filosofie

imaginea utilizatorului skylander

Războiul rece dintre ştiinţă şi poezie

...sau de ce nu mai poate ştiinţa

Iată dragilor ce se mai poate găsi pe net şi anume părerea unui tînăr om de ştiinţă despre poeţi şi poezie în general:

„Ce spune un poet e fix zero din punct de vedere al cautarii adevarului. Caci un poet poate spune orice. Spune asa ca suna frumos, nu ca ar fi adevarat”.(sic!)

Întrebarea care se pune în consecinţă e cît adevăr şi cîtă prejudecată comun-nihilistă conţine afirmaţia de mai sus? Pentru că adevărul – nu-i aşa – nu e monopolul niciunei culturi darămite al vreunui subdomeniu al culturii cum e fizica sau literatura, să vedem mai întîi ce e real în cele afirmate:
- Legea esenţială a poeziei, a artei în general, e frumosul ca adevăr intuitiv. Poetul nu caută adevărul ştiinţific, nu explică şi nu demonstrează matematic nimic.

Cogito: 
imaginea utilizatorului Sixtus

Dialeteismul - Admiterea unor paradoxuri

............

1.

Istoria spune că Organonul aristotelic ar fi fost scris după celelalte lucrări ale sale, inclusiv după Metafizică [1]. Ne putem imagina situaţia în care Organonul s-ar fi pierdut. Din restul lucrărilor sale nimeni n-ar mai fi putut descoperi silogistica. Hegel remarcă, pe bună dreptate, că meritul Stagiritului nu constă în descoperirea şi studiul silogisticii, ci în faptul că, o dată descoperită şi studiată, aceasta n-a mai putut fi aplicată în alte lucrări. Şi într-adevăr pe bună dreptate deoarece Metafizica – pentru că ea ne va interesa în primul rând – dacă ar fi fost încorsetată în chingile silogisticii ar fi pierdut enorm. Deoarece logica (incluzând silogistica) aristotelică nu admite contradicţia care este echivalentă cu paradoxul. Pe când Metafizica Stagiritului, da.

Cogito: 
imaginea utilizatorului Sixtus

Carlos Castaneda, Vrăjitorii Tolteci şi Tăcerea

Se dedică Doamnelor Mara şi Vero, cunoştinţelor mele bune din Canada care tinde să devină a doua mea

0.

Problema dispersiei logicii clasice, aristotelice, în alte feluri de logici «paraconsistente» [1] adecvate diverselor situaţii aplicativ-particulare, deschide o Cutie a Pandorei. Şi de aici încolo începe o sarabandă similară care merge împreună cu cea din fizica cuantică şi astrofizica. Ambele sosind la câte o limită pe care par a o depăși, rămânând însă atât în interiorul cât şi în exteriorul ei. Una (logica) la cea a «gândirii»; celată (fizica cuantică dar şi astrofizica) la aceea a spaţio-temporalităţii (dincolo de care imaginaţia „duce puterea … de înţelegere la limita sa…deoarece chiar şi limbajul nostru este prea slab şi învechit pentru a putea exprima aşa ceva” cum zice Brian Green [2], unul dintre co-fondatorii Teoriei Stringurilor).

Cogito: 

Pagini

Subscribe to filosofie