23.29
în inima bărbatului uriaș locuiește inima bărbatului pitic. bărbatul uriaș și bărbatul pitic fac parte din mine. uriașul se ocupă cu lucruri nemaivăzute bărbatul pitic pune masa cînd uriașul se întoarce acasă.
îmi înțeleg pe deplin rostul.
nașterea mea cu zgmot ca plescăitul din limbă.
nașterea mea fără zgomot ca o armă silențioasă.
tata e mort. strălucește ca luminile abatorului. tata a tăiat porci tata a tăiat viței tata a tăiat păsări firișoare de vin i s-au scurs pe bărbie. tata nu e mort tata e moale e numai bun să chituiești cu el pereții șopronului.
pămîntul s-a mai zbătut de cîteva ori apoi a rămas țeapăn.
Cerul vînăt înghețase. Căscă o vreme gura Milică se gîndi că cerul ăsta seamănă cu bărbatu lu tanti Sîia. Tot așa era vînăt pe catafalc și cînd l-au suit în basculantă să-l ducă la cimitir se holba înghețat la babele care-l boceau de formă.
De după nori se rostogolea fără zgomot un bulgăre roșu. Milică își aduse aminte de bolovanii pe care îi aruncau duminica în geamurile de la căminul cultural cînd în loc să dea nea Ciobanu filme chinezești era concert de varietăți și muzică populară.
Se urni cu greu.
Două scînduri îndoite la capăt pe mijloc două curele din piele tare de porc prin care își băga ghetele. De două zile împielițatul mergea ca un împărat la derdeluș cu schiurile pe care i le făcuse tovarășul inginer.
Scrisul vine compensator la o dimensiune “căzută”: realitatea, așa cum și-o asumă scriitorul. Zădărniciile, timpii irosiți, experiențele de viață (ipostaziate mereu ambivalent), rumegușul clipei –iată carnea din care se va alcătui textul.
Șed la masă și îngurgitez plictisit “Tropical Fruit Cocktail” iar mintea-mi plutește pe ritmul „Cafe del Mar”. Din când în când mâzgălesc ceva pe această pagină și textura literelor sângeră a metafore răsuflate. Important nu e actul scrierii, nici măcar bucățelele tăiate geometric ale compotului tropical; importantă nu e duminica aceasta ejaculată la un capăt de săptămână, nici măcar vocile dinlăuntru pe care se mulează realitatea (desigur, a mea). Nu. Important, de o importanță irepresibilă este
Azi noapte am adormit cu mult după ce ai adormit tu. Pur și simplu am stat și te-am privit. Cam așa fac atunci cînd sunt nesigur. E felul meu de a mă convinge că hainele îți vin bine că ești frumoasă că voi găsi fire de păr tot timpul pe pernă ca să-mi dau seama că această casă e locuită.
La început ai sforăit nițel. Mi-a venit să te prind de nas așa cum făceam cînd dormeam cu bunicul. Bunicul își umfla puțin obrajii dădea din gură ca și cum ar fi mîncat apoi se întorcea pe partea aialaltă.
Pur și simplu am stat și te-am privit. Am vorbit cu mîinile tale și cu cerceii tăi pentru că ție n-am putut să-ți spun nimic. Mi-am imaginat că visezi niște animale cu urechi lungi mai lungi decît corpul. Am zîmbit prostește. Chiar tu ce visezi? Cum sunt oamenii pe-acolo?
Pe a lu Nistor l-au halit lupii. L-a găsit în pădure o țigancă ieșită să culeagă bureți. A dat de două ori cu piciorul în el să vadă de mai suflă a stuchit în sîn și-a dat fuga în sat să anunțe veterinarul. Atîta a dus-o capul. Veterinarul a anunțat șeful de post șeful de post a anunțat orașul în două ore au venit criminaliștii să recolteze probe.
Plouase și a lu Nistor mirosea a pămînt reavăn. Jumate din el că din ailaltă jumate se scurgeau în pămînt firișoare de sînge ca niște rădăcini.
Nu-mi era scîrbă deloc mă tot foiam cu aparatul foto la gît încercam să găsesc o poziție. Doi țărani mi se tot băgau în cadru unu din ei s-a trezit: bă iaca a lu nistor nu mai tre să se teamă de trăsnet acu are împămîntare.
Comentarii aleatorii