jurnal

imaginea utilizatorului emiemi

house of rising sun

vești despre mine, iubito

oradea
există unele ore în noapte în care sunt punct vamal oamenii prezintă actele declară pe propria răspundere ce au pe suflet atunci mă deschid ca un pod pe sub care trec prea pline vapoare nimeni nu stă preț de o clipă vorbesc în șoaptă oare ce-i dăm azi vameșului

nimic le răspund ei sunt prea departe să mai audă rămân în gheretă glasul meu e zgomotul înfundat al unei bărci cu motor

chișinău criș
pe șosea urme de frână semn că pe-aici au trecut oameni nările se dilată adulmec nu mai e mult până la ei noaptea e un curcubeu la capătul căruia se află pacea promisă

adevărul e că mai am puțin de trăit așa că mă rezum la ce știu mai bine
bucuria nesomnul și germinația celui fără de rădăcini

arad

Proză: 
imaginea utilizatorului queen margot

nunta Irinei

e lung pământul, ba e lat cu fir de aur încrustat...

de obicei poveștile se termină cu ...au făcut o nuntă mare, de trei zile și trei nopți ...a noastră, abia începe ...

vrem și noi să încercăm condurul Cenușăresei, vrem și noi să fim mirese

Proză: 
imaginea utilizatorului ovYus

Un titlu reușit atrage atenția asupra textului

Scrisul vine compensator la o dimensiune “căzută”: realitatea, așa cum și-o asumă scriitorul. Zădărniciile, timpii irosiți, experiențele de viață (ipostaziate mereu ambivalent), rumegușul clipei –iată carnea din care se va alcătui textul.
Șed la masă și îngurgitez plictisit “Tropical Fruit Cocktail” iar mintea-mi plutește pe ritmul „Cafe del Mar”. Din când în când mâzgălesc ceva pe această pagină și textura literelor sângeră a metafore răsuflate. Important nu e actul scrierii, nici măcar bucățelele tăiate geometric ale compotului tropical; importantă nu e duminica aceasta ejaculată la un capăt de săptămână, nici măcar vocile dinlăuntru pe care se mulează realitatea (desigur, a mea). Nu. Important, de o importanță irepresibilă este

Proză: 
imaginea utilizatorului emiemi

blue american(re-capitulare)

anathomy for a dizaster

8 februarie

Azi e o zi kamikadze. Fiecare ar trebui să-și facă rost de o zi kamikadze. În care să-i provoci pe toți să nu mai existe. O zi în care să te așezi pe marginea patului și să aștepți. Nu contează ce, doar așteptarea e importantă. Eu aștept să facă liniște vocile din capul meu.

Frig, foarte frig. Fumez și tremur necontrolat. Dimineața e un câmp de vânătoare înghețat pe care aleargă câini cu oameni-iepuri în gură. Semiîntuneric. Blue american. O senzație stranie de oraș părăsit în care caut morții prin buzunare. Nu-mi dau seama dacă am ochii întredeschiși ori dacă astăzi rația de lumină s-a redus la jumătate. And i say thank you mom. Hy mom.

Exercițiu de imaginație: astăzi sunt Hitler. Orice om e un fel de Hitler, altfel n-ar putea să-și vadă de viață.

Proză: 
imaginea utilizatorului queen margot

un bărbat excentric

sofia viany (I)

de câte ori privesc cea mai veche fotografie a tatei zâmbesc gândind cum fetița aceea îmbrobodită, cu picioare strâmbe, mâini subțiri și ochi cenușii avea să ajungă un bărbat excentric, cu o vorbă înfiptă în moalele capului, cu un miros fin al prostiei umane și de o frumusețe stranie. era ultimul copil al bunicilor, dupa miluță, rodica, rodica, maricica, lenuța și costică. pe vremuri, dacă îți murea un copil următorul avea să-i ia numele așa se face că două din surorile tatei au avut același nume. toader era cel mai mic, veronica-l învelea în pestelcă așa cum faci cu un boboc de rață iar tata a crescut printre tăvile cu plăcintă de dovleac ale bunicii. mai târziu, el a învățat-o pe mama să gătească.

Proză: 

Pagini

Subscribe to jurnal