azi plouă, am închis computerul. scriu într-un caiet vechi: libertatea e ca atunci când iubești, libertatea e ca atunci când nu mai iubești. libertatea e ca atunci când mergi cu metroul și schimbi pentru angels. cobori scările și simti că ai putea să nu mai atingi ultimele trei trepte, ai putea să le sari, le sari pentru că e de ajuns să crezi că ai putea zbura, să crezi că ai putea fi liber.
Ați dormit bine?
Ar fi minunat să te trezești dimineața și să constați că ai scăpat de complexul ratării.
Dar cum asta nu se întîmplă ratezi tot de cum deschizi ochii. Ratezi pînă și deschiderea ochilor care nu e o deschidere cum ar trebui să fie e mai mult o holbare în gol.
Aceeași ploaie torențială îmi găurește țeasta ca o iubită pisăloagă. Lîngă balcon o cupolă gri și un burlan. O stare nedefinită de rău.
Cînd iese din uter orice prunc ar trebui să-și pună o dorință. Ca de exemplu să ajungă mai înalt decît tribunalul bucurești. Mai înalt nu înseamnă mai hidos înseamnă doar că ajungi oriunde dacă faci un pas.
Ceea ce tu trăiești acum este o realitate (sau o față a realității care încă nu are consistență). Dar trăiești această realitate în perspectiva unei iluzii. Iar această iluzie (dacă se dovedește a fi iluzie) mai devreme sau mai târziu se va spulbera. Totul este cum vei vedea atunci, la spulberarea iluziei (în momentul suprem când se va dovedi a fi iluzie), cum vei vedea, deci, atunci, realitatea pe care o trăiești azi.
Pentru că numai atunci vei știi cu adevărat dacă a fost sau nu iluzie. Înseamnă asta cumva că viitorul poate schimba trecutul? Îi poate revela esența; ființa?
Anul acesta, Ela a împodobit ecologic un brad din curte (adică singurul), maiestuos, cu scara, și-a cântat colinde cu mama între timp. Bineînțeles că nu găsise decât o parte din globuri și în timp ce lălăia cu sufletul transpus „Deschide ușa creștine” se tot gândea unde naiba a pus instalațiile. A împodobit bradul.
ninge de dimineață, aproape viscolește. e iarnă ca pe vremuri, când se schimba de ghete pe banca din curtea școlii și papucii se făceau albi până în clase. se spune că era frig și fetele purtau pantaloni pe sub uniformele bleumarin, iar băieții pulovere cu gât pe sub cămășile albastre. era iarna aceea ca acum sau poate că sunt mai multe ierni suprapuse, aceeași școală, aceiași papuci de schimb, aceiași profesori [...]
Comentarii aleatorii