Am prins, trenul de noapte. Ăla ploios.
El a luat cu mine, înapoi și frigul și ploaia. Acum e senin, dar tot departe. Mi-au înghețat picioarele și le las așa.
Poate câteva poze făcute la un geam pătat și ud o să-mi arate ceva mai frumos decât este afară. Cu căștile în urechi fac trafic cu țigări și dau mită câteva pachete. Apoi îmi aprind unul întreg. Sunt curios cât de frig este și acolo... Cel mai probabil o să vină cu mine frigul. Nici o problemă! Găsesc eu câteva haine care să mă încălzească. Și o umbrelă care să mă poarte undeva.
Cred că a venit iarna...peste tot.
să simți fiecare gând al său diferențiat în fibra chakrelor, și pulsația gândurilor să îți răscolească pântecul și inima și să nu ai voie să îi spui nimic, pentru că te aștepți la și eu ce ar trebui să răspund
să îi spui, niciodată să nu te porți imatur cu o fată, pentru că, mai devreme sau mai târziu, ea va pleca.... și el să îți spună, și morala
să îl dorești până la înduioșare, fără orgolii, fără neliniști, ci pur și simplu să îți țâșnească lacrimile din ochi și să ți se pară firesc să plângi și el să lipsească pentru că nu va fi ca vreodată să vină
să îți împarți dragostea: cuiva, mintea, altcuiva, trupul, altcuiva, imaginația, pe când inima ta să fie ocupată de cineva cu mâini și picioare lungi de lumină, și să nu știe nimeni, nimeni
cel mai mult mă enervează că nu pot să-mi aduc aminte care a fost primul gînd mai important.
*
în clasa întîi am fost eroul satului. l-am prins pe barabulă furînd cărți de la căminul cultural. mi-au spus atunci că sunt un adevărat fiu de tovarăș mi-au dat o carte de colorat. o țin minte și-acu tan-gram pe prima pagină avea un cocoș pe care trebuia să-l colorez în ziua aia tata s-a îmbătat și a dormit în lăptărie. eu aveam buzele mov de la dude.
changes
Sunt redus la cea mai simplă expresie a vieții. Respir. Ai crede că e simplu dar și pentru asta lovesc cu pumnii în piept ca într-un televizor stricat.
Cel mai important lucru pe care l-am învățat la liceul catolic a fost de la un preot profesor de latină. Ne întreba rînjind unde e raiul și iadul. Ridicam ochii spre cer dar nu ajungeam niciodată la capăt. Scormoneam pămîntul dar nu ajungeam niciodată centru.
Preotul rînjea din nou ne spunea că raiul și iadul sunt niște stări continue ca de exemplu iadul e o stare continuă de neputință.
Noi îi spuneam Mingiuţă. Nu pentru că ar fi fost rotofei ci pentru că era tot timpul tuns chilug din cauza păduchilor. Mingiuţă avea şapte fraţi locuia pe malul gîrlei într-un fel de coteţ. Părinţii lucrau la lăptărie şi ăsta era singurul lucru bun: avea lapte şi brînză tot timpul. La fel mirosea tot timpul.
Comentarii aleatorii