România ca România dar românul.... Am o grămadă de prejudecăţi. Probabil este din cauza imaginaţiei. Deunăzi cineva, “nu spui cine, persoană importantă”, mă acuza că am prea multă imaginaţie. Şi că mai toate metehnele mele se trag din asta. O fi, nu zic nu. Orice poate implica “collateral damages”, cu atît mai mult imaginaţia… mea. În orice caz cînd mă gîndesc la român imi imaginez un cioban. Un oier, păstor, păcurar sau cum i s-o mai spune. Cam asta e românul pentru mine. Şi nu neaparat din cauza Mioriţei sau a Baltagului. Deşi e posibil ca ele să confirme prejudecata mea cum că românul este eternul cioban. Poate de aceea şi prin Albania sau Macedonia rubedeniile noastre mai îndepărtate tot ciobani sînt.
Lucrez în presă de prin 2000 sau 2001. Nici eu nu mai ştiu. Pînă acum am trei inundaţii la activ. Să mai număr în continuare? Nu fac parte din tagma jurnaliştilor care confundă blogul cu informarea. Fiecare inundaţie a avut gradul ei de dramatism. Despre inundaţia din 2005 nu pot spune prea multe. Decît că am greşit drumul, cum l-au greşit SPP-iştii lui Boc şi a fost aproape să ajungem în Siret.
când eram mică
îmi plăcea să mă ascund în podul casei
acolo citeam cu genunchii la piept scrisorile de dragoste
erau pline de praf și ude de trecerea timpului
aș putea spune că l-am iubit și eu pe Cornel
că am țipat când ea a născut-o pe Tania
într-o iarnă am fost în vacanță cu ei
m-am amuzat când zâmbeau omului de zăpadă
am găsit și două perechi de pantofi
i-am șters cu grijă și le-am legat șireturile strâns
așa mi-am închipuit că ei nu se despărțiseră niciodată
acum, Tania are vârsta mea
a scris scrisori doar bunicilor dinspre tată
nu știe că visele ei mi-au ținut de urât
că eu la rândul meu am început să scriu cândva o scrisoare
către sora mea din pântecul mamei
care niciodată nu s-a născut
azi, copilul meu a format un număr de telefon din două litere
pal paletă bicicletă și la urmă motoretă. așa mă strigau două colege de clasă din generală. erau surori dintr-o familie de țigani și le spunea bodgros. eu le spuneam botgros. aveau același drum spre casă ca și mine. pal paletă biciletă și la urmă motoretă urlau cînd mă vedeau. de ciudă aruncam în ele cu castane.
***
am putea să ne înjurăm ore în șir
să ne urâm așa cum doar noi putem s-o facem
să ne mușcăm de ceafă să agonizăm asemeni prăzii între colții felinelor
nu ne cunoaștem locuim în aceeași cameră în aceeași viată
de prea mult timp
noi înseamnă o cușcă în care intrăm de bună voie la intervale neregulate
aici se consumă fricile și iubirea și iubirea
doar aici
***
urăsc sărbătorile mai ales zilele de naștere și pe cele onomastice când trebuie să fii altfel într-un fel în care eu n-am învățat niciodată să fiu.
urăsc toate femeile din lume grase slabe cu părul negru sau galben le urăsc dinții albi sau strămbi peste care buzele refuză să se așeze și cuvintele ce vibrează în gurile lor zemoase.
[ doar pe mama o urăsc mai puțin. uneori deloc]
Comentarii aleatorii