durerii au fost înlocuite cu o masă magmatică ce mă apasă pe creier. Îmi vine să-mi scufund capul în asfalt. Îmi pipăi nasul şi-l simt atârnând pe partea stângă; doar cu o lovitură mi-a descentrat întreg aranjamentul nazal. Mă caut în buzunare şi, după cum mă aşteptam, m-au uşurat de portofel şi telefon. Mă ridic uşor, fără mişcări bruşte şi pornesc încet spre bulevard, din nou.

Am ajuns în faţa scării blocului în care stau, privesc spre fereastra mea. Toate luminile sunt stinse. Mă îndrept spre interfon şi sun.

Nu, uşa de la intrare e deschisă. Urc. Dacă Roxana a făcut o glumă, ar trebui să fie încă la Dan, aşa că nu are cine să fie acasă. Bag mâna în buzunar după chei. Nu le mai am. Sun la uşă din inerţie. Îmi dau seama de inutilitatea gestului şi mă aşez în fund cu spatele la perete.

Se aude yala. Încerc să mă ridic de jos, dar nu apuc. În tocul uşii stau EU, adormit, îmbrăcat în pijamalele albastre. Mă privesc cu maximă uimire. EU se uită la mine ca la un necunoscut. E deranjat că l-am trezit şi mă întreabă agresiv ce vreau. Nu pot lega nici două cuvinte, eu mă uit la mine!!!!

Mă înjură că l-am deranjat la o oră aşa târzie şi-mi închide uşa în nas. Eu mi-am închis uşa în nas.
Nu. Trebuie să mă liniştesc, e imposibil ce mi se întâmplă. Dacă eu sunt aici, n-am cum să fiu în apartament, înseamnă că sunt într-un coşmar, trebuie să aştept să mă trezesc. Cobor scările.

M-am aşezat pe o bancă în părculeţul pentru copii din spatele blocului. Sunt din ce în ce mai convins că sunt într-un coşmar, pentru că nasul nu mă mai doare aşa de tare şi nu-s aşa de panicat precum ar trebui să fiu. E destul de răcoare dar voi încerca să adorm că să mă trezesc în apartamentul lui Dan iar lucrurile să intre în normal. Mă întind pe o parte şi închid ochii.

Super magnific teribil!!! M-am trezit şi sunt în apartamentul lui Dan. Niciodată până acum n-am reuşit să mă trezesc dintr-un coşmar când vreau, dar acum mi-a reuşit. Sar în picioare şi aud deja din bucătărie zumzetul celor trei. Intru peste ei. Iat-o pe iubirea mea Roxy!!!! O iau în braţe, o sărut, îi spun că o iubesc iar ea e surprinsă de explozia mea afectivă. Dan şi Aurelia se iau de mână şi ne privesc înduioşaţi.

Bucuros, desfac o bere şi o dau pe gât imediat. Nu-mi pot abţine râgâitul care face înconjurul bucătăriei. Roxy mă apostrofează, dar sunt prea fericit că m-am trezit şi toţi sunt lângă mine. Se aude soneria. Dan tresare şi ne spune că probabil trebuie să fie ceilalţi. Nu-mi aduc aminte să ne fi spus că a mai invitat pe cineva, dar ce importanţă are.

Dan îi prezintă pe Robert şi pe Mirela. Amândoi sunt yoghini, îmbrăcaţi în haine largi de bumbac, albe. El e destul de slăbuţ şi înalt, cu o frunte lată şi ochi expresivi. Ea e mai plinuţă, şatenă, cu părul prins în coadă la spate, cu floricele după urechi şi pare destul de distrată. Mergem în sufragerie.

Cum ne aşezăm pe canapea, Mirela mă fixează cu privirea. Îmi spune că ceea ce se întâmplă în sufragerie nu e real. Se ridică de la locul ei, vine spre mine, îmi dă să miros floricica pe care o poartă după ureche. Îmi e cu neputinţă să simt vreun iz. Mă strânge cu afecţiune de nas, moment în care...

Mă trezesc lac de apă şi cu hemoragia reîncepută, m-am lovit cu nasul de bancă pe care am aţipit. Toate gândurile îmi sunt şterse de durerea insuportabilă. Las capul pe spate şi ridic mâna dreaptă în sus ca să mi se oprească sângerarea.

Ajung la stadiul de disperare. Îmi vine să urc în bloc şi să-i trag una lui „mie” care e lângă Roxy a mea. Începe să se lumineze.

