Chiar dacă lucrurile ce se întâmplă live, par ciudate, nu au nicio relevanţă expresii ca: "mai mult cu cinci sau mai putin cu 2."
Totul se petrece după un scenariu care îmi scapă. Chiar dacă ea are impresia, uneori, că este manipulată, sau poate chiar este, nu se întâmplă nimic conştient şi controlabil. Când apele cresc din ce în ce, mai gândeşti, oare, că va veni vremea când se vor retrage? Nu cred, aşa că te laşi purtat de apă, chiar dacă în palmă nu ai decât un pai, care oricum nu te poate ajuta.
Câtă iubire poate fi strânsă într-un personaj ca Zahei care a avut decenţa să stea "acolo", până în ziua în care mi-a reamintit că a acceptat ocna ca pe o izbăvire refuzând fuga în suicid.
Nu pot gândi la pasul următor, cu toate că mă bântuie tot felul de "variante".
nu îmi dau seama când oamenii iubesc cu adevărat, când raționează profund și rațiunea se supune sau când simt o emoție copleșitoare?
dragostea e emoție orbitoare, e revelație. celălalt se îmbracă în haină de lumină înaintea ochilor noștri , de asta cred că nu în celălalt moare iubirea ci peste noi vine intunericul, ne întoarcem în pământ cu sufletul ...se pietrifică.
nucleu de ou fără crusta calcaroasă așa sunt oamenii când iubesc ...suflete cu fontanela deschisă
ai văzut vreodată cum se sacrifică o pasăre ? găsești în ea țesuturile fragile cu viață, i se văd vinele de sânge și are doar o pieliță ... așa sunt oamenii când iubesc
undeva
foarte sus
iubirea e meditație iar eul nu-și mai sălășluiește în trup /
sufletul lui trăiește în trupul ei iar al ei în trupul lui /
ne cunoșteam demult uneori îmi spuneai că ai vrea să faci dragoste cu mine apoi fugeai ca un copil. da ce tu crezi că eu aveam mai mult curaj?
s-a întîmplat în sfîrșit. o noapte ca o febră ca un bombardament intens ca o o ultimă noapte înainte să se coboare dumnezeu pe pămînt. dimineață din noi nu mai rămăseseră decît niște picături de sudoare. așa ne-a găsit soarele. trupul tău în trupul meu ca o țestoasă în carapace. cînd am plecat mi se părea că trag lumea după mine ca pe-o adunătură de vreascuri.
nu am scris de cîteva luni. adică de la „feng shui în lucernă”- o parodie deosebită. cred că succesul ăsta m-a dat peste cap. mai primesc și acum numeroase mail-uri de felicitare din partea unor asociații umoristice de cartier. desigur, personalitatea mea universală nu poate fi raportată la un areal așa de restrîns. invidioși, unii dintre prietenii mei înveșmîntați în pixeli m-au abandonat – doare al dracului să realizezi că ești butonul x al unei ferestre virtuale.
-am găsit întîmplător pe internet un anunț, cumpără o sută de pixeli la prețul de doar un ron per pixel. nu mulțumesc. la prețul ăsta nu îmi permit nici măcar un deget care să mă certe. de răscumpărarea unui chip la un frame decent nici nu poate fi vorba-
Despre Lucian Blaga ar fi multe de spus, dar mă tem că–mi sunt cuvintele nevrednice, mă mulțumesc să salut în tăcere lumina și bucuria ce le lasă marele poet moștenire posterității prin întreaga sa creație.
În luna iulie a anului curent am fost alături de încă 6 laureați ai “Festivalului de Pozie Lucian Blaga, Lugoj”, poeta Adriana Weimer și sponsorul concursului într-o excursie ce avea drept scop: vizitarea “Casei Natale Lucian Blaga” din Lancrăm, unde poetul și-a petrecut primii 14 ani din viață.
Ajunși acasă la autorul "Poemelor Luminii", ne-am integrat imediat în atmosferă, cu îngăduința domnei administrator vizitând împrejurimile .
Comentarii aleatorii