Dincolo de întrebări nu există răspunsuri. Doar imaginație.
Totul începe într-o frizerie. Vezi bărbații cum își așează copiii pe scaun explică frizerului cam cît să taie din păr copiii se uită cuminți ca Isaac așteptîndu-l pe Dumnezeu să exclame Abrahame m-ai convins cît de mult mă iubești dar Dumnezeu nu vine sau cel puțin de la o vreme nu mai vorbește limba bărbaților.
respect înseamnă a ține cont de celălalt ca un tu care în permanență devine un eu inaccesibil. el se aplică bătrânilor în același fel în care se aplică cărții sau pisicii, care e pentru unii animal sfânt. sfânt în sensul că merită privilegiul de a nu fi atins fiind acel vulnerabil și acel important care ne situează în faptul de a exista altfel. nu respect decât bunătatea.
mă agăț de margine cu vîrful iluziei. cred că-mi vor crește degete de undeva din pămînt, iar pomii îmi vor ajunge la tălpi desfrunziți.
o să plec mai repede decît îți imaginezi. nu privesc în urmă. o să șterg orice urmă de femeie din toate timpurile. nu rîde că încep să conjug verbele la un timp necunoscut ție. tu nu ai dorințe. nu spui niciodata „o să...”. tu ai doar trecut pe care alergi continuu ca pe o bandă stricată. știi tu, din acelea care ridică pietre.
ia-o de la început. iar și iar. fir-ar să fie! tu mai crezi în poeme cu fluturi cînd eu aud mîrîitul fiarelor sălbatice lîngă umeri. cineva îmi spune că eu sunt numai suflet. la naiba doar asta o fi rămas din sîngele meu? umbre.
totul începe cu mirosul mi-ai spus și lumea s-a cățărat pe receptorii mei olfactivi.
pe oraca s-au aprins focurile. focurile au aprins zdrențele zdrențele scormonesc măruntaiele orașului caută de-ale gurii și de-ale vieții. zdrențele sunt jumătate oameni jumătate acordeon. dacă pui mîna pe ei scot sunete bizare un fel de scîrțîit ca atunci cînd apeși toate clapele deodată. zdrențele nu au mîini zdrențele au căngi căngile rîcîie țeasta pămîntului caută de-ale gurii și de-ale vieții.
orașul miroase a excremente de elefant. a venit circul. uneori miroase a carne noaptea aud cîinii cum crapă oasele sug bruma de măduvă șuieratul lor golește pămîntul de aer.
stau cu volumul lui în față, deschis la prima pagină. ascult ecoul. deseară să nu m-aștepți, o, nu, n-am să vin. cu ani în urmă îl ascultam pe cătălin seri întregi, la chitară și voce. pe atunci el era foarte tânăr, era de vârsta mea de acum. mă uitam la el așa cum m-aș uita la cineva foarte mare și foarte transparent, până la cer. dincolo de el întrezăream lumea.
în dreapta lui cătălin, îi urmăresc degetele atingând corzile. și ritmul. ritmul acela care îți dă senzația că se poate trăi întreg, nerotunjit, o viață. ritmul acela puțin prelung, puțin înclinat spre pământ, ca o spirală înfășurată pe mână atunci când pleci mai departe, în semn de loc geometric al trecerilor.
Comentarii aleatorii