De fiecare dată când telefonul sună am impresia că ești tu. Vreau să fii tu. Tu. Tu cel cu frunze verzi. Mă tem însă că nu vei mai fi , că tragicul vieții îmi va răpi fărâma din tine pe care o am acum. Momente, mereu momente, etape, dar tu ești o frunză vie, așternută pe sânul meu stâng, ascultând o inima ce bate pentru tine. Diminețile mele vor fi perfecte cu brațele tale petrecute peste umerii mei goi fără grija hainelor aruncate pe covor. Și soarele își va ține razele în privirile noastre neastâmparate. Tu îmi vei spune „Bună dimineața” și eu doar voi zâmbi aiurea și voi luneca mai adânc în brațele tale, pentru a mă mai istovi încă. Tu râzi. Mereu râzi. Ești neînchipuit de dulce, ultimul îndrăgostit cu ultima sa îndrăgostită.
un ochi gol mă desparte de lumea pe care nu o simt. o inimă alienată clipește și viața se aprinde în cutremurări. știu că suntem unici în palma celui care ne-a creat pentru A FI… să visăm cu ochii deschiși pe-un iter spectrorum
5z. l. ′06
au oprit apa. încep de azi: e 3șpe! pe el l-am întâlnit pe 19 (e tot un 3șpe, numai plus ceva). îi împrumut lui. mi-a zis despre viață, despre ochi, despre mâini mici și reci.
știu că era acolo, undeva, era… un deget. era degetul de la mâna dreaptă. a venit primăvara. cu mine. cu tine. cu toate utopiile dintre forme și fond. a venit primăvara și zilele se înmulțesc. se reproduc. vor crește, vor avea copii… a venit primăvara și degetele încep să cadă. chiar de azi.
nu-l văzusem demult. trebuia să-i aduc pastile de la oraș. niște paracetamol și indometacin unguent. ploua torențial și pînă să ajung la mașină punga de hîrtie în care erau medicamentele se făcuse una cu pămîntul.
pe drum mă gîndeam dă-o-n mă-sa doamne lasă-i și pe ei să aibă un hram.
*
mă enervează cînd uit să mă gîndesc la tine. mă iau cu munca și mă trezesc după vreo două ore că nu ți-am repetat numele în gînd.
*
cînd am ajuns era schimbat totul. pe vremuri ograda mi se părea mare. acum parcă toate gardurile veneau peste mine ca un utilaj de zdrobit mașini. în față se ridica o fundație, probabil casa care se construia după ce inundațiile au pus-o la pămînt pe aia veche. casa mare era încă întreagă.
dimineața orașul miroase a benzină. decît să cred că tot mirosul ăsta vine din școlile igienizate prefer să-mi imaginez că sînt primarul acestui oraș cu două artere principale una care duce spre inimă și alta care străbate tot trupul. și în fiecare dimineață organizez întîlniri cu beneficiarii de la 416 stropesc pe cîte unul cu benzină îl urc pe hotel și-i dau foc. carnea lor e bună arde o zi întreagă și fumul se înalță nesperat de mult. ăsta e felul meu de a avea grijă să nu te rătăcești. de fapt în fiecare zi ghicesc în oase în pietre în ceara de pe ochi locurile unde ai putea fi. pe o plajă avînd grijă de balenele eșuate din vis. într-un lan de lucernă făcînd poteci ascunse pentru iepuri ferindu-i în chipul acesta de pușcoacele vînătorilor.
uneori te trezești gol fără absolut nici un motiv. pur și simplu nu e nimic în tine ca și cum somnul ar fi o mașină de gunoi care ridică pe timpul nopții tot ce-ai adunat în tine.
*
stătusem în ploaie vreo 20 de minute. ăia de la ING îmi spuseseră că dezvelirea mașinii lui Alonso avea loc la ora 11. era 11 și ceva toți îl așteptau pe viceprimar. la ora 12 trebuia să mă duc la lansarea unei televiziuni digitale. de regulă mi-e greață de asemenea evenimente. dar cu greața e cam cum e cu ura.
Comentarii aleatorii