Alegem mereu între ispite - înger sau demon. Adevăratele opțiuni sunt ireversibile. Poarta te întreabă pentru ultima oară, iar primul pas de dincolo de opțiune nu mai poate fi luat înapoi.
A ales oarecând și AdamEva, crezând că a ales bine. S-au ascuns, apoi, în umbră. A ales și Fecioara, crezând că a ales bine. A avut oare, azi, omenirea a doua șansă?
Pentru că de data aceasta alegerea s-a făcut întru smerenie, "s-a făcut și începutul" îndreptării. "Iată roaba", sclava, își lasă soarta în mâinile altuia; prin ea, omenirea alege din nou, azi, acolo, sub umbra Lui.
Odată zeii își alegeau fecioare spre sacrificiu. Mureau, împăcând. Azi, Cel Unul a ales-o pe ea, Preacurata. Tot spre sacrificiu, trăind.
sincerely, l. cohen
Există multe feluri de a înțelege că s-a terminat totul. De regulă înțelegi asta cînd vorbești despre moarte ca despre hamburgeri. Doriți maioneză? Dar salată de valium? Șanse pe ziua de azi nu doriți ?
Miroase a vopsea și metal proaspăt sudat. Mă pregătesc de încă o noapte polară. Tot ce mi-a rămas e memoria îmi ține de foame de sete de cald în timp ce trupul se autodevorează.
It’s four in the morning the end of december i‘m writting to see if you’re better.
dis-de dimineață am început să caut semne că va fi o zi bună să trăiți dom’ comisar țopăia un puradel în jurul meu cîinele de la pompieri n-a mai lătrat după mine oamenii se pieptănau pe stradă probabil va fi o zi bună
gîndurile făceau mușuroi în capul meu dacă e coborîtă bariera să nu-mi murdăresc pantofii de ce a trebuit să mă irit după bărbierit tocmai azi bine că am țigări
poarta unității e un fel de gură știrbă dintr-un aro coboară trei femei grase ca femeile din țara canaan-ului puțin stingher în costumul acesta semăn cu gardul pe care bunica-l împodobea cu persane cînd murea cîte-un popă
las ultimile gînduri afară de ce n-am luat cravata mea norocoasă bine că am șervețele
Draga mea hai să dormim. Nu știu cînd voi mai închide ochii nu știu unde voi mai închide ochii.
Cînd stai în pămînt te așezi în el ca într-un costum business class realizezi că ai întîlniri importante cu rădăcinile și gîndacii.
Dacă m-ai întreba pînă unde aș merge pe jos pentru tine ți-aș răspunde pînă la capătul curcubeului ori pînă la sediul guvernului deși habar n-am unde e.
Noi nu suntem oameni. Noi suntem o rasă aparte oamenii mănîncă pietre și coji de eucalipt.
Pe fruntea noastră cresc blocuri fruntea noastră e un teren intravilan pe care se construiesc blocuri din cînd în cînd dispăruții din noi protestează că-i lăsăm fără verdeață.
Fiecare poveste începe cu tatăl nostru. Care e în cer. Adică pe rîndul trei a doua cruce.
*
Pînă-ntr-o zi mi-a fost frică să urc în pod. Mai întîi era scara cu picioare subțiri ca picioarele cailor de curse. Apoi la intrare cuibul de viespi. Le vedeam corpurile lor hidoase și începeam să tremur. Apoi bunicul le-a afumat cu bălegar uscat și frica mea a dispărut. De-atunci alung frica cu bălegar uscat.
Comentarii aleatorii