Zboară-mă către lună. Sau către unde vrei tu; ori către altundeva chiar, dacă acolo este frumos. Am ascultat cu atenție portative prin difuzoare. Se aude că vara este mereu aici uneori. Atunci dincolo ce este? M-am întrebat; nu mi-am răspuns niciodata. Oricum cineva crede că totul este relativ. Iar eu știam asta dinainte ca el să o spună, ce dacă nici macar nu clipeam. Se prea poate să pară ciudat ce scriu. Este mai degrabă nuclear, aș spune. Exact ca o ciupercă.
Zboara-ma către lună și lasa-mă să mă joc printre stele, lasa-mă să văd cum este primăvara pe Jupiter și pe Marte. Elucubrez acum, tot ce se poate. Mereu pățesc asta după ce ascult jazz. Ori swing. Ori bossa nova.
cel mai mult mă enervează că nu pot să-mi aduc aminte care a fost primul gînd mai important.
*
în clasa întîi am fost eroul satului. l-am prins pe barabulă furînd cărți de la căminul cultural. mi-au spus atunci că sunt un adevărat fiu de tovarăș mi-au dat o carte de colorat. o țin minte și-acu tan-gram pe prima pagină avea un cocoș pe care trebuia să-l colorez în ziua aia tata s-a îmbătat și a dormit în lăptărie. eu aveam buzele mov de la dude.
…doar dac-ai plâns îți poți aduce aminte!
Dalbe zăpezi se aștern pe coapsa pădurii de jad. Dinspre munți, ceața, învăluie acoperișuri, case, turla bisericii. Umbre se preling, în odaie, printre rafturi, printre cărțile lui Jules Verne, fetiș rătăcit printre volumele de specialitate. Nu este întuneric, nu încă, numai tristețe, premergătoare, nesfârșit de adâncă...
noaptea îmi simt inima ca o vulpe hăituită în propria vizuină. noul meu vis e că stau pe un pat de spital o asistentă mă dezbracă încet de frică dragostea mea se înfige în creier tot mai adînc să n-o găsească nici o perfuzie. mă trezesc într-un întuneric complet de fapt nu-mi dau seama dacă el e complet sau dacă mă face complet.
apoi marea debarasare începe. ne scoatem morții îi aranjăm frumos în fața blocului. auzim mașinile gunoierilor cum îi ridică atunci înțeleg. dincolo sînt concasoare și tot felul de utilaje care ne transformă în diamante. e frumos să sfîrșești așa ca o piatră rară pe degetul unei femei.
Alegem mereu între ispite - înger sau demon. Adevăratele opțiuni sunt ireversibile. Poarta te întreabă pentru ultima oară, iar primul pas de dincolo de opțiune nu mai poate fi luat înapoi.
A ales oarecând și AdamEva, crezând că a ales bine. S-au ascuns, apoi, în umbră. A ales și Fecioara, crezând că a ales bine. A avut oare, azi, omenirea a doua șansă?
Pentru că de data aceasta alegerea s-a făcut întru smerenie, "s-a făcut și începutul" îndreptării. "Iată roaba", sclava, își lasă soarta în mâinile altuia; prin ea, omenirea alege din nou, azi, acolo, sub umbra Lui.
Odată zeii își alegeau fecioare spre sacrificiu. Mureau, împăcând. Azi, Cel Unul a ales-o pe ea, Preacurata. Tot spre sacrificiu, trăind.
Comentarii aleatorii