”Luaţi aminte: Soljeniţîn, Zinoviev, Churchill, Bukovski. Moartea
consimţită, asumată, anticipată, provocată; nepăsarea şi obrăznicia; vitejia
însoţită de o veselie turbată. Liberi sunteţi să alegeţi. Dar se cuvine să vă daţi
seama că - lumeşte, omeneşte vorbind - altă cale de a înfrunta cercul de fier -
care-i în bună parte şi de cretă (vezi Starea de asediu a lui Camus: temeiul
dictaturii e o fantasmă: frica) - e foarte îndoielnic să găsiţi.
Veţi protesta, poate, considerind că soluţiile subînţeleg o formă de viaţă
dis-de dimineață am început să caut semne că va fi o zi bună să trăiți dom’ comisar țopăia un puradel în jurul meu cîinele de la pompieri n-a mai lătrat după mine oamenii se pieptănau pe stradă probabil va fi o zi bună
gîndurile făceau mușuroi în capul meu dacă e coborîtă bariera să nu-mi murdăresc pantofii de ce a trebuit să mă irit după bărbierit tocmai azi bine că am țigări
poarta unității e un fel de gură știrbă dintr-un aro coboară trei femei grase ca femeile din țara canaan-ului puțin stingher în costumul acesta semăn cu gardul pe care bunica-l împodobea cu persane cînd murea cîte-un popă
las ultimile gînduri afară de ce n-am luat cravata mea norocoasă bine că am șervețele
să simți fiecare gând al său diferențiat în fibra chakrelor, și pulsația gândurilor să îți răscolească pântecul și inima și să nu ai voie să îi spui nimic, pentru că te aștepți la și eu ce ar trebui să răspund
să îi spui, niciodată să nu te porți imatur cu o fată, pentru că, mai devreme sau mai târziu, ea va pleca.... și el să îți spună, și morala
să îl dorești până la înduioșare, fără orgolii, fără neliniști, ci pur și simplu să îți țâșnească lacrimile din ochi și să ți se pară firesc să plângi și el să lipsească pentru că nu va fi ca vreodată să vină
să îți împarți dragostea: cuiva, mintea, altcuiva, trupul, altcuiva, imaginația, pe când inima ta să fie ocupată de cineva cu mâini și picioare lungi de lumină, și să nu știe nimeni, nimeni
speriat
poate pentru că un bărbat pe nume pierre cu perciuni mari și puțin nebărbierit îți va ține capul pe genunchi și-o să vorbiți într-o limbă în care știu doar cuvinte neînsemnate o să poarte cămașă roșie o să te sărute pe sâni și va fi unicul om care te-a mai văzut în viață o să-și aprindă țigara tu îi vei spune că e frumos când fumează o să vrei să te culci cu el doar pentru a reduce distanța dintre două trupuri și două orașe apoi o să adormi cu sentimentul că ai făcut tot ce ți-a stat în putere
adevărul e că mă obișnuisem într-o complicitate plăcută cu ceilalți să nu ieșim din redacție. de cîteva luni documentam materiale doar prin telefon. uitasem ce poate să facă moartea din tine așa că reacția a venit aproape firesc.
în scurtele momente cînd nu am la cine să mă gîndesc mă cuprinde un soi de frig și tremur necontrolat. un soi de criogenizare eu îmi spun că că e felul trupului de a se conserva pentru cineva care contează.
Comentarii aleatorii