o zi bună vă doresc! să aveți o zi plăcută! uite eu îmi doresc să mi se răspundă la bună ziua cu bună ziua și apoi mai vedem. oricum dacă mi se răspunde invariabil să aveți o zi bună cu siguranță acea zi este compromisă. portarul – cu o aplecare discretă -femeia de serviciu - are și ea personalitatea ei nu? șeful –colțos și încrîncenat- umflata de la resurse umane fals afectată cînd îți dă hîrtia cu disponibilizarea prietenii vecinii, toți au un audio gadget implantat în limbă, o zi cît mai plăcută vă doresc. chiar și părintele Haralambie de la biserica “Sf. Voievozi” mi-a urat duminica trecută - mergi în calea ta și să ai o zi bună fără de păcate fiule. unii pun atîta osîrdie în salut –bună ziua. să aveți o zi bună!
Păreau alte camere. Mereu altele. Aceiași pași între uși. Duceri, întoarceri, muchii, pereți. Pe aici se intră. Acolo se rămâne un timp. Unde este ieșirea? Nu contează acum. Sunt acasă. Drumuri făcute cu ochii închiși. Le știm pe toate fără nicio mirare. După miros, după contur. Se răcește totul, totul este aspru și rece ca muzica de fanfară pe un vinil zgâriat. Venele se îngroașă, aveți colesterolul crescut ești anunțat din când în când. Un timp nu îți pasă. Pipăi pereții. Recunoști tapetul sfâșiat, umezeala lor familiară. Ești acasă. Ești în siguranță.
- Aveam un amic care era într-o criză şi nu ştia decât faptul că el o să moară şi că totul se rezumă la moarte, acea moarte care o să vină într-un mod inevitabil.
- Adică, nici nu se pune problema că ar putea să supravieţuiească...?
- Nu, prietenul ăsta ştia că orice face el nu foloseşte la nimic, dar printr-un ciudat salt al vieţii...
- Paradoxal salt...
- Da... el găseşte de cuviinţă în momentele respective să o ia pe ocolite spre moarte
- Păi, stai un pic, eu credeam că vorbeşti despre momentele alea din faţa morţii, când ştii că ea este foarte aproape... nu în bătrâneţe...
- Da, în aşa situaţie se şi afla... chiar înainte de a muri...
Ce aş mai putea să îţi spun acum, dragul meu, când sunt atât de departe de Yuè-juin-ul acela verde şi umed, când, cuprinzându-mi din nou genunchii, ţi-ai ascuns pentru ultima oară chipul la mine în braţe? Nu ştiam atunci nimic despre tine. Nu ştiam cum te rogi tu. Nu ştiam că bătăile de inimă ale timpului se ofilesc pe măsură ce dragostea este ascunsă sub obroc. Fiul nostru a început să se joace cu pietricele. Ştii ce mi-a spus într-o zi? „Rachaela, dacă aduni pietre cerului, lui tata i se vor deschide porţile…” Apoi a tăcut.
Comentarii aleatorii