Omul s-a născut liber. Pe urmă, firesc, a evoluat. *V.G.
Katia mergea pe stradă. Punea piciorul drept înainte și număra. Era beznă în Novgorod. Branhiile orașului îi respirau frumusețea. Pentru că era frumoasă Katia. Și cel mai rău: era conștientă de asta. Dar și cel mai bine: peste două zile se muta. Lăsa în urmă prieteni și oameni ale căror chipuri le memorase inconștient. Lăsa în urmă un tată îngăduitor. O mamă neajutorată. Pleca. Și parcă în noaptea aceea nimic nu îi putea abate gândurile.
Azi, duminică, am auzit pe cineva în hala de la Piață spunând altcuiva ”că un anume domn locuiește pe la Podul ”Paloșanu”. M-am gândit în drum spre casă la modul cum supravețuiesc unele nume chiar și la ani buni după ce oamenii care le-au purtat sunt oale și ulcele. Podul ăsta, din câte a aflat și Wili din familie, a fost construit pe la sfârșitul secolului trecut de către bunicul patern. Moșu’ era, din câte am înțeles, un mare pișicher. A observat că de fiecare dată când veneau spre târg, țăranii din Gherăiești, Hemeiuși, Gârleni, Racova, Buhuși, șamd, aveau probleme cu părâul acesta micuț, dar care se trezea să se umfle când le era târgoveților lumea mai dragă. Și atunci, ce s-a gândit bătrânul?
Pe a lu Nistor l-au halit lupii. L-a găsit în pădure o țigancă ieșită să culeagă bureți. A dat de două ori cu piciorul în el să vadă de mai suflă a stuchit în sîn și-a dat fuga în sat să anunțe veterinarul. Atîta a dus-o capul. Veterinarul a anunțat șeful de post șeful de post a anunțat orașul în două ore au venit criminaliștii să recolteze probe.
Plouase și a lu Nistor mirosea a pămînt reavăn. Jumate din el că din ailaltă jumate se scurgeau în pămînt firișoare de sînge ca niște rădăcini.
Nu-mi era scîrbă deloc mă tot foiam cu aparatul foto la gît încercam să găsesc o poziție. Doi țărani mi se tot băgau în cadru unu din ei s-a trezit: bă iaca a lu nistor nu mai tre să se teamă de trăsnet acu are împămîntare.
tata mă lua tot timpul la vînătoarea de mistreți. tata nu mă lua la vînătoarea de mistreți vînătoarea de mistreți era numai în capul meu. îmi imaginam mistreții cu păr și coarne făceau rău mult rău oamenilor porumbului. în general făceau mult rău cînd oamenii chiuiau însemna că le-au dat de urmă.
inima tatei era într-o căpiță de fîn. preventiv cînd o cumpăra de la bufetul din centru tata rupea eticheta și prețul apoi o băga în căpița de fîn zicea el să nu vadă mama ce inimă are. femeile dacă îți văd inima fac panaramă o lună întreagă stau bosumflate că nu ai pus nimic pe masă.
atunci am visat prima dată că sunt indiana jones. bag mîna în toate căpițele să văd ce inimi sunt comestibile.
Comentarii aleatorii