O întâlnire recentă, pe stradă, peste ani. Ne-am recunoscut. Cei ce au fost prin Piaţa Universităţii, atunci, parcă în altă viaţă, se pare că se recunosc instantaneu. Ea, profesoară de istorie. Ieşită de pe băncile facultăţii în ’89.
La o cafea am stat, un timp, tăcuţi.
Avea o privire stinsă. Ba nu, concentrată înspre niciunde.
noaptea îmi simt inima ca o vulpe hăituită în propria vizuină. noul meu vis e că stau pe un pat de spital o asistentă mă dezbracă încet de frică dragostea mea se înfige în creier tot mai adînc să n-o găsească nici o perfuzie. mă trezesc într-un întuneric complet de fapt nu-mi dau seama dacă el e complet sau dacă mă face complet.
apoi marea debarasare începe. ne scoatem morții îi aranjăm frumos în fața blocului. auzim mașinile gunoierilor cum îi ridică atunci înțeleg. dincolo sînt concasoare și tot felul de utilaje care ne transformă în diamante. e frumos să sfîrșești așa ca o piatră rară pe degetul unei femei.
evident vom rămâne obosiți, ca după o peregrinare îndelungată. fiecare urmă lăsată pe asfalt este o asimptotă a durerii. aici ne oprim. niciun pas mai mult. suntem condamnați la o subviață maladivă, atingem limita de jos a viului. forma mea detestă forma ta, sau invers. nici nu mai contează.
nu suport vara asta verde-gălbui, colecistică și grețoasă. îmi voi prelungi voința, atât cât se mai poate, până forma asta se va sfârși. nu mai pot ascunde nimic, mi-am prins rădăcinile în sinceritate și trag seva zilnic, la ore fixe. e o altă adicție, îmi spui. eu confirm și mai iau o doză, sub ochii tăi, să te privesc amplu, ca după o sinucidere. eu sunt un bolnav liber, adaugi nonșalant. oho, ce triumf, dragul meu, te-ar invidia camarazii de umbre. nu mă asculți.
într-o zi vom uita cum ne-a fost bine sau rău dacă ne-am trăit viața așa cum se cuvine dacă ne-a fost foame ori dacă am avut amîndoi mîinile vinete.
mi-e puțin frică de liniștea care-o să vină poate căutarea poate plecările înmulțirile despărțirile poate prietenii care au căpătat chip dintr-o dată pentru ca apoi la stația următoare să încerci să-ți aduci aminte cum arată și nu mai poți poate astea sunt tot ce avem în comun.
dacă mă întrebi unde aș prefera să fac dragoste ți-aș spune în cornițoiu în las vegas în garsoniera lu frate-miu sau în orice loc unde există oameni și ei habar nu au ce minuni se întîmplă.
8. la suprafață se produc explozii care aruncă așchii fierbinți și particule încărcate electric care, odată ajunse în apropierea ta sunt capturate de câmpul magnetic al genunchilor tăi și încep să se învârtă în spirale strânse în jurul coapselor, pântecului și gâtului tău. în sfârșit, ele intră în gura ta și, întâlnind acolo molecule de apă grea care mă susțin cu argumente astronomice, produc ceea ce se mai numește auroră sau dragoste neînchipuit de albă
Comentarii aleatorii