7. Șapte ani. Pe 21 Decembrie 2012 se împlinesc șapte ani de cînd a luat ființă eSocietate și eZine de Literatură și Arte Hermeneia. Evident, numele sună probabil pretențios și poate și aniversarea e doar o zi acolo și ea, dar pentru mine personal această călătorie a reprezentat ceva deosebit. Mai ales că nu mi-am imaginat să reziste atît de mult. În aceași timp am întîlnit și cunoscut foarte mulți oameni, bărbați și femei, tineri și mai puțin tineri, de la care am învățat foarte mult. În același timp mi-a fost dat să citesc foarte multă literatură, în general, și poezie în special. Și pentru asta mă consider un privilegiat al sorții. De aceea vreau să mulțumesc tuturor celor care au ales să își publice textele pe Hermeneia și să își construiască aici o mică reședință literară. Tuturor acestor cetățeni ai Hermeneii, acestor Hermenei – așa cum îi alinta cineva – le mulțumesc pentru fascinația lor pentru poezia de orice formă, fascinație care ne-a prilejuit nouă tuturor o delectare zilnică în acești șapte ani. Auzeam despre cineva de curînd exprimîndu-se cu un dispreț voalat despre postarea poeziei online și pe bloguri. Asta în contrast cu posibilitatea unui volum tipărit pe hîrtie la o editură (mai mult sau mai puțin semnificativă, comentariul meu.) Și pentru prima dată nu am mai simțit o senzație defensivă de inferioritate ci mai degrabă l-am compătimit pe acel cineva care spunea acele cuvinte. Pentru că din cel puțin două motive omul vorbea prostii.
În primul rînd, așa cum îmi place mie să spun, poezia este limba lui Dumnezeu. Și asta măcar și pentru faptul că probabil 60-80 % din Biblie este în esență poezie sau limbaj metaforic (de unde și consacrarea termenului de hermeneutică ca și artă-știință de interpretare a Scripturii). Dar nu e vorba numai de asta. Este vorba de faptul că oameni de orice limbă și tradiție sînt sensibili la limbajul metaforic. Îi auzi mai ales în momentele sensibile, cînd sînt vulnerabili. Cînd iubesc sau cînd urăsc. Cînd se simt singuri sau nenorociți. Cînd le este frică sau cînd se alintă. Cînd le este dor sau cînd se înfurie. De aceea este o aberație să consideri că poezia este poezie sau este consacrată doar cînd se materializează într-o anumită tehnologie. Probabil că acum cîteva sute de ani (doar cîteva sute!!), cînd a fost inventat tiparul cu litere mobile, au existat și atunci oameni care au privit cu dispreț (sau chiar cu anatemizare) textul tipărit în comparație cu frumusețea și unicitatea textului copiat de mînă pe papirus sau pergament. Conservatorismul tehnologic nu este decît un fel de urticare intelectuală și nimic mai mult. Poezia este poezie și are valoare indiferent (și în pofida) mediului pe care apare sau se răspîndește. În contextul aceluiaș argument o literatură de proastă calitate nu devine mai bună sau mai remarcabilă dacă o publică o editură cu un oarecare prestigiu. Americanii au o sintagmă pentru chestia asta. Ei vorbesc despre a pune ruj pe botul unui porc.
