Ieri s-au împlinit 40 de ani de la nașterea internetului. 40 de ani de cînd un student de la UCLA s-a logat de la distanță la un computer aflat într-un centru de cercetări din Stanford lîngă San Francisco. Evident, pentru unii din noi internetul s-a născut abia acum 5 ani, sau în 2000, sau acum 15 ani, sau abia acum 20 de ani. Dar asta este probabil irelevant.
Încă mai trăiesc, îmi privesc cu disperare adâncă mâinile, şi ele îmi spun că încă trăiesc. Da, pot să îmi închid ochii şi să privesc viaţa cum o fac orbii, pot simţi nedefinitele pânze ale durerii. Şi dacă doare, încă trăiesc, nu-i aşa?
Despre Lucian Blaga ar fi multe de spus, dar mă tem că–mi sunt cuvintele nevrednice, mă mulțumesc să salut în tăcere lumina și bucuria ce le lasă marele poet moștenire posterității prin întreaga sa creație.
În luna iulie a anului curent am fost alături de încă 6 laureați ai “Festivalului de Pozie Lucian Blaga, Lugoj”, poeta Adriana Weimer și sponsorul concursului într-o excursie ce avea drept scop: vizitarea “Casei Natale Lucian Blaga” din Lancrăm, unde poetul și-a petrecut primii 14 ani din viață.
Ajunși acasă la autorul "Poemelor Luminii", ne-am integrat imediat în atmosferă, cu îngăduința domnei administrator vizitând împrejurimile .
Câteodată, de cele mai multe ori, mă gândesc că ar trebui să dispar, fără prea multe explicaţii, să fac în aşa fel încât suferinţa lor să fie scurtă, chiar dacă intensă, să mă las ameţit de amăreala altruismului şi nu de dulceaţa egoismului.
Dă-mi, Doamne, dacă exişti, putere şi curaj să le fac binele final celor cărora le-am făcut, până acum, numai rău! Ce-ar fi? Altfel, eu de unde să iau puterea asta: din drog, din alcool, din rugăciune?
Tinereţea este ca o poşetă de damă. O arunci pe un umăr, nici nu trebuie să ştii care, şi pleci. Alergi, aproape. Sari ca un cangur cu marsupiul strâns pe corp, eventual cu o curea lată şi o cataramă care se lasă greu pe un picior, nu contează care. Şi mai apeşi, din când în când, casca audio inside în ureche, fredonând o melodie, care, se pare că este pe aceeaşi frecvenţă cu globulele roşii, deci, chiar dacă poate să ţi se facă piele de şarpe când auzi cuvântul spanac, s-ar spune că tu stai foarte bine cu hemoglobina.
Comentarii aleatorii