Scrisul vine compensator la o dimensiune “căzută”: realitatea, așa cum și-o asumă scriitorul. Zădărniciile, timpii irosiți, experiențele de viață (ipostaziate mereu ambivalent), rumegușul clipei –iată carnea din care se va alcătui textul.
Șed la masă și îngurgitez plictisit “Tropical Fruit Cocktail” iar mintea-mi plutește pe ritmul „Cafe del Mar”. Din când în când mâzgălesc ceva pe această pagină și textura literelor sângeră a metafore răsuflate. Important nu e actul scrierii, nici măcar bucățelele tăiate geometric ale compotului tropical; importantă nu e duminica aceasta ejaculată la un capăt de săptămână, nici măcar vocile dinlăuntru pe care se mulează realitatea (desigur, a mea). Nu. Important, de o importanță irepresibilă este
O ploaie mocănească se stârnise, cu puţin înainte de albirea zorilor. Gheorghe se trezi în tranşeea rece şi îl privi pe Sandu lu’ Gogâţă, consăteanul şi camaradul lui de arme, care încă dormea chircit, cu capul pe o moviliţă de muşchi reavăn. „Ia uite la Sandu, ce bine doarme! Nici nu simte că plouă. Bag samă că o visează pe Ruzalia care, zice el, a jurat să-l aştepte. De parcă ar avea cu cine să se mărite… Toţi feciorii din sat îs pe front. Oare Florica mea s-o fi trezit să mulgă vacile?”
Uite-așa s-a mai dus o ediție a cenaclului Virtualia. Adică a X-a. Cu bune și rele Virtualia a reușit să reziste în timp și să adune scriitori sau autori importanți. Au fost pișcoturi, țigări multe, pișcotari, unii au adormit, alții au citit. Eu, recunosc, nu prea merg la evenimente, dar Alina Manole, nume de cod Alma, m-a convins să îmi mișc fundul pînă acolo. Asta ca să-l parafrazez pe Bobadil. A fost prima ediție la care am participat deci o să va scutesc de detalii tehnice și-am să vă spun cum am văzut eu. A meritat din plin, dacă nu pentru cărți, măcar pentru oamenii pe care i-am cunoscut și i-am purtat cu mine la Roman.
de două zile ninge o stare de rău și cerul gurii arid de parcă aș fi mîncat zăpadă.
gol cu repetiție.
în fiecare seară mă întorc într-o cameră pustie. biblioteca e doar o formă tabloul pictat de frate-miu e doar o formă draperia e doar o formă. în bucătărie maică-mea scapă o farfurie pe jos sunetul spart ajunge la mine dar nu tresar. sting lumina mă așez în pat îmi trece prin gînd să mă rog dar la ce bun alung gîndul ăsta caut ceva mai cald. adică aș avea nevoie să te știu lîngă mine. să te legeni în timp ce îmi povestești despre kirk eu să mă uit la tine și să-ți spun că îți stă bine ca ștergător de parbrize tu să rîzi și să te prefaci îmbufnată.
dis-de dimineață am început să caut semne că va fi o zi bună să trăiți dom’ comisar țopăia un puradel în jurul meu cîinele de la pompieri n-a mai lătrat după mine oamenii se pieptănau pe stradă probabil va fi o zi bună
gîndurile făceau mușuroi în capul meu dacă e coborîtă bariera să nu-mi murdăresc pantofii de ce a trebuit să mă irit după bărbierit tocmai azi bine că am țigări
poarta unității e un fel de gură știrbă dintr-un aro coboară trei femei grase ca femeile din țara canaan-ului puțin stingher în costumul acesta semăn cu gardul pe care bunica-l împodobea cu persane cînd murea cîte-un popă
las ultimile gînduri afară de ce n-am luat cravata mea norocoasă bine că am șervețele
Comentarii aleatorii