Mă uit în jur câteodată și nu mai știu cum să reacționez. Un ansamblu de sentimente amestecate, reprimate, în sfârșit bătute și izbite ricoșează și mă lovesc în plin. Să o iau la goană sau să merg cu gloata? Din rațiuni puțin înțelese de rațiunea mea, mă duc cu gloata către un feeric moment înălțător și toate țintele urlă “împlinește-ți sufletul” mărunt ca-n cea mai persuasivă telenovelă. Țintele ele urlă bine, în jurul meu se urlă bine, feromonii urlă de jur împrejur, mai urlă și alți oameni ca să fie scena completă și mă pomenesc bălăcindu-mă într-un cotidian infect, incapabilă de a mă desprinde, incapabilă de a înfrânge o timiditate sau o slăbiciune, și-atunci înghit încă un sentiment. Acesta ar fi vinovația, ca apoi să încep să mă complac în el.
cînd pleacă un om carnea mi se strînge în jurul oaselor ca un cort de campanie.
atunci cel mai greu e să tac tot ceea ce n-am spus se cere afară imaginează-ți că forezi în marea nordului dai brusc peste o pungă de gaz și explodează totul. tot ce n-am spus țîșnește prin stern prin pelvis prin țeastă. din mine mai rămîn două vertebre tasate.
lucid.
plecările sunt niște dureri lombare care te țin două trei zile la pat.
2.30. avem toți fricile noastre zornăitoare. fricile noastre pe care le lingem ca vitele un pumn de sare.
mama se teme de viscol dacă se înzăpezește drumul nu mai ajunge taxiul în fața blocului și trebuie să meargă pe jos pînă la școală. dacă se înzăpezește drumul pînă la coastă nu mai ajunge la bunicul să-i lase șnițele de pește cu foarte puține oase.
roman
mă uit la mâinile mele și mâinile mele sunt vineții. aproape umane îmi zic.
se lasă noaptea. din pământ ies oamenii pământii. ziua ei dorm pe băncile din gară. se agață de oamenii albi și oamenii roz. nu știu dacă se îmbracă în zdrențe ori dacă zdrențele se îmbracă în oameni. oamenii albi și oamenii roz le dau coji de pâine oamenii pământii încep viermuiala spre miezul pâinii. noaptea se întorc în pământ.
pașcani
frisoane. locul unde nu m-a ajutat nimeni niciodată. o bere neagră o cafea neagră. mă rog să treacă timpul mai repede dar timpul nu trece. stă legat de perete ca un alcoolic în sevraj. mă rog să nu treacă timpul dar timpul trece mai am puțin de trăit. închid ochii fredonez mi-e teamă de oamenii cu palmele mari. losing my religion.
nu-l văzusem demult. trebuia să-i aduc pastile de la oraș. niște paracetamol și indometacin unguent. ploua torențial și pînă să ajung la mașină punga de hîrtie în care erau medicamentele se făcuse una cu pămîntul.
pe drum mă gîndeam dă-o-n mă-sa doamne lasă-i și pe ei să aibă un hram.
*
mă enervează cînd uit să mă gîndesc la tine. mă iau cu munca și mă trezesc după vreo două ore că nu ți-am repetat numele în gînd.
*
cînd am ajuns era schimbat totul. pe vremuri ograda mi se părea mare. acum parcă toate gardurile veneau peste mine ca un utilaj de zdrobit mașini. în față se ridica o fundație, probabil casa care se construia după ce inundațiile au pus-o la pămînt pe aia veche. casa mare era încă întreagă.
sunt obosit am dormit prost mă dor dinții nu mi se pare nimic nou așa ca spune mai repede s-o terminăm odată
îți place viața ta?
de acum sau până acum?
alege tu un moment.
acum îmi place.
de ce?
pentru că am părul grizonat pentru că tot ce simt intră în mine cu furie și nu mă împotrivesc atunci sunt un baraj care cedează fără vreo alarmă în prealabil pentru că oamenii de care nu am nevoie au învățat să se despartă de mine ei cad ca niște lipitori îmbuibate de sânge pentru că am o prietenă cu păr scurt și ochelari se îmbracă ciudat și vrea să avem mulți copii pentru că am învățat să nu mă tem de moarte pentru că moartea noastră se trage din teamă și viața noastră se trage din liniște.
Comentarii aleatorii