Dacă eu nu sunt aici şi sunt doar acolo? Dacă eu sunt acum în pat şi dorm şi mă visez pe mine că vin la uşă şi mă văd tot pe mine?

Dacă... nu, nu poate fi posibil ca să mai fie vreun „eu” fizic, ori eu ori celălalt „eu” nu există, unul dintre noi va trebui să dispară. De ce nu mă duc acasă? De ce stau pe banca asta şi îmi pun întrebări când ar putea ca celălalt „eu” să-şi pună întrebări? Dacă înnebunesc? Am înnebunit? Dacă nu exist deloc? Mă trag de piele şi mă doare, sunt aici, EU sunt aici! Ce fac? Mi s-a oprit sângerarea. De ce celălalt „eu” nu a reacţionat uimit când s-a văzut tot pe el la uşă? Mă uit la cămaşă şi îi dau circumstanţe atenuante celuilalt „eu”: am hainele pline de mizerie, pantalonii prăfuiţi şi probabil şi faţa mânjită de praf şi sânge închegat. Îmi pipăi uşor obrazul şi simt că am şi o barbă scurtă. Dacă eu am o barbă scurtă şi el nu avea, înseamnă... ce înseamnă? Aştept să se facă 8 şi mă duc din nou la uşa mea. Nu înţeleg de ce totuşi simt un sentiment de frică faţă de celălalt eu. Sunt revoltat de ce mi se întamplă, dar în acelaşi timp îmi dau seama că celălalt „eu” e cu Roxy, cum o să-i demonstrez ei că el e eu, iar eu sunt originalul? Ce fac? Încep să mă enervez tare!!!

.............................................................................................

Mă strânge nodul de la cravată. Întotdeaua mi-l fac prea strâns. Conduc liniştit şi-mi dau seama că nu sunt fericit. Adică am tot ce vreau, dar nu sunt fericit. Am compania mea, sunt iubit şi iubesc, sunt împlinit, dar sunt nefericit şi plictisit. Diseară ne întâlnim cu Magda. Cel mai tare mă enervează să ne vedem cu Magda. Cine e Magda de poate să mă irite în halul ăsta? De ce mă enervez cu zece ore înainte de a ne vedea cu ea?

Frânez, trag dreapta, roţile scârţâie. Sesizez momentul în care vin în contact cu volanul. Nu-mi pierd cunoştinţa, dar mă lovesc rău de tot la nas. Durerea mă paralizează, abia mai văd în faţa ochilor.

Maşina de pe bandă a doua a vrut să intre pe banda mea, nu m-a văzut, am frânat, a frânat, degeaba, ne-am atins. Cobor.

Din celălalt autoturism coboară un domn la vreo 35 de ani cu ochii în lacrimi. Nu înţeleg de ce plânge, dar e vizibil marcat de accident. Eu am sânge la nas iar el lacrimi în ochi. De comun acord plecăm spre cea mai apropiată secţie de poliţie.

La poliţie, totul a decurs conform normelor, dar cu o surpriză neplăcută pentru mine. Dis de dimineaţă cineva mi-a declarat maşina furată. Ora raportării furtului a fost 8, adică atunci când eu mă pregăteam de plecare. Poliţistul m-a crezut că sunt victima unei farse şi a definitivat procedurile de constatare. Abia la 11 am terminat la poliţie.

Ajung în faţa magazinului meu şi văd că e închis. Trebuia să-l deschidă de la 9. Dau trei telefoane şi aflu că eu le-am dat liber dimineaţa tuturor angajaţilor mei. O sun pe Roxy, care nu-mi răspunde. O sun la serviciu şi-mi spune că nu a ajuns azi. Încep să mă îngrijorez. Glumă, glumă dar pân’ la Roxy. Trebuie să ajung acasă. În parcarea văd că am sânge pe cravată. Maşina nu e avariată tare, are doar aripa înfundată şi portiera puţin zgâriată.

Ajung în faţa blocului şi mă îndrept spre scară. Apăs butonul etajului trei. Ajung în faţa uşii şi bag cheia în broască. Descui de două ori şi intru. În toată casa miroase a beţişoare parfumate şi se aude cd-ul cu muzica preferată a Roxanei. Draperiile sunt trase, iar soarele trasează o linie romantică şi suavă apartamentului. Din camera mea şi a Roxanei se aud gemete de plăcere. Inima începe să-mi bată cu putere. Din nasul spart îmi mai curg câteva picături de sânge direct pe faianţa rece şi albă. Tâmplele îmi transpiră şi-mi jur că dacă o prind cu...

