Omul este o ființă paradoxală care construiește castele de iluzii și vise pe nisipul mișcător al istoriei. Rațional sau irațional, sensibil sau dur, tare sau slab, milos sau crud, virtuos sau depravat, curajos sau laș, sincer sau ipocrit, visător sau pragmatic, cutezător sau mărginit, meschin sau nobil, însă aproape întotdeauna orgolios și însetat de frumos și de mai bine, el nu cunoaște niciodată odihna, fiind veșnic în căutare de nou.

Nemărginirea spațiului și a timpului a copleșit întotdeauna omul care este, prin natura lui, o ființă limitată, finită. Neputând nici măcar să pătrundă cu gândul, și cu atât mai puțin să străbată fizic această imensă nemărginire, omul a pus dintotdeauna măsuri și jaloane într-un spațiu și un timp enigmatic și infinit.

Materialismul ateu este ideologia cea mai odioasă, deoarece răpeşte oamenilor până și posibilitatea de a spera, de a visa. Căci ce altceva îi mai rămâne unui muritor care a fost condamnat la nefericire aici pe pământ, decât să spere că va putea să-și recupereze, în altă lume și în altă viață, dreptul lui legitim la fericirea pierdută.

În mod paradoxal, nu animalele mari sau fioroase sunt dușmanii cei mai periculoși ai omului, ci ființe minuscule, cum sunt virușii și microbii. Cu acești misterioși dușmani nevăzuți, omul duce dintotdeauna un război lung și de uzură, care, cu certitudine, nu se va încheia niciodată.

Pentru cei mai mulți dintre muritori, a fi fericit nu înseamnă, de fapt, a fi fericit cu adevărat, ci a fi mai puțin nefericit decât alții. Iar acest mod păgubos și egoist de a concepe fericirea îi caracterizează, cel puțin o dată în existența lor, pe toți oamenii.

Cel mai important lucru din lume este dragostea. Și nu e vorba numai despre oameni, ci despre orice ființă de pe pământ. Chiar și animalul cel mai crud sau cel mai urât, chiar și cea mai neînsemnată plantă, la care nimeni nu se apleacă să o privească, toate au nevoie de afecțiune, de iubire... Tigrii cei mai fioroși devin blânzi dacă sunt mângâiați, florile înfloresc mai frumos dacă sunt privite cu dragoste. Iar aceia care nu au nevoie să iubească sau să fie iubiți, deși par că trăiesc, sunt morți, în realitate, de mult...