fagurele
pe strada mea sunt neoane ciudate au un gît subțire din gît iese un cap uneori seamănă cu femeile care poartă broboadă dacă pui masca de plastic ce protejează becul seamănă cu niște apicultori dacă împarți întunericul îți iese un milion de albine ce fecundează lumina
oare la patruzeci voi avea mîinile groase ori încheieturile vor fi la fel de subțiri
oare în ziua nunții va fi cald și voi transpira în costumul de mire nu suport mirosul de transpirație m-am întors cu obsesia asta de pe holurile spitalului bolnavii treceau pe lîngă mine cu sonda în brațe mirosul lor mă făcea să vomit atunci mi-am zis între cei vii și cei morți aleg morții la fel cum între mirosul de transpirație și mirosul de mort aleg mirosul de mort măcar ăla impune respect
citeam din confesiunea lui bolea: "cum îţi crapă zâmbetul pe faţă/ ca o fereastră pe care o spargi cu ghearele". îi citeam poezia, când urmele de avioane se pierdeau treptat în cer.
"ochii tăi sunt, sunt ca în fraza aceea despre cum trăieşti golul dintre o lume care
a dispărut şi alta care nici nu a început să apară. sunt ca spaţiul acela dintre", mi-a spus şi se uita insistent în ochii mei. nu vroia să se rupă din privirea aceea.
îmi vorbea despre faptul că fiecare dintre noi are şi poartă un iad în sine
dar şi un dumnezeu pe care l-a ştiut întotdeauna prieten: "ai cunoscut iadul din tine?"
- da, cu siguranţă, am spus, când aveam cearcăne de nesomn, doar că mai am în mine o grămadă de diavoli pe care nu i-am cunoscut nici pe departe -
Ieși în orice seară de duminică pe stradă, să vezi cum trec pe lîngă tine oameni îndrăgostiți, oameni singuratici care își strigă pe nume iubirile pierdute, printre plînsete, grupuri gălăgioase de tineri, copii rătăciți.
și au venit. au venit zorii cu urme de vomă la gură. mi-a mai rămas nebunia. și obsesia. și lipsa ta. o pajură mănâncă din coapsele mele. lipsa ta e o pajură ce mănâncă din coapsele mele.
până să înțeleg că plouă trăsnise de trei ori. cerul se lumina ca și cum mi-ar fi arătat fundul în batjocură. ploua cu gheață.
tremuram. treceam prin oameni transpiram. dacă tăceau toate lucrurile puteai să auzi lipsa ta. lipsa ta bătea ca o tobă atriile mele să făceau derviși rotitori.
și am făcut dragoste. o vreme am stat lipiți unul într-altul apoi am amețit. nu mai voiam să plec din tine nu mai voiai să pleci din mine. am ejaculat. ți-am lăsat ție ultima suflare.
…doar dac-ai plâns îți poți aduce aminte!
Dalbe zăpezi se aștern pe coapsa pădurii de jad. Dinspre munți, ceața, învăluie acoperișuri, case, turla bisericii. Umbre se preling, în odaie, printre rafturi, printre cărțile lui Jules Verne, fetiș rătăcit printre volumele de specialitate. Nu este întuneric, nu încă, numai tristețe, premergătoare, nesfârșit de adâncă...
Comentarii aleatorii