Stau în faţa uşii dormitorului şi nu pot intra înăuntru. Mintea mi-e destul de întunecată. Trag cu urechea şi sunt sigur că-n dormitor adulterul e în plină desfăşurare iar Roxy îl savurează din plin.

Mă îndrept ameţit spre bucătărie. Mă aşez la masă. Nu ştiu ce să fac, cum să procedez? Pe cine omor mai întâi? Ea e vinovată că a acceptat, dar el a sedus-o. Îmi curge sânge din nas. Nu pot să-mi mişc corpul de pe scaun. Sunt paralizat de... de situaţie. Niciodată nu m-am gândit la aşa ceva, niciodată. Cu ce cuţit îi omor? Mă uit la metalurile din suportul de vase şi cred că ăla de 30 de cm e cel mai potrivit. Îi omor şi gata... nu, îl omor pe el, pe ea o iubesc.

O aud cum iese din cameră, e veselă. Se apropie de bucătărie. Nu cred că mai am timp să ajung la cuţit, iar trupul e blocat într-un cârcel. Intră şi se îndreaptă spre chiuvetă. Îşi umple un pahar cu apă şi-l goleşte repede. O arde sufletul, îşi stinge fierbinţeala!!! E dezbrăcată şi încă poartă pe piele urmele transpiraţiei păcătoase. Nu m-a observat încă. Îşi mai umple un pahar. Ce însetată eşti!

Îşi umple al treilea pahar şi se întoarce spre mine, în timp ce bea apa. Măreşte ochii de uimire, ochii ei albaştri. Lasă paharul şi se apropie de mine. Observă că-mi curge sânge din nas şi mă întreabă de ce m-am îmbrăcat aşa de repede. Ia repede un şervet şi-mi şterge nările bolnave. Stă cu corpul gol lângă mine şi-i simt mirosul pielii. Mi-e poftă!

Din cameră se aud paşii lui care vine spre bucătărie. Mă ridic gata de luptă şi mă îndrept spre cuţit. Ea se retrage pe canapea şi mă priveşte nevinovată. Pun mâna pe satâr şi mă întorc spre ... spre mine.

Eu stau în uşa bucătăriei şi râd la mine. Nu, nu, am pierdut sânge şi visez, am leşinat şi sunt în vis. Mă ciupesc. Eu din uşa bucătăriei râd tare. Roxy se uită buimacă la noi. Singurul care pare familiar cu situaţia e EU din uşă. Are nasul spart ca mine. Roxy ţipă isteric. Leşină şi dă cu capul de masă.

.............................................................................................

Mă doare tare capul şi nu pot respira bine. Duc mâna la nări şi simt că am vată în ele. Îmi simt pleoapele grele, văd totul în ceaţă. Sunt în pielea goală în patul nostru, mi-e frig. Deasupra mea vine Mihai.

Îl întreb ce s-a întâmplat iar el pare mirat. Îi explic că erau doi Mihai în casă: unul în chiloţi în uşa bucătăriei şi altul cu un cuţit în mână îmbrăcat de serviciu. Începe să râdă şi mă ia în braţe. Mă sărută şi-mi spune că în baie mai e o Roxy. Râde ca prostu’. Mă ridic supărată din pat. Mă duc direct spre bucătărie. Cuţitul e la locul lui şi nicio urmă de celălalt Mihai căruia i-am şters sângele. În spatele meu vine Mihai în chiloţi.

Râde şi-mi spune că se duce să se îmbrace. Sunt sigură că erau doi Mihai.

Beau un pahar cu apă rece.

Da, am băut un pahar de apă şi m-am întors.... Nu înţeleg nimic. Mă sărută şi-mi spune să-l conduc spre uşă. Se încalţă şi iese. Închid uşa. Ar trebui să pun ceva pe mine, mă duc în dormitor. Alunec pe ceva şi cad în hol. Am talpa mânjită de sânge. De unde e sânge în casă? Aud claxonul maşinii. Mă duc la fereastră. Mihai mă roagă să-i arunc ţigările. Maşina e la locul ei, totul e...

Fumez lângă fereastra deschisă. Ţigările sunt bune. De ce aş vrea să mă las, când e aşa de bine? Privesc în jos şi un sentiment de spaimă mă ia în braţe. Dacă sar?