Îmi doresc o prezență dar întristarea este inviolabilă, aneantizantă. Nimeni nu rezistă în preajma unei permanente mânii. Gabriella s-a refugiat, înspăimântată, în altă cameră. Faptul că scriu îngrozește, ea se gândește că totul e dus, că beau prea mult, că prea multă cafea și țigări nenumărate… Nimeni nu-mi poate lua plinătatea sărăciei, suferinței, nefericirii, nedreptății, nenorocului – nimeni și nimic. Ea – cu plăpânda ei revoltă – de-ar pricepe deodată toate seismele din celulele mele, ar deveni o jertfă inutilă pe un altar al nimănui.

Sunteți tare dizgrațioși, cred că și lui Dumnezeu îi e silă deja.
- Doamne, strigați, avem straie după ultima modă, pantofi moderni, inele uriașe pe degete, avem telefoane mobile, mașini scumpe, îndeplinim toate condițiile, de ce nu ne iei și pe noi la Tine?
Iar El, indulgent, întreabă câte scânduri aveți la sicriu.
Trufași, crezând că ulciorul va merge și de data asta la apă, răspundeți în cor:
- Și-așa ne vei ierta, dacă ne vom căi în ultima clipă!
Zadarnic vă bazați pe asta, Dumnezeu nu joacă zaruri cu niște prăpădiți plini de datorii.