note

imaginea utilizatorului Virgil

in memoriam - Tatiana Stepa

uneori...

Uneori mă gîndesc că totul este o imensă piesă de teatru, că de fapt nu poate exista în realitate atît de multă prostie sau atît de vie durere ca aici, ca acum. Că nu se poate să iubim atît de nebunește sau să ne temem atît de paranoic. Că nu poate fi adevărat. Că viața este prea perfectă în cruzimea cu care mușcă din noi ca să fie reală. Uneori îmi vine să întorc capul brusc și să întrezăresc miile de ochi ai celor ce ne privesc de dincolo de cortină. Senzația aceea că ne privesc martori aproape invizibili cu o curiozitate stranie. Că am putea foarte bine opri totul la fel cum oprești banda unui magnetofon. Că aburul deasupra cafelei ar îngheța brusc, avioanele ar împietri în aer iar oamenii pe străzile orașului.

Proză: 
imaginea utilizatorului Aritmosa

Întâmplări din viața mea

De ceva timp mă vizitează o întrebare. Apare la ușă când nici nu o aștept, mereu proaspătă și cu un surâs reținut prins într-o comisură. O privesc și-i spun: acum, da, acum îmi iau răspunsul pe mine și vin. Însă când deschid dulapul, nu găsesc decât aceleași lucruri și-mi vine greu să aleg dintre ele pe cel mai potrivit. Mă opresc din scotocit, mă așez pe marginea patului și aștept să vină răspunsul cu alaiul lui de amintiri. Păi. Măi.

Proză: 
imaginea utilizatorului Lentib

scrisoare din Puerto Vallarta

21.02.20_1

Prietene.
Prietene ştiu.
Că au fost între noi şapte ore şi un ocean.
Aici februarie are 28 de grade.
În prima dimineaţă am văzut balene jucându-se în golf.
Un spectacol halucinant, părea mai degrabă un efect secundar de la cele 21 de ore de zbor şi 2 escale în care nu am pus geană pe geană, când începi să iubeşti consistenţa betonului.
Soarele mexican îţi presară chili pe corp, după numai o oră pe şezlongul de lângă piscină, pielea începe să usture.
Aşa că ne urcăm într-un autobuz cam deşelat în care nimeni nu miroase a transpiraţie şi ajungem în locurile unde s-a filmat „Noaptea Iguanei”. Când mă voi întoarce vreau să văd neapărat pelicula asta.

Proză: 
imaginea utilizatorului gEoRgI

picioare goale

mă gândeam într-o zi ce mama naibii s-ar întâmpla dacă n-ar mai fi Dumnezeu, dacă n-ar mai fi cuvintele, dacă n-ar mai fi toată muzica asta rock, rap, pop, hip-hop? dacă în loc de mine acum ai asculta o bucată de lemn vorbindu-ți, spunându-ți că nu e lemn din ăla de esență tare, din care e scaunul pe care stai tu, că nu poate fi dată cu lac, spălată, ștearsă de praf, zgâriată de toate tocurile care ar trece peste ea.că bucata asta de lemn care vorbește are viață, se mișcă, te vede. și poate să te încălzească atunci când te duci dincolo, acolo unde pleacă toți. acolo unde lemnul putrezește, acolo unde ceasul nu mai are atâtea subordonate și timpul nu mai foșnește sacoșele prin masele amorfe de suflete.

Proză: 
imaginea utilizatorului nicodem

bits and bytes

...

poate că nu este bine să mă dezvelesc de cerneală
îmi place să umblu nud însă, când scriu.

din alt pământ moștenesc cioburi de zile
pe care le spăl cu mare atenție de ispite.

de tălpile mele s-au mai lipit milioane
de alte bacterii și toate contagioase.

se trage cu ICBM-uri după sentimentele mele
și cad împiedicându-mă de silozuri.

parcă din sângele meu se extrage o
penitență pentru toate păcatele celor ce nu se vor naște.

decât sa fiu postmodernist
mai bine mă-mbrac în piele de neofob.

căutati-mă, cautați-mă și catalogați-mă
sunt la un pas de cel care nu sunt.

stând închis în vertico
am murit, din greșeală, lovit de paloșul exceselor.

dați-mi o mare și vă voi face
pescari de oameni.

îmi place să fiu nicăieri de găsit
și să mă plimb pretutindeni.

Proză: 

Pagini

Subscribe to note