jurnal

imaginea utilizatorului Virgil

jurnal pentru zile şi cuvinte II

II

nu îmi este frică de singurătate
mă tem de ridicolul de a fi înconjurat
cu o mulţime de oameni
care nu ştiu cînd sînt singuri

*

nu îmi este ruşine de goliciune
îmi este groază doar să ştiu
că dumnezeu nu m-ar putea vedea
aşa cum sînt

*

nu mă sperie moartea
mă cutremură uneori ideea
că aş putea crede că o interesează
vîrsta mea

*

nu mă feresc de bătrîneţe
evit doar locurile
în care oamenii se închină la ea
ca la un fel de succes

*

nu îmi place să lupt
mă oripilează însă ideea
că aş putea ajunge să cred că a trăi cu orice preţ
mai are o valoare în sine

Proză: 
imaginea utilizatorului Ecaterina Bargan

nu-mi mai simt mâinile

...

citeam din confesiunea lui bolea: "cum îţi crapă zâmbetul pe faţă/ ca o fereastră pe care o spargi cu ghearele". îi citeam poezia, când urmele de avioane se pierdeau treptat în cer.
"ochii tăi sunt, sunt ca în fraza aceea despre cum trăieşti golul dintre o lume care
a dispărut şi alta care nici nu a început să apară. sunt ca spaţiul acela dintre", mi-a spus şi se uita insistent în ochii mei. nu vroia să se rupă din privirea aceea.

îmi vorbea despre faptul că fiecare dintre noi are şi poartă un iad în sine
dar şi un dumnezeu pe care l-a ştiut întotdeauna prieten: "ai cunoscut iadul din tine?"
- da, cu siguranţă, am spus, când aveam cearcăne de nesomn, doar că mai am în mine o grămadă de diavoli pe care nu i-am cunoscut nici pe departe -

Proză: 
imaginea utilizatorului emiemi

rue saint jacques 1

zece ipostaze cu mine

speriat
poate pentru că un bărbat pe nume pierre cu perciuni mari și puțin nebărbierit îți va ține capul pe genunchi și-o să vorbiți într-o limbă în care știu doar cuvinte neînsemnate o să poarte cămașă roșie o să te sărute pe sâni și va fi unicul om care te-a mai văzut în viață o să-și aprindă țigara tu îi vei spune că e frumos când fumează o să vrei să te culci cu el doar pentru a reduce distanța dintre două trupuri și două orașe apoi o să adormi cu sentimentul că ai făcut tot ce ți-a stat în putere

Proză: 
imaginea utilizatorului Crin

un vag miros de pâine

...

Despre ce poate scrie omul mai cu drag și mai cu sârg decât despre dragoste. Primul meu amor s-a întâmplat să fie unul foarte urât. De fapt, mă exprim prost. Adică, eu proastă și el urât. S-a întâmplat cândva demult, când gândeam mult mai puține, nu că acum aș gândi mai multe pentru că femeile nu-s complexe, ci doar complicate. Dar atunci mi-a picat cu tronc într-o secundă Miță. Pe Miță l-a nenorocit Domnu’ trimițându-l pe-o stradă plină de fete. Mai mici, mai mari, mai românce, mai unguroaice, da’ fete până-n măduva oaselor și puse pe bătaie, fapte mari, karate, șotii, furat de lucernă, floarea soarelui, frăguțe și tot ce mai dibuiam noi prin gradina școlii sau pe la ceapeurile desființate. Miță venea de la Brașov și-a fost cam parașutat el, așa, grămadă, în mijlocul străzii Vale.

Proză: 
imaginea utilizatorului emiemi

story of a city

fear

(textul acesta am să ți-l înfășor de gît care pe o funie am să te spînzur am să te privesc
cum dai din picioare cum respiri pentru ultima dată chiar dacă am să fac pușcărie pe viață.)

mă lipesc de pereții vagonului au ceva din fierbințeala trupului tău dimineața pînă și canapeaua miroase ca pielea ta. a porumb fiert.

întunericul și-a desfăcut sternul din el a curs o pastă lipicioasă care a șters orice urmă. o vreme n-a mai existat nimic. apoi oamenii au început să-și ascută dinții de tocul ușii ca niște necrofagi așteptînd resturile după ospățul celor puternici. am început să umblu aiurea pe coridor număram neoanele aprinse neoanele sparte vedeam oamenii tolăniți pe banchete un fel de vulturi pleșuvi prea ghiftuiți să mai poată zbura la vederea dușmanului.

*

Proză: 

Pagini

Subscribe to jurnal