note

imaginea utilizatorului aalizeei

o privire grabnică asupra trupului meu

S-Viei de la Marea Moartă

Sînt așa de subțire și de ușor, încît ultima fecioară dată în pîrg mă încearcă voal de mireasă pe cap; prins cu agrafe colorate în păru-i, mă flutură peste lume, aerul împins în sus de creșterea sînilor ei.
Cîndva se va face femeie și o să fiu uitat în sertarul cel mai de jos. Doar un deget mă va despărți atunci de pamînt și opt sertare de cer.

Proză: 
imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

Tabu

(auto)analiză

Sunt lucruri despre care nu oricine vorbeşte în poezie fiindcă poezia nu este un purgatoriu al talentelor înguste trebuie să îţi cunoşti caii putere pegasul sau orice altceva să te adaptezi lungimii şi lăţimii drumului fie el şi rural altfel toţi ştim că marile figuri care scriu istoria poeziei au imunitate şi regim de vip-uri şi mai ales dreptul să scrie de toate pentru toţi căci clar este că oricâte-n lună şi în stele toate au trecut deja prin maşina de tocat cuvinte

Mă aflam şi eu ca întotdeauna la mijloc adică unde e mai rău

Proză: 
imaginea utilizatorului Virgil

după douăzeci de ani (III)

și apoi sînt morții

Și apoi sînt morții. Se moare la urma urmei zilnic. Mor oameni la cîteva ore după naștere. Alții mor în azile de bătrîni. Mor de cancer, în accidente, mor de moarte bună. De parcă ar exista și moarte rea. La urma urmei moartea e la ordinea zilei. E o chestiune cît se poate de acceptabilă atîta timp cît nu trebuie să mori tu, sau cineva prea aproape de tine. Dar nu despre filozofia morții este vorba, nu despre faptul că oricum cei care au murit atunci, în decembrie 89, tot ar fi murit într-un fel sau altul. Ci este vorba despre această tranzacție aproape macabră a acelor zile. Dacă mureai și îți vedeai de treaba ta, fără să agiți lucrurile după aceea, te procopseai cu titlul de erou. Așa peste noapte. Și toată lumea era fericită.

Proză: 
imaginea utilizatorului nicodem

bits and bytes

...

poate că nu este bine să mă dezvelesc de cerneală
îmi place să umblu nud însă, când scriu.

din alt pământ moștenesc cioburi de zile
pe care le spăl cu mare atenție de ispite.

de tălpile mele s-au mai lipit milioane
de alte bacterii și toate contagioase.

se trage cu ICBM-uri după sentimentele mele
și cad împiedicându-mă de silozuri.

parcă din sângele meu se extrage o
penitență pentru toate păcatele celor ce nu se vor naște.

decât sa fiu postmodernist
mai bine mă-mbrac în piele de neofob.

căutati-mă, cautați-mă și catalogați-mă
sunt la un pas de cel care nu sunt.

stând închis în vertico
am murit, din greșeală, lovit de paloșul exceselor.

dați-mi o mare și vă voi face
pescari de oameni.

îmi place să fiu nicăieri de găsit
și să mă plimb pretutindeni.

Proză: 
imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

Desen

Am furat din sufletul unui copac atât cât să îl desenez cu tuşe negre şi roşii în alfabetul nevăzătorilor. Deoarece negrul şi roşul sunt bune pentru benzi desenate şi pentru sloganuri sau firmamente sau chiar vestimentaţie. Sunt culori care se rotesc pe roata olarului. Sunt culori care aleargă una pe cealaltă. Între timp orbii descifrează de-a lungul vieţii sensul negrului şi roşului, iar Homer încă mai călătoreşte din cetate în cetate.

Proză: 

Pagini

Subscribe to note