Peste 2 minute vom simți fructele urii
sirenele sună a viol
Sub geam a căzut o Katiușe
omorând o femeie care își bea cafeaua pe terasa casei sale
un fapt divers, rutina fotografilor
ce gonesc în spatele unei căruțe plină cu cadavre
vociferând la o nouă explozie
valorile exponometrice și filtrele de culoare sânge
un alt pom ars e dat la o parte
un alt copil rănit e dat cu pudră fotogenică
uite un bătrânel căutând în ruine poza soției
uite un soldat plin de sudoare rezemat de telefon
alo.. nu e nimeni la capătul firului?
cineva mătura jucării sparte, cineva spune o rugăciune
fotografii au plecat cu zgomot de lăcuste stol
a lovit o rachetă parcul cu lebede albe
zăpăcind păsările care nu înțeleg de politică
toți așteaptă echipa de filmare
Producerea de existenţă prin scris e o dimensiune umană a cărei monadă e inumană.
Orice încercare de reducţionism ar fi inutilă, mai ales dacă luăm în calcul interferenţa de planuri autor-lectori (dar de ce nu, şi multiplicarea acestui proces în infinite proiecţii posibile). Mai mult, trăim deja cu impresia că s-ar putea ca suma interferenţelor spaţiilor mentale să fie cel puţin la fel de amplă ca şi spaţiul însuşi.
Cei patru erau trei – Luca şi Matei.
Desigur aţi auzit de multe ori aceste vorbe hazlii despre cei patru evanghelişti ai Noului Testament: Matei, Marcu, Luca, şi Ioan. Dar oare câţi dintre creştinii de astăzi cunosc numele celor 12 apostoli ai Domnului nostru Isus Hristos?..
Există oameni cărora le place foarte mult fotbalul sau alte sporturi de echipă, aceşti oameni se numesc microbişti, adică pasionaţi, deoarece ei manifestă o pasiune deosebită pentru un lucru, ei sunt spectatorii pasionaţi în mod excesiv la o întrecere sportivă, în special la meciurile de fotbal. Totodată ei sunt şi suporterii – admiratorii etuziasmaţi, aproape fanatici (de aceea se şi numesc fani) ai unei echipe sportive.
mă gândeam într-o zi ce mama naibii s-ar întâmpla dacă n-ar mai fi Dumnezeu, dacă n-ar mai fi cuvintele, dacă n-ar mai fi toată muzica asta rock, rap, pop, hip-hop? dacă în loc de mine acum ai asculta o bucată de lemn vorbindu-ți, spunându-ți că nu e lemn din ăla de esență tare, din care e scaunul pe care stai tu, că nu poate fi dată cu lac, spălată, ștearsă de praf, zgâriată de toate tocurile care ar trece peste ea.că bucata asta de lemn care vorbește are viață, se mișcă, te vede. și poate să te încălzească atunci când te duci dincolo, acolo unde pleacă toți. acolo unde lemnul putrezește, acolo unde ceasul nu mai are atâtea subordonate și timpul nu mai foșnește sacoșele prin masele amorfe de suflete.
Despre Lucian Blaga ar fi multe de spus, dar mă tem că–mi sunt cuvintele nevrednice, mă mulțumesc să salut în tăcere lumina și bucuria ce le lasă marele poet moștenire posterității prin întreaga sa creație.
În luna iulie a anului curent am fost alături de încă 6 laureați ai “Festivalului de Pozie Lucian Blaga, Lugoj”, poeta Adriana Weimer și sponsorul concursului într-o excursie ce avea drept scop: vizitarea “Casei Natale Lucian Blaga” din Lancrăm, unde poetul și-a petrecut primii 14 ani din viață.
Ajunși acasă la autorul "Poemelor Luminii", ne-am integrat imediat în atmosferă, cu îngăduința domnei administrator vizitând împrejurimile .
Comentarii aleatorii