când să întoarseră de la cimitir găsiră tolănit aici pe prispa din dială un mârtan sur cu ochii verzi cu mustățile pârlite și coada scurtată- o arătare cam hâdă carevasăzică- de curând aleasă cu semne de bună purtare în vreo pățanie nimerită cine știe cum prin lumea cea plină de încăierări a mâțelor lelița Măria își văzu de rostul pomenii și de toată rânduiala care să cădea în cea zî blestemată iar când să mai potoliră și năcazul și grijile începu să întrebe de n-a știi careva a cui a fi străina vietate întrebă în dială și în vale pe linia principală și pe ulițe că vorba ajunse din gură în gură hăt departe tocma la Chiva lu Miai în capu satului nima nu știa nimic de nici un mârtan
Desigur că au fost și peripeții, chiar plecând de pe “un ciob de stea”, dar din partea mea (și cred că e reciproc) respectul cuvenit poetei Cristina Ștefan nu a lipsit. Afară e acum o toamnă bolnavă. Mă aplec și mi-e dor să recitesc volumul Cazier Incomplet, dedicația duioasă, vorbele de suflet și din suflet ale autoarei. Cartea a apărut la editura Rovimed Publishers, Bacău, 2011, cu o prefață mai mult decât onorantă, deci meritată. Ea este semnată de Calistrat Costin, un nume ce nu mai are nevoie de prezentare.
îți amintești plaja aia albă și pustie unde am îngropat împreună acum mulți ani puiul de papagal? nici măcar n-am apucat să-i dăm un nume. l-am găsit mort după prima noapte în care-l hrănisem cu seringa, aşa cum ne sfătuise veterinarul. din oră în oră. nici fulgi n-avea, era doar o piele roz, străvezie, prin care se vedea cum circulă sângele în vene. ţi-a fost frică să-l iei din culcuşul improvizat într-o şosetă şi-a trebuit să-ţi deschid pumnul cu forţa, să ţi-l pun în palmă. ştiam că n-o să-i faci rău. îi era foame... am stat de veghe cu rândul toată noaptea aia.
Comentarii aleatorii