aici în românia e deja 12, dacă erai și tu pe aici probabil că te-aș fi pupat pe obraz, dar ai barbă, mie nu prea îmi place să pup bărbați cu barbă, nu prea îmi place să pup bărbați în general, oameni, le dau o îmbrățișare ca la free hugs, eu mă pup doar cu pisicile, pe nas, nas pe nas, ca eschimoșii,
e deja 12, 12 și ceva chiar, până termin eu de scris aici se face dimineață și vine și la voi 12 a 12-a, dacă nu ne-am mai măsura atâta în ore și zile, și ani, am fi mai fericiți, am trăi de la o viață la alta și ne-ar fi de ajuns
așa, rămânem mereu în urmă, cu o urare, cu o iubire, dacă n-am purta atâtea ceasuri la încheieturi, n-am ști când începe sau când se termină, azi e ziua ta, mâine e mai mult cu o zi, mai puțin cu o zi, acesta e adevărul
Uneori mă gîndesc că totul este o imensă piesă de teatru, că de fapt nu poate exista în realitate atît de multă prostie sau atît de vie durere ca aici, ca acum. Că nu se poate să iubim atît de nebunește sau să ne temem atît de paranoic. Că nu poate fi adevărat. Că viața este prea perfectă în cruzimea cu care mușcă din noi ca să fie reală. Uneori îmi vine să întorc capul brusc și să întrezăresc miile de ochi ai celor ce ne privesc de dincolo de cortină. Senzația aceea că ne privesc martori aproape invizibili cu o curiozitate stranie. Că am putea foarte bine opri totul la fel cum oprești banda unui magnetofon. Că aburul deasupra cafelei ar îngheța brusc, avioanele ar împietri în aer iar oamenii pe străzile orașului.
o zi bună vă doresc! să aveți o zi plăcută! uite eu îmi doresc să mi se răspundă la bună ziua cu bună ziua și apoi mai vedem. oricum dacă mi se răspunde invariabil să aveți o zi bună cu siguranță acea zi este compromisă. portarul – cu o aplecare discretă -femeia de serviciu - are și ea personalitatea ei nu? șeful –colțos și încrîncenat- umflata de la resurse umane fals afectată cînd îți dă hîrtia cu disponibilizarea prietenii vecinii, toți au un audio gadget implantat în limbă, o zi cît mai plăcută vă doresc. chiar și părintele Haralambie de la biserica “Sf. Voievozi” mi-a urat duminica trecută - mergi în calea ta și să ai o zi bună fără de păcate fiule. unii pun atîta osîrdie în salut –bună ziua. să aveți o zi bună!
Prima oară a fost extrem de simplu. Știam. Eram convins. Mă băteam cu pumnii în piept că acela e adevărul. Varianta corectă. Infailibilă. Nu, nu m-au manipulat ei. Doar mi-au întărit convingerea că nu se poate trăi cu cei care nu vorbesc înconjurându-ne. Că n-avem loc împreună. Că, la fel ca în jungla primordială și în aceasta în care trăim cu umilințele și orgoliile noastre, trebuie să existe echilibrul celui puternic. Al nostru. Voința noastră impusă cu orice preț. Un ignorant sadea. Nici nu-i băgam în seamă. Mă mai deranjau, din când în când, când duceam gunoiul. Nu-i priveam în ochi.
Precum o minge yo-yo albastră, pământul trage înainte şi înapoi către pumnul unui copil. Copilul e mulţumit ca Dumnezeu înainte de ziua a şaptea. Plouă cu indiferenţă de vreo câteva ore şi e încă primăvară. Toţi oamenii binecuvântaţi să fie singuri stau ca seminţele şi dospesc în găoace fără speranţa unui răsărit.
Comentarii aleatorii