E rău să slăbești. Din mai multe motive. Unul: îți atârnă blue-jeanșii. Și aici am de comentat. E rău pentru că arăți prea degajat. Sau nu mai simți cam ce ai prin buzunare. Vorbesc în cunoștință de cauză. Nici portofelul nu îl mai simți. Iar asta la unii chiar e de rău. Însă putem fi și optimiști. Cumpăra ceaiuri, nește treburi combinate, alifii sau aparate minune că de aia unii trebuie să fie bogați și șmecheri iar alții viceversa.
Ce aş mai putea să îţi spun acum, dragul meu, când sunt atât de departe de Yuè-juin-ul acela verde şi umed, când, cuprinzându-mi din nou genunchii, ţi-ai ascuns pentru ultima oară chipul la mine în braţe? Nu ştiam atunci nimic despre tine. Nu ştiam cum te rogi tu. Nu ştiam că bătăile de inimă ale timpului se ofilesc pe măsură ce dragostea este ascunsă sub obroc. Fiul nostru a început să se joace cu pietricele. Ştii ce mi-a spus într-o zi? „Rachaela, dacă aduni pietre cerului, lui tata i se vor deschide porţile…” Apoi a tăcut.
Voi nici măcar nu aveţi habar cît iubesc eu România. Iubire din aia pe stomacul gol. Gol de foame de aeroport sau autogară. Gol cu miros de benzină proastă şi mai ales cu miros de Mărăşeşti. Ţigările sau oraşul. Că tot una e. Iubirea pe stomacul gol e iubire adevărată. Probabil pentru că îmbuibarea ucide testosteronul. Şi testosteronul este singurul suport material al patriotismului. Pentru că din cauza lui te îmbăţoşezi, te lupţi, muşti şi din ţărînă, te răzbuni şi pînă la al nouălea neam. Stai drept. Erect. Aperi, procreezi, răzbuni, însămînţezi, zideşti, laşi o urmă. Fie ea şi de sînge. Fie ea şi de scrum. În carne sau în trup de femeie. Dar laşi ceva. România. Ce ştiu ei, veneticii, trădătorii, risipitorii, plecaţii odată cu berzele...
Comentarii aleatorii