nicolae dospește în burtă vreo zece copii bine hrăniți unii mai mari alții mai mici.
așezați chitiți încolăciți unul în jurul altuia cât să încapă fără colțuri între măruntaie
căci lui nicolae îi plac rotunjimile. zice-se c-a-nvățat el la școală că viața e cerc.
de-atunci a început să deseneze cercuri –
a făcut unul pe capu’ lu’ ta-său dar vezi bine omu’ nu era bisericos și i-a zis nevestii să pună mâna să șteargă cu treanța năzbâtia
i-a zis mă-sii apoi să-i scornească și lui o vârtelniță mergătoare așa cum aveau băieții de pe mala. mă-sa n-avea timp să-i facă mendrele.
In Josef și fratele său (Thomas Mann) un capitol important este dedicat romanului neconsumat dintre nevasta guvernatorului Putifar, Zuleika și administratorul casei, Josef.
O scenă excelentă este " petrecerea cu neveste " în care femeia îndragostită în tămpenie și făra bariere în pasiunea ei, invită femei din elita egipteană la o agapă .
Fructe și cuțite tăioase sunt prezentate petrecărețelor.
Spre deosebire de orice alt lucru, un om este nu numai ceea ce este privit din afară. Un om este, sau poate fi, multe alte lucruri, din toată pleiada de lucruri pe care le crede despre sine. Iar lucrurile acestea pot fi aproape orice. Uneori un om este o țară, un animal, un rol, o mască, o armă sau o armată, un sclav, un arbore, un zeu, o umbră. El poate fi nu numai un anumit lucru (diferit de ceea ce este acel lucru privit obiectiv din exterior), dar mai ales poate fi un alt lucru sub o formă diferită de forma sau aparența pe care acel lucru o are în mod normal.
pe nevasta lu romică au găsit-o moartă în casă lîngă ușa de la intrare. pe bărbie se scurgea un firicel de sînge. în rest nimeni nu știe ce avea. înainte să fugă cu un patron de gater de pe valea muntelui romică o internase la bisericani. acolo l-a și cunoscut pe patron. cînd a venit itm-ul să-i închidă gaterul fără autorizație atunci au găsit-o.
Am învins natura, i-am exterminat pe primitivii din junglă, am civilizat forțat credințele barbare. Praf și pulbere s-a ales de toate pe unde-am trecut cu reforma rațiunii noastre, numai pe bunul Dumnezeu nu L-am putut învinge, nu L-am putut ucide sau civiliza. Ne sfidează cu nepăsarea lui strigătoare la cer (care, culmea! în contra tuturor științelor, îi aparține) față de bunele noastre intenții de asimilare. Și pentru că suntem atât de neputincioși, bocim.
Comentarii aleatorii