Bucovina... Dealuri înalte, cu păduri revărsate anunţând munţii. Şi oamenii au aici vocaţia ascensionalităţii. Le privesc gesturile, le caut privirera - sunt dinamice şi agere, hotărâte şi demne, naturale şi crispate în cutezanţa lor.
Câmpuri pătate cu oi. Cer pătat cu nori.
Lunca Moldovei scăldată în verdeaţă. Ochiuri de lumină şi vârtejuri vegetale... Căsuţe solitare - bulgări de viaţă umană. În curgerea ei vaporoasă, învăluită uşor în ceaţă, apa devine translucidă şi ireală, împrumutând efecte cromatice nebănuite, aproape eterice.
Poeții sunt niște oameni nesuferiți. Urâți-i, așadar, și nu vă încredeți! Doar din când în când prefaceți-vă puțin că-i iubiți. Viața lor depinde de asta.
Unii mă întreabă de ce nu mai scriu. Uneori o fac puțin mustrător chiar. Îmi place senzația asta de a fi mustrat; așa mai mult sau mai puțin aluziv. Poate este și asta o umbră de masochism. Fericirea, stabilitatea au dezavantajele lor. Durerea, suferința devin rarități. Nu este oare acesta prețul succesului maturizării? Capacitatea de a te adapta. Meșteșugul găsirii echilibrului și arta evitării nenorocirii. Poate chiar conviețuirea cu pericolul, cu dușmanii. Sau poate înțelepciunea de a nu mai crede în fericire. Adică în „orice fel de fericire”.
cînd am intrat în barul colonelului, Mişu era la a şasea votcă. se uita fix la un banner agăţat de perete - all about fc barcelona/més que un club. ce părere ai Vlade de paleta cromatică? a zis în loc de salut. am ridicat din umeri şi m-am dus să iau o halbă de bere. o singură halbă, ca de obicei. Ksatriya căreia i-am dedicat poate cele mai frumoase poezii îmi spunea cîndva – tu bei bere?
precum laptele de pasăre cu găluşte din albuş cleios, înghiţit fierbinte pe patul de convalescenţă după vărsat de vânt...
diafilmul cu Făt-Frumos din lacrimă, primul mort din viaţă albastru şi trist, preschimbat în apă rece de izvor....
sânii lungi şi scofâlciţi ai bunicii atâta de dragi, care face baie în lighean iarna lângă soba fumegândă...
păianjenul mare, negru şi păros din plastic, primit cadou prin poştă de la o fabrică de jucării...
povestea plină de sadism şi umor negru a lui Max şi Moritz, ilustrată pentru copiii de altădată...
Comentarii aleatorii