tata mă lua tot timpul la vînătoarea de mistreți. tata nu mă lua la vînătoarea de mistreți vînătoarea de mistreți era numai în capul meu. îmi imaginam mistreții cu păr și coarne făceau rău mult rău oamenilor porumbului. în general făceau mult rău cînd oamenii chiuiau însemna că le-au dat de urmă.
inima tatei era într-o căpiță de fîn. preventiv cînd o cumpăra de la bufetul din centru tata rupea eticheta și prețul apoi o băga în căpița de fîn zicea el să nu vadă mama ce inimă are. femeile dacă îți văd inima fac panaramă o lună întreagă stau bosumflate că nu ai pus nimic pe masă.
atunci am visat prima dată că sunt indiana jones. bag mîna în toate căpițele să văd ce inimi sunt comestibile.
la țară viața merge înainte cu dumnezeu și cu văcarul care-l suduie cînd dă cîte-o ploaie.
nimic nou. bunică-miu se pișă în aceeași căldare și tot în aceeași căldare face treaba mare. nu stă la masă cu noi mănîncă separat nimeni nu are chef să-l vadă cum regurgitează fiecare îmbucătură. le-am spus tuturor să nu ne fie frică de moarte dar nu m-a crezut nimeni. creștem pînă la o vîrstă după care ne facem copii la loc. în pămînt sau în uter totuna.
dărîmăm atelierul. în atelier bunică-miu a bătut fierul toată viața a bătut fierul mai ceva ca dumnezeu cînd bate oamenii. bunică-miu rînjește a durere. i se văd ultimii dinți ultimii dinți de-abia se mai țin în gingii. ca butucii de vie pe care îi legam primăvara de țevile casei.
Scurtă incursiune în universul cozanian al creației poetice
Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi place să scriu. Și pentru că îmi place să scriu, paradoxal, m-am întrebat foarte rar de ce scriu, când mai degrabă m-aș putea călugări ca Abelard, biciui ca Pascal sau fugi în lume cu bărbatul visurilor mele, care ar putea fi – de ce nu?- Gigi Becali, în căutarea oii fantastice.
bădie dă-mi o țigară. n-am. pălăria lui miroase a șobolan oamenii cînd nu mai au alți oameni să ronțăie încep să pută a șobolan. pleacă tîrîndu-se pe umăr o sacoșă de rafie ca un steag de armistițiu. el a încheiat-o cu viața cel puțin în viața asta.
mihnea nu mai are gură i-au mîncat-o cuvintele și un laminor de 16 țoli. în gît i-a crescut un tub prin el intră aerul mihnea împinge o dacie roșie aerul îi umflă plămînii ca niște pneuri. ori ca un submersibil. în interior unii au rafturi cu de toate alții sunt niște camere în care cu greu poți respira.
dimineața îmi place să beau cafeaua foarte fierbinte și dulce. să-mi ard limba. asta ca să-mi aduc aminte de tine. ori ca să nu mai simt alte arome. ori cum spunea ioana să mă doară pentru că atunci când ne doare spunem cuvinte frumoase. memorabile chiar.
Comentarii aleatorii