11 septembrie m-a prins la magazin cumpărîndu-mi țigări. În redacție era mare hărmălaie se împărțiseră în două tabere: unii ziceau gata vine al treilea război mondial alții îi contraziceau. N-a venit al treilea război mondial. Doar un bătrînel care găsise un șurub într-o halviță pe care o cumpărase de la economat.
11 martie m-a prins la o bere cu un coleg. Cumva mi se dezvoltase un al optulea simț care-mi spunea că am îmbulinat-o de fiecare dată cînd era vorba de morți. Erau ceva romîni care muriseră în metroul din Madrid doi s-au nimerit să fie din zona noastră. Bineînțeles eu trebuia să fac documentarea. Amîndoi erau din același sat.
cu greu îmi ţineam echilibru pe gheaţa care începuse să se topească. un fel de pieliţă alunecoasă care ascundea urmele celor care au încetat să mai treacă pe-acolo. pe uliţă mirosea a fum de ciocălăi. apa îmi îmbrăţişa picioarele ca părul magdalenei.
din ogradă dispăruseră toţi merii şi prunii. poate cel mai mult m-a durut moartea părului de la poartă. în fiecare an de sfînta maria băieţii din sat aruncau cu pietre în el să cadă perele grase ca fălcuţele unui prunc. în locul lui se iţise o nişă de beton în care cineva îmi spunea că acolo va sta contorul de la electrica.
Mi s-ar părea firesc să vorbesc despre dragoste.
Despre regresie și contorsionare. Întotdeauna vin împreună și nu numai noaptea. Întotdeauna vin împreună ca rozătoarele într-un lan de lucernă.
Degeaba pui capcane otravă într-o zi te uiți în tine ca pe un cîmp pe jumătate cules îți lași capul în mîini și plîngi.
De fericire de groază.
De fericire de panică.
Dragostea mea țîșnește din pat dimineața ca o păstaie strînsă între degete.
Paltonul gentuța albă pe care uneori o agață de ușă.
În urma ei urma mea.
Tenișii la ușă cămașa pe scaun inima sub coaste.
Coastele sub un nor de cenușă.
*
Iată mama se vindecă singură își toarnă pe răni ulei de măsline și fard.
Fiii săi au plecat. La intrarea în vizuină urme de piei.
Fiindcă îşi văd de treaba lor. Se aşază în fotoliu ca-ntr-o vizuină şi, în dosul unui ziar imens, rumegă problemele. Mai noi, mai vechi. Nu le place să fie deranjaţi. Poate doar cu o cafea. Un sărut. Sau cu o întrebare simplă: dragule, ia spune, ce noutăţi... El te trage de mână uşor, te aşază pe genunchi aruncând petele de culoare de pe file în aer şi, privindu-te galeş, începe să povestească. Fără lux de amănunte. Trebuie să pui tu întrebările, să conduci delicat discuţia în sensul în care te interesează. El economiseşte cuvintele. Poate să fie criza oricât de mare...
Comentarii aleatorii