ne cunoșteam demult uneori îmi spuneai că ai vrea să faci dragoste cu mine apoi fugeai ca un copil. da ce tu crezi că eu aveam mai mult curaj?
s-a întîmplat în sfîrșit. o noapte ca o febră ca un bombardament intens ca o o ultimă noapte înainte să se coboare dumnezeu pe pămînt. dimineață din noi nu mai rămăseseră decît niște picături de sudoare. așa ne-a găsit soarele. trupul tău în trupul meu ca o țestoasă în carapace. cînd am plecat mi se părea că trag lumea după mine ca pe-o adunătură de vreascuri.
mă gândeam să rup firele de ploaie, să mă las în tine ca pe-o ultimă țigară ce-o bei. cola coniac absint. să-mi sprijin cotul de cutia toracică, rotula de ureche. (de ce să nu pot?). îmi atârnă picioarele peste umărul tău gol, moale, plin de oase. după orice . pe care-l pui, ființa din tine seacă tot mai mult. te agiți, îmi spui că te chinuie ceva. că ai început să porți pe tălpi nemurirea. că vrei să mă iubești cu ochii, cu umărul, cu degetul mic, cu glezna la care te lovești mereu, cu plimbările prin spatele blocului, cu nopțile pierdute pe balcon. să mă iubești cu fumul de țigară, cu brichetele din colecție, cu șervețele, cu părul lung și ochelari. cu barbă și nasul mic, în vânt. îmi spui încet că vrei să mă săruți, pe întuneric.
fireşte că-ţi aminteşti ce îţi scriam la fiecare sfîrşit de săptămînă. aşteptam să te întorci şi să citeşti. aflasem că răspunsul tău stă în freamătul genunchilor nicidecum pe buze sau în priviri. aşezată pe masa din bucătărie cu picioarele atîrnînd, uneori genunchii tăi se albeau de atîta strînsoare încît ştiam că eşti îndestulată deja de lumina din tine. orice scînteie în plus te-ar fi transformat în cenuşă. legenda păsării phoenix la ceas tîrziu ne-ar fi istovit pe amîndoi prin repetabilitate.
"fiecare este făuritorul propriului său destin"-Dumnezeu îți dă dreptul de alegere!
Deschid ușa vieții cu piciorul.
Încrucișări de poziții pelviene.Viermele sorții mele se încercuiește pe un inel de pământ încolțit. Doar plecările lui de acasă încep transformarea în fluturi.
Îmi spune mereu:
“ești doar o … coastă, a mea! Nimic mai mult.”
Înghețată de frig, m-am mișcat mai mult, m-am smuls din el..lăsându-i doar coaja unei felii de măr.
pal paletă bicicletă și la urmă motoretă. așa mă strigau două colege de clasă din generală. erau surori dintr-o familie de țigani și le spunea bodgros. eu le spuneam botgros. aveau același drum spre casă ca și mine. pal paletă biciletă și la urmă motoretă urlau cînd mă vedeau. de ciudă aruncam în ele cu castane.
Comentarii aleatorii