de un timp loviturile
se auzeau în întregul oraş. ritmice
seci
ca şi cum o ciocănitoare imensă
s-ar fi hrănit între ziduri

mai limpede
noaptea
cand toate
se desfăşurau din cochilii.
o vibraţie surdă măcina vertebre
şi umeri. vederea slăbea. feţii din pântec
refuzau să se nască.

n-a fost greu să decidă. au înconjurat locul.
un buldozer a spart
zid dupa zid. ritmul curgea mai departe
pe sub temelii
îi ardea ca o rană
atinsă mereu

//

nimeni nu ştie când ruina aceea
a prins transparenţa cleştarului.
poate aşa era de la bun început.
în sfârşit îl vedeau
sau poate era
doar un fel de a-i spune
durerii