Pas după pas apăsat în zăpadă. Eram hotărât. Era dimineață.
Ningea nebunește. Fulgii mari se înfundau cu zgomot în omăt. Cerul astupat înnegrea zăpada cu lumina lui.
Colinele înzăpezite se întindeau de jur împrejur ca niște mari pești morți. Urcam și coboram peste pântecele lor, căutând.
În vârful uneia dintre coline m-am oprit. Am închis ochii. Am așteptat astfel până la amiază.
Primul lucru pe care l-am văzut când mi-am despicat pleoapele și am privit în sus … ai fost tu. Cădeai ca o zână împușcată, rostogolindu-te cu aripile desfăcute, prăvălindu-te, tu pasăre albă, pe umărul meu.
Prăvălindu-te peste mine, la fel de repede ca înserarea.
Am închis din nou ochii, pentru că nu era nevoie să te privesc. Îți simțeam picioarele de pasăre pătrunzându-mi în umăr.
și au venit marile călduri. peste care nu știu cum vom putea trece. poate îmbrăcați cu șorțuri de azbest sau plumb ca într-o secție de radiologie. acolo am văzut pentru prima dată ce se află în mine. priveam pe un monitor la plămânii mei. aveam gura căscată ca un copil care are polipi.
plămânii mei erau ciudați ca niște vălătuci de sârmă ghimpată.
tăcerea e un fel de liniște.
noaptea e un fel de liniște.
berea e un fel de liniște.
dulapul e un fel de liniște.
lumina e un fel de liniște.
liniștea e un fel de liniște.
Departe, departe, albastru jos, albastru sus, imagini de vis; câte o bucată de țărm abruptă și maro, alta lina și verde. Nemurire.
Dor de maica mea, un dor nebun, nebun. A fost al doilea mare dor . Aveam douăzeci de ani și scriam :
"ești atât de departe iubită mamă
că aici fără tine nimic nu-i frumos;
sunt liber să zbor pretutindeni sub soare,
dar mie mi-e dor de o dare de seamă
și aș vrea să transform uriașul Toros
in brațele tale și-al tău suflet mare."
Coboram în camera mea, frânt de muncă ( camera 21, urâtă , mică și friguroasă ), mă puneam în pat, stăteam acoperit cu patura doar 15-20 de minute cât să nu mă ia somnul, apoi scriam. Gânduri cu rime (nu știu de ce), cele mai multe, atunci le-am așternut.
Morții mă-tii izbucni Milică.
Hehe te spui să mor eu de nu te spui rînji Narcis.
Mă te bat de te usuc dacă sufli ceva.
Tanti Mariee tanti Marieee.
Ha ? îți capul de după gard Maria.
Milică a înjurat se foi Narcis pe podeț
Ceilalți vecini ițiră și ei capul de după garduri. Maria se blocă un moment apoi : da ce-a spus ?
Nu pot să vă zic în gura mare.
Narcis șușoti ceva la urechea bătrînei bătrîna se făcu roșie în obraji.
Petreee ia vino-ncoa.
În fierărie Petre lăsă aparatul de sudură și ieși înfășurat în șorțul din piele de vițel.
Maria îi zise ceva la ureche Milică nu mai așteptă verdictul. Țîșni pe grad apoi se cățără pe acoperișul fierăriei.
Petre se uită cu ciudă că n-avusese inspirația să-i taie drumul.
11 septembrie m-a prins la magazin cumpărîndu-mi țigări. În redacție era mare hărmălaie se împărțiseră în două tabere: unii ziceau gata vine al treilea război mondial alții îi contraziceau. N-a venit al treilea război mondial. Doar un bătrînel care găsise un șurub într-o halviță pe care o cumpărase de la economat.
11 martie m-a prins la o bere cu un coleg. Cumva mi se dezvoltase un al optulea simț care-mi spunea că am îmbulinat-o de fiecare dată cînd era vorba de morți. Erau ceva romîni care muriseră în metroul din Madrid doi s-au nimerit să fie din zona noastră. Bineînțeles eu trebuia să fac documentarea. Amîndoi erau din același sat.
Comentarii aleatorii