Borges:
Distraşi de discuţia despre nemurire am lăsat să cadă noaptea fără să aprind veioza.
Nici nu ne mai vedeam feţele.
Cu indiferenţă şi duioşie mai eloquentă decât orice patos, vocea lui Macedonio Fernandez (1) repeta că sufletul este nemuritor.
Mă reasigura că moartea trupului este fără importanţă, moartea fiind un eveniment neglijabil care se întâmplă omului.
În timpul acesta mă jucam cu briceagul lui Macedonio, îl deschideam şi-l închideam ascultându-l.
Un vecin cu acordeon, repeta la infinit La Cumprasita (2) o balivernă obraznică iubită de mulţi, fiindcă li s-a spus că este un cântec vechi.
I-am propus lui Mecedonio să ne sinucidem ca să dobândim liniştea necesară discuţiei.
Lucrez în presă de prin 2000 sau 2001. Nici eu nu mai ştiu. Pînă acum am trei inundaţii la activ. Să mai număr în continuare? Nu fac parte din tagma jurnaliştilor care confundă blogul cu informarea. Fiecare inundaţie a avut gradul ei de dramatism. Despre inundaţia din 2005 nu pot spune prea multe. Decît că am greşit drumul, cum l-au greşit SPP-iştii lui Boc şi a fost aproape să ajungem în Siret.
vladimir e frumos, cu ochii verde nuc, pătrunzători. are mâinile delicate. de artist. m-a pictat și pe mine. în rochiță roșie și cu flori de lavandă în păr. de atâta emoție am uitat să-i mulțumesc și el a mâzgălit repede pânza. a crezut că nu-mi place. uff! îmi venea să-l bat, merita o mamă de bătaie soră cu moartea. apoi s-a închis în el. și eu am fugit în lumea mea. știi tu, lumea aia din fundul pământului unde nu vezi, nu auzi și nu vorbești. mi-au rămas doar gândurile și în timp am învățat să construiesc un imperiu. dar și acolo sunt lacrimi.
îţi scriu din nou de pe ţărmurile albe şi pustii. aici, împreună cu primul meu grămătic Alesandros îmi petrec ultimele zile ale vieţii mele. a trecut destulă vreme de cînd cineva a venit la mine – nu, nu era plăsmuire aievea era, aşa cum ţi-am spus - şi a zis: eu sînt partea de vorbire care se cuvine să stea înaintea ta pentru a da sens mișcării. ştii că de atunci singura cămaşă pe care am îmbrăcat-o ai fost tu. îţi aminteşti visul meu care se repeta de fiecare dată cînd puneam capul pe hîrtie ca pe o pernă? o cunună perlată cu amintiri aşezată pe creştetul morţii! îl mai am încă dar azi nu mă mai cred aşa de tînăr şi frumos văzut de sus.
Comentarii aleatorii