Gorun Manolescu : Îmi pare bine, domnule Negoiță că, după atâta timp, putem sta de vorbă, în liniște, cumpănind fiecare răspuns și întrebare. Pentru că acest interviu se desfășoară interactiv, prin email-uri. Deoarece, de câte ori ai revenit prin țară, deși ne-am întâlnit, timpul te presa. Și n-am putut reface clipele de liniște, plăcut tensionate, ale discuțiilor pe care le aveam. La institutul de cercetări la care lucram amândoi și, mai ales, în seminariile pe care le țineai. Cu acea "logică" a "vagului" care era și obiectul seminariilor, dar și modul atractiv al expunerilor dumitale.
Desigur că au fost și peripeții, chiar plecând de pe “un ciob de stea”, dar din partea mea (și cred că e reciproc) respectul cuvenit poetei Cristina Ștefan nu a lipsit. Afară e acum o toamnă bolnavă. Mă aplec și mi-e dor să recitesc volumul Cazier Incomplet, dedicația duioasă, vorbele de suflet și din suflet ale autoarei. Cartea a apărut la editura Rovimed Publishers, Bacău, 2011, cu o prefață mai mult decât onorantă, deci meritată. Ea este semnată de Calistrat Costin, un nume ce nu mai are nevoie de prezentare.
*
Există și în cultură, ca și în viața de toate zilele, crime „normale” – dacă o crimă se poate numi „normală” - și crime, nu neapărat fizice, intrinsec ironice; „ironie a soartei” se spune. Uneori, din prea mult entuziasm și atașament față de o idee, aceasta poate fi ucisă.
*
"Cosmosul" elen care cuprinde "Lumea Ideilor" și "Peștera" ("UNU" = DIVINITATEA, rămânând în afara "Cosmosului") va deveni, ulterior, în traducere latină "Univers" (unic); iar existența "cosmică" - existență "universală"; tăind astfel polisemantismul "cosmicului", reducându-l, pur și simplu, la un univers unic, i.e. la o nouă "Peșteră".
mă gândeam într-o zi ce mama naibii s-ar întâmpla dacă n-ar mai fi Dumnezeu, dacă n-ar mai fi cuvintele, dacă n-ar mai fi toată muzica asta rock, rap, pop, hip-hop? dacă în loc de mine acum ai asculta o bucată de lemn vorbindu-ți, spunându-ți că nu e lemn din ăla de esență tare, din care e scaunul pe care stai tu, că nu poate fi dată cu lac, spălată, ștearsă de praf, zgâriată de toate tocurile care ar trece peste ea.că bucata asta de lemn care vorbește are viață, se mișcă, te vede. și poate să te încălzească atunci când te duci dincolo, acolo unde pleacă toți. acolo unde lemnul putrezește, acolo unde ceasul nu mai are atâtea subordonate și timpul nu mai foșnește sacoșele prin masele amorfe de suflete.
Comentarii aleatorii