când să întoarseră de la cimitir găsiră tolănit aici pe prispa din dială un mârtan sur cu ochii verzi cu mustățile pârlite și coada scurtată- o arătare cam hâdă carevasăzică- de curând aleasă cu semne de bună purtare în vreo pățanie nimerită cine știe cum prin lumea cea plină de încăierări a mâțelor lelița Măria își văzu de rostul pomenii și de toată rânduiala care să cădea în cea zî blestemată iar când să mai potoliră și năcazul și grijile începu să întrebe de n-a știi careva a cui a fi străina vietate întrebă în dială și în vale pe linia principală și pe ulițe că vorba ajunse din gură în gură hăt departe tocma la Chiva lu Miai în capu satului nima nu știa nimic de nici un mârtan
«Tatăl nostru Carele eşti în ceruri... Ia uite ce de fân ați scos din iesle! Mânca-v-ar lupii de dihănii să vă mănânce! Că hăbăuci mai sunteți, v-ați tontit de totul totului! Iar tu Ioane dă cu coasa până la a șaptea nădușeală, după fiecare fir de iarbă, iar voi?!... Sfinţească-Se numele Tău... Nu, așa nu merge Daru, n-o să fie după tine fătu meu! Dacă te mai prind că scoți fânul cu coarnele o să rozi ieslea goală mai ceva ca vaca Ștefoaiei și nu te mai uita cu ochii ăia la mine că pun biciul pe tine! Vie împărăţia Ta... Ia picioru’, Cheșa! Uită-te ce fân mândru și proaspăt de-mi vine mie să-l mănânc, iar ei... E-e-e bată-vă norucu’ să vă bată, că v-ați jupănit de tot! Nu vă mai pun nimic în iesle, nimic! Înțelesu-m-ați?...
Tocmai coborîse. Ce rost avea să se îndrepte spre casă? Cu soarele luat pe umeri și pe spatele genunchilor, cu toată înghesuiala din trenul murdar, cu toată părerea de rău că lăsase în urmă marea... cu toate astea, ce rost avea să meargă spre casă?
Gara era ticsită de oameni, zgomote absurde aruncau în aer peroanele. Nebunia marelui oraș o primea cu brațele larg deschise. Parcă îi rîdea în față, făcîndu-i cu ochiul.
Ațipise în tren, era obosită. Răsăritul acelei zile a fost ciudat. Cocoțată pe o stîncă, departe de lume și de glasul unui bețiv ce-ți făcea veacul cu o sticlă în mînă, visase să răsară un altfel de soare. Parcă așteptase altceva, parcă dorise să simtă altfel...acum era dezamăgită. Era o femeie ca toate celelalte și merita același soare...
A sosit Noaptea Crăciunului. Ce simt acum? Greu de descris în cuvinte. Și depinde de multe lucruri. Dar cel mai vulnerabil sînt atunci cînd aud „O noapte preasfințită”, așa cum am cunoscut „O silent night” în credința mea creștină. Așa cum am cîntat-o de zeci, poate de sute de ori. Și este greu de descris în cuvinte. Mai ales cînd închid ochii. Și simt cum o gheară de gheață luminoasă îmi despică pieptul. Cum urcă și îmi străpunge craniul în intimitatea universului meu limbic. E unul din acele momente cînd îmi este imposibil să spun ce se petrece în sufletul meu.
să zicem că e sfîrșit de săptămînă. te trezești cu o durere de dinți aseară ai mușcat dintr-un piept de pui și dinții s-au oprit într-un os. aveai mobilitate dentară dar n-ai băgat de seamă pînă în acest moment. te duci repede cumperi o pastă de dinți la 27 de lei și speri că totul va reveni la normal. noaptea visezi că ți-au căzut toți dinții e un vis cumplit pe care îl ai în fiecare lună indiferent la ce oră adormi.
sîmbăta ar trebui să fie zi liberă pentru noi. scuză-mă mă duc să închid geamul scîrțîie ca un pescăruș în derivă.
Comentarii aleatorii