Tare aş vrea câteodată să-mi trag tot trecutul în ţeapă, adică tot ce am înghiţit: să linşez tăiţei cu varză, cozonaci cu mac sau vinete cu caşcaval, ciorba de miel cu leuştean, iepurele cu măsline şi lămâie, grătarul de peşte cu mujdei. Să scurg tot zerul din viaţa asta cu caşul la gură şi să dospesc bine tot ce rămâne. Dar dacă sufletul s-ar trage şi el din mine cum trage maseurul puternic osânza pe spinare, aş merge zilnic la baia turcească să îmi înmoi oasele şi nodul de la ceafă. Să eliberez sufletul ăsta înlănţuit de şiraguri de fluturi dansând ca la nuntă.
Sorb cafeaua cu pai paralel, cu buzele strânse în formă de muon, miezul deprimat al zilei mă ţine treaz, nu am vazut azi flori şi nici glastre cu muştar înflorit. E o penurie de gesturi şi mirodenii în abstract, lipsesc gusturi simple, mă uimesc: lumina polară, biscuiţii fără sare, fetiţele ce nu ies din şotron de teama maturizării imediate. Uneori rumegăm o idee, o molfăim câţiva ani ca să o abandonăm în favoarea unei doctrine de design mai nou.
m-am trezit într-o dimineață cu o poftă nebună de a scrie
despre mine și despre fețele colorate
[mi-ai așezat palmele umede peste ochi. sudoarea se picura măruntă și cleioasă ca în noaptea aia în care mi-ai spus c-o să ne închidem pe dinăuntru și-o să ne iubim în șoaptă ca libelulele de-o să ni se spoiască trupurile verzi pe geamuri iar îngerii ăia îngenunchiați pe la colțuri se vor hrăni cu sufletele noastre libere.]
despre libertatea de a urî toamna
[singura mea libertate se rezumă la tine. vorbesc despre ură ca și cum aș vorbi despre iubire. ți-aș putea goli inima dacă mi-aș așeza gura pe pieptul tău dintr-o rasuflare așa cum toamna într-o mișcare inversă spulberă lumina roșul nudurile]
"fiecare este făuritorul propriului său destin"-Dumnezeu îți dă dreptul de alegere!
Deschid ușa vieții cu piciorul.
Încrucișări de poziții pelviene.Viermele sorții mele se încercuiește pe un inel de pământ încolțit. Doar plecările lui de acasă încep transformarea în fluturi.
Îmi spune mereu:
“ești doar o … coastă, a mea! Nimic mai mult.”
Înghețată de frig, m-am mișcat mai mult, m-am smuls din el..lăsându-i doar coaja unei felii de măr.
De multe ori îmi spuneai, mai ales în ultimul timp, că o să pleci ...
„Cam atît am avut de făcut pe aici, atît am putut să fac, iar acum e vremea şi pentru odihnă”.
Ştiu că ţi-ar fi părut rău să pleci vara, că n-ai mai fi simţit mirosul de grîu proaspăt din hambar, toamna ţi-ar fi părut rău de strugurii rămaşi neculeşi, iarna că i-ar fi fost greu mamei să facă pîrtie pînă în fundul grădinii, iar primăvara că nu te-ai mai fi uluit de rîndunelele care-şi găseau cuibul, cel de la streaşina casei, după atîta zbor .
Într-o zi m-a sunat mama şi mi-a spus că a rămas singură ...
Te-am găsit odihnindu-ţi mîinile bătătorite, aşa cum ţi-au fost toată viaţa şi pe care le ştiam de cînd eram copil, cînd mîngîierea lor lăsa urme pe pielea mea fragedă. Erau urme de coasă, de topor, de sapă ...
Comentarii aleatorii