Când se supăra fredona I’m takin’ back my love… Nu era nici tânăr. Nu era nici Bătrân. Nu era nici gras. Dar nu era nici slab. Și dacă ar fi fost chel. Însă nu era nici chel. Mă rog, nu de tot. Dacă ar fi fost fericit. Dar nu cred că știa ce e aia.
roman
mă uit la mâinile mele și mâinile mele sunt vineții. aproape umane îmi zic.
se lasă noaptea. din pământ ies oamenii pământii. ziua ei dorm pe băncile din gară. se agață de oamenii albi și oamenii roz. nu știu dacă se îmbracă în zdrențe ori dacă zdrențele se îmbracă în oameni. oamenii albi și oamenii roz le dau coji de pâine oamenii pământii încep viermuiala spre miezul pâinii. noaptea se întorc în pământ.
pașcani
frisoane. locul unde nu m-a ajutat nimeni niciodată. o bere neagră o cafea neagră. mă rog să treacă timpul mai repede dar timpul nu trece. stă legat de perete ca un alcoolic în sevraj. mă rog să nu treacă timpul dar timpul trece mai am puțin de trăit. închid ochii fredonez mi-e teamă de oamenii cu palmele mari. losing my religion.
dorin cozan e trist în această după-amiază de vară. a masticat un morcov, dar melancolia nu îl sloboade...mi-e drag, așa, umărul bărbiei lui are ceva din semeția elenului. o, Tristule alb, ce ai?
- nu știu ce am…prorocește
dorine, tu știi. eu nu pot decât să te iubesc
-dar tu tu nu mă iubești. sunt așa ….sunt urât
dar frumusețea sufletului tău? dar scuarul în care te-am luat de mână și am aplecat ochii suav? îți amintești ce frumos era totul? Suavul meu …
uite
dacă ții la mine
în adâncul tău
da
vreau
da
emoticons
Anterioară oboselii se pendula o neliniște a firii care trecea prin fața oglinzii umbrind ochii într-o adâncime violetă, violentă.
Am ieșit, lăsându-mă coplesită de căldura pe care o emana nu doar soarele, ci fiecare ființa vie, un miracol ascuns în starea de spirit, în mine, ca o moarte care se relevă atât de vie și de posibilă! O tristețe ce te atrage, te cuprinde, nu te poți împotrivi, nu poți să nu vrei lupta crâncenă, doar te lași purtat, învăluit de taine. Și atunci te rupi de realitate pentru a te cufunda în ea, te smulge într-un vis permanent , dar atât de viu și de nestăvilit, încât rămâi paralizat în fața frumuseții fără seamăn. Ești liber, da, libertatea prin care respiri , care te respiră pe tine, absorbindu-te, copleșindu-te într-o atât de plăcută moleșeală!
I remember the colors of dusk creeping up through the window, in my parents bedroom in Timisoara. Me and my brother were sitting in their bed talking about our new lives. I remember we talked about a few distinct things : Big Wal-Mart stores, Bananas year-round, and how big everything was gonna be in America. Similarly, we were both right and wrong. We were right at face-value, America is a really wealthy country, everything is HUGE here (cars, meals, women) it is really awesome and its definitely improved our quality of life. But we were wrong about the entire assumption of the conversation – that we were going to be happier.
Comentarii aleatorii