buricul meu nu e ca buricul altor bărbați. femeilor care mi-au cunoscut goliciunea mama le spunea o poveste. cînd m-am născut eram agitat iar medicii mi-au tăiat strîmb ombilicul. uneori o văd cum își duce mîna la pîntec. e gol. ca apartamentele pe care le-am vîndut azi.
îmi place să fiu bărbat. îmi place să fiu bărbat mai ales cînd plouă atunci deschid ochii mă forțez să fie cît mai larg deschiși apa intră în ochi mă ustură sunt bucuros e ca și cum aș plînge lucrurile pe care nu am putut să le plîng.
îmi mai place să fiu bărbat cînd montez plăci de rigips pe tavan. atunci plăcile se sprijină în moalele capului sudoarea se scurge pe șira spinării adorm mulțumit am luat parte la ceva cu adevărat important.
curtea de apel se înalță din spatele tribunalului ca o boală de piele. cu fiecare metru de cer pe care-l înghite soarele curtea de apel se face mai hîdă. te uiți la cele cinci etaje cu gura căscată te întrebi cui folosește mormanul ăsta de termopane și aluminiu. mai bine s-ar face un cimitir pe verticală cu toate crucile de aluminiu o să vină o zi cînd pămîntul n-o să ne mai ajungă atunci vor luci deodată crucile dumnezeu orbește și nu mai ia pe niciunul din noi.
Dincolo de întrebări nu există răspunsuri. Doar imaginație.
Totul începe într-o frizerie. Vezi bărbații cum își așează copiii pe scaun explică frizerului cam cît să taie din păr copiii se uită cuminți ca Isaac așteptîndu-l pe Dumnezeu să exclame Abrahame m-ai convins cît de mult mă iubești dar Dumnezeu nu vine sau cel puțin de la o vreme nu mai vorbește limba bărbaților.
Azi e o zi kamikadze. Fiecare ar trebui să-și facă rost de o zi kamikadze. În care să-i provoci pe toți să nu mai existe. O zi în care să te așezi pe marginea patului și să aștepți. Nu contează ce, doar așteptarea e importantă. Eu aștept să facă liniște vocile din capul meu.
Frig, foarte frig. Fumez și tremur necontrolat. Dimineața e un câmp de vânătoare înghețat pe care aleargă câini cu oameni-iepuri în gură. Semiîntuneric. Blue american. O senzație stranie de oraș părăsit în care caut morții prin buzunare. Nu-mi dau seama dacă am ochii întredeschiși ori dacă astăzi rația de lumină s-a redus la jumătate. And i say thank you mom. Hy mom.
Exercițiu de imaginație: astăzi sunt Hitler. Orice om e un fel de Hitler, altfel n-ar putea să-și vadă de viață.
de câte ori privesc cea mai veche fotografie a tatei zâmbesc gândind cum fetița aceea îmbrobodită, cu picioare strâmbe, mâini subțiri și ochi cenușii avea să ajungă un bărbat excentric, cu o vorbă înfiptă în moalele capului, cu un miros fin al prostiei umane și de o frumusețe stranie. era ultimul copil al bunicilor, dupa miluță, rodica, rodica, maricica, lenuța și costică. pe vremuri, dacă îți murea un copil următorul avea să-i ia numele așa se face că două din surorile tatei au avut același nume. toader era cel mai mic, veronica-l învelea în pestelcă așa cum faci cu un boboc de rață iar tata a crescut printre tăvile cu plăcintă de dovleac ale bunicii. mai târziu, el a învățat-o pe mama să gătească.
Comentarii aleatorii