Nobody knows it, but you`ve got a secret smile, and you use it only for me.
Sînge, pense, atenție, verde.
Poate că unii își iubesc aproapele, alții pe sine, alții banul, alții tăcerea, alții munca. Cred că relația e cel la care te gîndești zilnic, îl înșeli, îl aștepți, te împlinește și îți cere sacrificii. De aceea aș putea zice că sunt îndrăgostită de sînge.
Pedalez, stopuri, mă bucur că frigul din iarnă și-a dat duhul după nori, acum e soare și de la etajul trei aproape simți mirosul oceanului. Am întîrziat. Nimic nou. Ziua începe cu întîlnirea de staff de la ortopedie. Mă strecor între colegii francezi și ascult cazurile de departe, căci uitîndu-mi ochelarii miopia îmi taie avîntul. Sunt studentă străină, n-o să mă întrebe nimeni nimic. Sau așa sper de fiecare dată.
Am folosit până acum verbul “a pierde” în toate limbile de circulație internațională. Numai adolescenții i-au înțeles dimensiunea. E clar că în tot acest timp petrecut aici m-am adresat unor copii. Dacă cineva mi-ar spune că nu e prea târziu să mai încerc o dată, l-aș privi flegmatic: pentru mine e și prea devreme – și prea târziu. Eu am ucis timpul. Se apropie ziua în care voi da socoteală, voi povesti cum am folosit secolele și voi accepta, cu umilință și curaj, decizia Tatălui meu.
11 septembrie m-a prins la magazin cumpărîndu-mi țigări. În redacție era mare hărmălaie se împărțiseră în două tabere: unii ziceau gata vine al treilea război mondial alții îi contraziceau. N-a venit al treilea război mondial. Doar un bătrînel care găsise un șurub într-o halviță pe care o cumpărase de la economat.
11 martie m-a prins la o bere cu un coleg. Cumva mi se dezvoltase un al optulea simț care-mi spunea că am îmbulinat-o de fiecare dată cînd era vorba de morți. Erau ceva romîni care muriseră în metroul din Madrid doi s-au nimerit să fie din zona noastră. Bineînțeles eu trebuia să fac documentarea. Amîndoi erau din același sat.
Campania electorală a început, orașul e invadat de banere, concerte și difuzoare prin care candidații își fac cunoscute intențiile politice.
Cum părăsești orașul, agitația electorală scade direct proporțional cu distanța.
Dacă pînă la Sagna se poate circula în condiții relativ bune, spre Bîra cratele din șosea te fac să te întrebi pe ce suprafață a lunii ai asenelizat.
Cîmpurile patriei sunt aproape pustii. Ici colo mai vezi un tractor sau un plug tras de cai. Singurele semne ale agitației electorale sunt posterele de pe stîlpii de iluminat din care îți zîmbesc, mai oficial sau mai cum i-a pus fotograful, candidații locali.
Comentarii aleatorii