Moartea ca o paradă ieftină

imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

Tare aş vrea câteodată să-mi trag tot trecutul în ţeapă, adică tot ce am înghiţit: să linşez tăiţei cu varză, cozonaci cu mac sau vinete cu caşcaval, ciorba de miel cu leuştean, iepurele cu măsline şi lămâie, grătarul de peşte cu mujdei. Să scurg tot zerul din viaţa asta cu caşul la gură şi să dospesc bine tot ce rămâne. Dar dacă sufletul s-ar trage şi el din mine cum trage maseurul puternic osânza pe spinare, aş merge zilnic la baia turcească să îmi înmoi oasele şi nodul de la ceafă. Să eliberez sufletul ăsta înlănţuit de şiraguri de fluturi dansând ca la nuntă. Să rup lanţurile de libelule albastre, rozariile de rouă şi perlele din vitrina cu manechine de abanos. Să culeg merele cu hoţoaica şi să le coc pe cărbuni încinşi aşa cum se ardeau cărţile, vrăjitoarele, martirii şi morţii prea înţelepţi fiindcă numai înţelepciunea incinerată miroase frumos şi te lasă liber ca fumul să mişti unu-doi-trei, să nu adormi în picioare.

Dar copilul, doamne, cum aş putea să îmi linşez copilul, mare inchizitor? Copilul meu e tot trecutul meu. Aceasta-i singura întrebare, copila mea. Tu ce alegi între două extreme? Autodafé sau seppuku? Niciuna, domnul meu întunecat. Eu sunt mereu melcul nătâng între două drumuri sau între două frunze şi voi muri tot la mijloc ca de obicei. Cu cornul retezat.

Proză: