clopotul bătea întotdeauna la ore fixe
la ore când se întâmpla ceva important tătaia spunea că e ceasul lui dumnezeu
e bine să ai un ceas de ăsta așa nu uiți pe nimeni
la ora doișpe bătea un singur clopot lumea se oprea din treburi
și pironea ochii spre cer eu mă gândeam că dumnezeu ăsta tre’ să fie un tip
destul de mare ca să-i privească pe toți în ochi
ma cățăram pe gard știam că vine autobuzul îl vedeam icnind ca un balaur
în pântecul lui oamenii stăteau cuminți pe scaun îl vedeam pe tata el mă vedea și-mi făcea cu mâna balaurul umplea drumul de praf se oprea taman în centru cu mare pufnet
pe bunică-miu l-au adus de sîmbătă în oraș. apa intrase în șopron. a tot crescut pînă a ajuns la ferestre. norocul lui a fost că n-a avut animale. doar cîteva găini prăpădite și năpîrlite care scoteau ciocul din apă de parcă ar fi fost niște periscoape de submarin. și cîinele a schelălăit pînă l-a acoperit apa.
n-am putut să-ți răspund atunci. iar concluzia ta logică a fost că am pe altcineva. e mai simplu să crezi asta, nu? da draga mea, îți pare rău că ai făcut sex fără prezervativ îți pare rău că ai dat peste mine. da draga mea. te-am înșelat. cu apa asta care de trei zile nu mai vrea să iasă din mine din case din fîntîni și din gropile morților. nu mai avem unde să ne îngropăm morții. dacă sapi pămîntul te dă afară acolo doarme apa. și noi unde dracu să ne punem morții? în cer?
dis-de dimineață am început să caut semne că va fi o zi bună să trăiți dom’ comisar țopăia un puradel în jurul meu cîinele de la pompieri n-a mai lătrat după mine oamenii se pieptănau pe stradă probabil va fi o zi bună
gîndurile făceau mușuroi în capul meu dacă e coborîtă bariera să nu-mi murdăresc pantofii de ce a trebuit să mă irit după bărbierit tocmai azi bine că am țigări
poarta unității e un fel de gură știrbă dintr-un aro coboară trei femei grase ca femeile din țara canaan-ului puțin stingher în costumul acesta semăn cu gardul pe care bunica-l împodobea cu persane cînd murea cîte-un popă
las ultimile gînduri afară de ce n-am luat cravata mea norocoasă bine că am șervețele
cu greu îmi ţineam echilibru pe gheaţa care începuse să se topească. un fel de pieliţă alunecoasă care ascundea urmele celor care au încetat să mai treacă pe-acolo. pe uliţă mirosea a fum de ciocălăi. apa îmi îmbrăţişa picioarele ca părul magdalenei.
din ogradă dispăruseră toţi merii şi prunii. poate cel mai mult m-a durut moartea părului de la poartă. în fiecare an de sfînta maria băieţii din sat aruncau cu pietre în el să cadă perele grase ca fălcuţele unui prunc. în locul lui se iţise o nişă de beton în care cineva îmi spunea că acolo va sta contorul de la electrica.
Să te trezești brusc în România, să-ți analizezi autoritar tendința de înregimentare. Să te întrebi aspru ce cauți aici, pe ce lume trăiești, să nu te poți identifica firesc ori de-a dreptul lamentabil cu reperele zonei. Acum ești în România, ai anii potriviți pentru a-ți da seama că vorbești limba lor, a locuitorilor ce trec în grabă pe lângă tine, în ideea că vor găsi pâine și circ la preț moderat. Ani mulți ți-au trebuit pentru o astfel de periculoasă luciditate. Spun periculoasă deoarece reacțiile tale, comportamentul și limbajul au devenit inexplicabile și pentru tine, producătorul, directorul lor executiv. Ce vei face în țara asta săracă și plină de probleme sociale?
Comentarii aleatorii