solomon -
dantelărese
Chiar este nevoie de tine acum
Ațipisem
și m-am trezit pe acest scaun incomod
în această cameră plină ochi cu miere
Am mare nevoie am implorat, l-am pierdut
Te rog frumos dă-mi și mie un ac să termin dantela
Vezi bine că nu mă pot ridica
până ce fereastra nu ajunge la soare
Te-aș lăsa uneori să privești peste umăr
migăloasa mea lucrare
cu motive baroc sau mai târziu, încă neinventate
Nu te-ai așeza la fereastră decât o singură dată
Umbra ta ar poposi pe degetele și buzele mele
doar atât cât aș tăia firul cu dinții
și aș face un nod strâns
un nod mic, abia simțit
Poezie:
Comentarii
pentru armonie
francisc -
imi place textul, prin modul subtil in care propune o poveste, cu sau fara manierism, unde el si ea, cunoscand momentul cand fereastra atinge soarele (si imi imaginez aici o camera rotitoare, desi interpretarea e deschisa) ei se leaga, abia simtit intr-un univers plin de zahar (pudra?) si vise. mi se pare ca ea, ca principiu activ, isi tese panza viselor pe fondul unei realitati incomode -tocmai de aceea - iar asta e frumos. el nu are decat sa stea nemiscat, ca ntr-o eclipsa totala de fiinta.
îmi place modul direct prin
Virgil -
îmi place modul direct prin care autorul te „trage” în text încă de la primele versuri - tehnică pe care am mai observat-o la Ioana -. parcurgi textul care reușește să te păstreze interesat pînă la sfîrșit. îmi place faptul că Ioana alege din cînd în cînd temele acestea „scenariste”.
Dorin, Virgil
solomon -
poemul s-a dorit chiar o "scena de gen", sau mai mult decat asta, asadar scenariul unui sentiment prins intr-o imagine, intr-un tablou, un clin d'oeil asupra unui moment absolut unic dintr-o viata alcatuita din astfel de identice momente unice. va multumesc amandurora pentru lectura si apercieri.
mersi
bobadil -
Ioano de Xplikții că altfel io nu pricepeam mare lucru.
Asha da, e klar k lumina zilei, și vorbim de un moment nu doar unic... ci absolut unic!
Si de un poem de umplutură
Andu,
solomon -
:))