Anterioară oboselii se pendula o neliniște a firii care trecea prin fața oglinzii umbrind ochii într-o adâncime violetă, violentă.
Am ieșit, lăsându-mă coplesită de căldura pe care o emana nu doar soarele, ci fiecare ființa vie, un miracol ascuns în starea de spirit, în mine, ca o moarte care se relevă atât de vie și de posibilă! O tristețe ce te atrage, te cuprinde, nu te poți împotrivi, nu poți să nu vrei lupta crâncenă, doar te lași purtat, învăluit de taine. Și atunci te rupi de realitate pentru a te cufunda în ea, te smulge într-un vis permanent , dar atât de viu și de nestăvilit, încât rămâi paralizat în fața frumuseții fără seamăn. Ești liber, da, libertatea prin care respiri , care te respiră pe tine, absorbindu-te, copleșindu-te într-o atât de plăcută moleșeală!
23.29
în inima bărbatului uriaș locuiește inima bărbatului pitic. bărbatul uriaș și bărbatul pitic fac parte din mine. uriașul se ocupă cu lucruri nemaivăzute bărbatul pitic pune masa cînd uriașul se întoarce acasă.
îmi înțeleg pe deplin rostul.
nașterea mea cu zgmot ca plescăitul din limbă.
nașterea mea fără zgomot ca o armă silențioasă.
tata e mort. strălucește ca luminile abatorului. tata a tăiat porci tata a tăiat viței tata a tăiat păsări firișoare de vin i s-au scurs pe bărbie. tata nu e mort tata e moale e numai bun să chituiești cu el pereții șopronului.
pămîntul s-a mai zbătut de cîteva ori apoi a rămas țeapăn.
există lucruri mai negre decît această apă. ca de exemplu pămîntul de sub unghii și respirația puțind a alcool. ca de exemplu 3000 de oameni dormind pe un cîmp ca într-un fel de liturghie dumnezeu face băi de mulțime cu toate camerele reporterilor după el. ca de exemplu să vezi ciorapii unui președinte. să scoți cu excavatorul pruncii din pîntecul mamelor.
a patra zi nedormită. nu vreau să dorm nu vreau să dorm nu vreau să dorm. nu am ochi nu am mîini nu am picioare nu am mușchi care să obosească. s-au retras apele și m-au lăsat gol. mi se vede penisul creierul sufletul. nu mă mai doare.
nu mă mai doare.
nu prea știu ce s-a întîmplat în anotimpul acesta de ce moartea își trimite mai des iepurii prin lucernă. or fi de vină oamenii sau cumplita secetă.
moartea își trimite puii prin case. ei intră prin toate cotloanele ca șoarecii albi ca praful ca farurile unei mașini. oamenii se închină se bucură. morții stau drept bîrna de mort e un căprior bun pentru casă.
somnul vine ca întunericul.
somnul vine ca williams cuceritorul cu o săgeată în piept.
somnul vine ca dropia ca lupul de stepă ca ursul brun. nu-ți lasă nimic nici măcar coastele nici măcar zgîrciurile îți suge inima pînă ce inima pocnește ca o păstaie.
*
băloasă și tandră trece noaptea. ca un utilaj ce nivelează asfaltul ca un liliac verde ca ca o spaimă putredă trece noaptea peste mine lasă în urmă
coji de semințe
te-aş recunoaşte oriunde sub orice formă ţi-ai ascunde firea o domnul meu atât de puternic îndurând minciuna spectacolul unor naturi ce doar primind gândirea au căzut în puţul fără de sfârşit al pierderii de sine prea mici la suflet în spaţiu atât de mare găsit-au rezolvare în a distruge puţin câte puţin din toate căci universul de prea plin trezeşte viciul
sau poate altul e motivul unei lungi îndurări nedrepte eu doar ştiu cum tu profesore ai stat să mă înveţi a fi-ul meu a-l contura din piatră a-l face foc până răsare chipul apoi pe rând şi vânt şi apă azi simt vorbesc din ce în ce mai bine încă nu-s eu ce pot ce vreau în libertatea de mişcare cu greu şi cu eforturi mari de tine obţinută pentru mine
Comentarii aleatorii