Al doilea motiv este faptul că, tocmai datorită dezvoltării inerente a tehnologiei, - astăzi conceptele de cloud și virtualizare, sau resursele tehnologice practic inepuizabile și foarte ieftine nu mai sînt o noutate pentru nimeni -, ideea de existență literară online nu mai este o curiozitate exotică. Ca o coincidență tocmai existența Hermeneii în toți acești ani o confirmă. Pentru că, să zicem că ai putea să îți publici un volum pe hîrtie. Probabil ar conține 70 – 150 de texte. Sau poate mai puțin. Ar apare în 1000 de exemplare, sau 5000. Nu știu dacă cifrele mele pot fi considerate corecte. Dar aproximez. Rezultatul ar fi că ai avea șansa să îți fie citite 100 de texte de către 1000 – 2000 de oameni. Evident este foarte posibil și ca o parte din ei să uite volumul undeva pe raftul bibliotecii personale. Hermeneia însă (dar și alte site-uri de literatură, pe care țin să nu le ignor aici) oferă o prezență online a textelor membrilor săi 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămînă, 365 de zile pe an. Și probabil că există din ce în ce mai puțină lume pe planetă care să nu aibă acces la internet, inclusiv acces mobil. Evident, nu spun lucruri noi pentru nimeni. Dar poate că trebuie să ni se mai reamintească uneori această perspectivă. Pentru că o uităm. Iar Hermeneia face lucrul acesta de șapte ani non-stop. Și pe gratis. Și țin să repet, nu este singurul site de limbă română care o face. Nicio editură nu îți poate oferi asta. Și cred că s-a ajuns la situația în care, dacă este vorba de criterii de comparație, acestea nu mai sînt perisabilitatea (la urma urmei cred că literatura tipărită este poate chiar mai perisabilă decît cea păstrată digital) ci mai degrabă respectabilitatea, prestigiul calitativ și demersul critic. Și din acest punct de vedere încerc să cred că Hermeneia a oferit și se străduiește să ofere un cadru critic care spune bun venit oricui vrea să publice aici, dar, în același timp, evidențiază sau penalizează onest valoarea sau lipsa ei. Evident ar mai fi multe de făcut dar nu pot să nu menționez aici ceea ce mi s-a spus în particular de foarte multe ori. Și anume că Hermeneia se evidențiază prin calitatea și onestitatea spiritului critic și prin decența cu care tratează pe fiecare și protejează activitatea și prezența membrilor ei aici. Astfel încît unii au consacrat deja expresia „casa Hermeneia”. Chiar dacă 20 sau 30% din aceste observații ar fi lingușiri totuși este imposibil să le respingi pe toate. Și asta mă face pe mine să cred că este posibil ca Hermeneia să fi făcut ceva folositor în acești ani, măcar și doar pentru cei care nu își pot permite publicarea unui volum pe hîrtie. Cînd am început Hermeneia am fost foarte egoist. Nu m-am gîndit neaparat la alții ci mai degrabă la un loc unde să pot eu să postez într-un context de critică inteligentă. Și nu mi-am propus să atrag valori ci mai degrabă să descopăr și să promovez valori. Dacă au fost oameni care au postat aici în acești ani și au simțit că au o prezență în literatură datorită Hermeneii, și dacă au existat aici oameni care s-au format literar datorită Hermeneii, eu pot să spun cu inima împăcată că Hermeneia și-a împlinit menirea. Pentru că Hermeneia sînteți toți cei care publicați sau ați publicat aici. Și pentru aceasta vă mulțumesc. Împreună sîntem mai mult decît am fi fost separat.
Țin de asemenea să mulțumesc membrilor Consiliului Hermeneia. Celor prezenți cît și celor trecuți. Pentru efortul, seriozitatea și munca inteligentă de fiecare zi. Hermeneia nu ar fi fost ce este fără voi. Ați fost și veți rămîne niște oameni speciali pentru noi toți.
Dacă îmi pare rău pentru ceva este că nu am putut să ofer mai mult și nu am putut să ofer și mai mult atenție fiecăruia. Îmi pare rău de asemenea pentru cînd uneori am spus lucruri pe care aș fi putut să le spun altfel.
Nu știu ce va aduce viitorul și nu îmi propun să împărtășesc aici intenții sau proiecte de viitor. Viața m-a învățat să fiu mai precaut cu privire la aceste lucruri. Dar sper să fie bine, dacă nu chiar mai bine.
Vă mulțumesc tututor și vă doresc în numele Consiliului Hermeneia și al meu personal, Crăciun Fericit și un An Nou mai bun și plin de succese literare și personale.

Virgil Titarenco
director Hermeneia.com