nu prea știu ce s-a întîmplat în anotimpul acesta de ce moartea își trimite mai des iepurii prin lucernă. or fi de vină oamenii sau cumplita secetă.
moartea își trimite puii prin case. ei intră prin toate cotloanele ca șoarecii albi ca praful ca farurile unei mașini. oamenii se închină se bucură. morții stau drept bîrna de mort e un căprior bun pentru casă.
somnul vine ca întunericul.
somnul vine ca williams cuceritorul cu o săgeată în piept.
somnul vine ca dropia ca lupul de stepă ca ursul brun. nu-ți lasă nimic nici măcar coastele nici măcar zgîrciurile îți suge inima pînă ce inima pocnește ca o păstaie.
*
băloasă și tandră trece noaptea. ca un utilaj ce nivelează asfaltul ca un liliac verde ca ca o spaimă putredă trece noaptea peste mine lasă în urmă
coji de semințe
ai plîns puțin. apoi ai rîs.
rîsul tău a umplut toate etajele și ferestrele.
mi-ai spus că un om ca mine nu există. n-ar trebui să existe.
am zîmbit. mîncarea se răcise pe masă nici acum nu știu ce era. la început mă izbise mirosul de supă gătită la cazan. mi-am adus aminte de cele o mie de zile în care am mîncat la cantină. zilele acelea au fost cele mai gustoase din viața mea.
îmi luaseși bomboane cu alune. atunci am început să te iubesc. am povestit. despre iubitele mele. despre iubitele și iubiții tăi.
mi s-ar părea aproape cinstit să vorbesc despre viețile noastre ca și cum am fi la două morți distanță de un oraș în care să locuim împreună
cafeaua cu gin fumul dens înțepăturile ochilor prin aerul irespirabil
de o săptămînă de zile mîinile tremură încerc să le strunesc ca pe ultimii cai neîmblînziți
dintr-un coral nebun închid pumnul deschid închid pumnul deschid trupul nu mă ascultă nu mă mai ascultă pînă și el vrea să mă părăsească
Ar trebui să fac ordine în acest haos din cameră, de pe masă. Haosul care s-a revărsat deja dincolo de ușă, pe hol. Ca un fel de lene generalizată amestecată cu amînare și neîncredere. Haosul, ca un rînjet sarcastic al entropiei rîzînd înfundat undeva în cotloanele universului. Parcă spunîndu-mi „ai văzut, tot eu am avut dreptate”. Totul a început odată cu căldura. Și cu promisiunile încălcate de alții. Omul e o ființă ciudată. E ca una din acele busole vechi de aramă. Poate stricată, poate spartă sau îndoită. Dar totdeauna străduindu-se să arate ceva, un fel de direcție, de țintă.
Oare dacă te voi trage de păr, vei ști care dintre noi a fost? Nu, nu o voi face, mă întrebam doar așa. Uneori iubitele se mai întreabă dacă iubiții lor sunt cu adevărat fideli, cu adevărat întregi acolo sau poate că sunt doar păsări, care se adăpostesc iarna sub sânii lor.
Comentarii aleatorii