Şi ce mai fac? Nu am fraţi ori surori de lapte să mă întrebe. Dorm de boala singurătăţii. Dorm singură în patul meu ca un coşciug provizoriu fiindcă are tăblie de lemn bej- caramel. Dar nu e dulce deloc şi în visele mele unii tot mai cântă hora pisilica fiindc-a murit pisica. Nu mă vizitează nimeni la ceai să îi ofer dulceaţă de nuci verzi în farfurioara de sticlă pentru dulceaţă, nimeni la cină să îi aşez tacâmurile elegant pe suportul special din serviciul de masă.
Cerul vînăt înghețase. Căscă o vreme gura Milică se gîndi că cerul ăsta seamănă cu bărbatu lu tanti Sîia. Tot așa era vînăt pe catafalc și cînd l-au suit în basculantă să-l ducă la cimitir se holba înghețat la babele care-l boceau de formă.
De după nori se rostogolea fără zgomot un bulgăre roșu. Milică își aduse aminte de bolovanii pe care îi aruncau duminica în geamurile de la căminul cultural cînd în loc să dea nea Ciobanu filme chinezești era concert de varietăți și muzică populară.
Se urni cu greu.
Două scînduri îndoite la capăt pe mijloc două curele din piele tare de porc prin care își băga ghetele. De două zile împielițatul mergea ca un împărat la derdeluș cu schiurile pe care i le făcuse tovarășul inginer.
I was born here in Galati. But I am not a Gălăţeancă. I don’t speak with the East Romanian (“Moldovan”) accent and I’ve also never been extremely attached to this city. There’s a distinct smell as soon as I came near the city. The smell of years and years of steel production, from the combinat Galati is known for. I’ve tuned out the smell now, but the industry in this city is undeniable. I’m pretty sure there’s heavy metals or something in the water. The pollution and feel of the city is similar to Bucharest. Nothing you’d call elegant or grand in any way. Not quaint either. Just kind of blocky, busy, dirty, and a bit sad. There are a few buildings with classic Baroque architecture, but they are few and far in between.
Un stres nu vine niciodată singur. Așa s-a întîmplat pe 25 noiembrie 2008, cînd a avut loc balul bobocilor. Sigur că n-am vrut să mă implic, dar pînă la urmă am ajuns sa fac scenarii de scenete și pictări de planșe. Că-s mai tolomacă și m-au dus de nas. În adminsitrativ nu m-aș fi implicat nici bătută „vrei 5 bilete pe 5 invitații?” ok, let me just take this gun...
ne amestecăm până la acele linii paralele în care timpul nu mai are decât sensul energiilor curgătoare. cel ce luptă are mereu această chemare spre alte corpuri. întâi ne cuprindem fără brațe și privim palmele cu ochii închiși. respirăm împreună, de la stânga la dreapta, până când firul invizibil se face incandescent, arătând limitele.
uneori visăm. ne pierdem importanța, ne rupem obiceiurile. improvizăm alte forme. cândva erai vulturul. iar eu te priveam cu ochiul violet. ne destrămam amintirile, priveam împreună de la un capăt al eului la celălalt, până când nu ne mai puteam intersecta. abia atunci conștientizam atingerea.
Comentarii aleatorii