lucian -
Doină
Mă duc și mă duc ca frunza de nuc.
La poartă stăpânii așteptă.
Și ca un năuc eu spun că mă duc
Din lumea aceasta-n cealaltă.
Și iar m-aș duce și tot așa,
Însă ceva mă sugrumă,
Mă strânge de mână și de colea
De sub coasta mea bună.
De aceea îți spun femeie că plec.
Mi se pare că tu de ai ști
Mă vei întoarce fără de vrere
Și chiar de nu voi mai fi.
Mă duc și mă duc, dar iar am să vin
Să te petrec, să te iubesc,
Cu o lumânare și-o cană de vin,
Cu colivă și sânge domnesc.
Poezie:
Comentarii
Aranca -
cred ca ai fi un textier bun de muzica usoara. ai o usurinta in a rima si poate asta vine dintr-o deformatie profesionala sau cine stie? serios vorbind, ai incercat vreodata sa scrii carti cu versuri pentru copii?
anna -
o poezie ce m-a incantat mai ales prin repetitia aceasta ca un alint nostalgic: "ma duc si ma duc"; frumoase imagini create prin cuvinte simple dar cu putere de elixir... da lucian, iubirea e cea care ramane in urma noastra umpland locul ramas gol, atunci cand ne ducem, ne tot ducem...
lucian -
nu, Aranca, nici nu m-am gândit la versuri pentru copii. dacă versul își găsește atât de ușor rima este pentru că l-am scris simțind că trebuie scris, că voiește să fie așternut pe hârtie, că voiește să se elibereze din gândul, din mintea, din inima mea. acest poem este scris "dintr-o singură suflare", dacă pot spune astfel. mulțumesc pentru trecerile tale.
lucian -
mulțumesc anna pentru aprecieri! mă încântă faprul că am scris un poem care ți-a plăcut. sper că și altora. ai dreptate în privința iubirii. Dante spune despre ea că "mișcă sori și stele". te mai aștept cu drag.