Parcă lumea se împuținează, se face mică și se concentrează în acest punct, unde rămânem noi; suspendați în tăcerea aceasta dintre simțuri, între lucruri care nu se spun dar transpiră în gesturi, între fandări ale realului, într-o dorință greu reținută de a-mi trece degetele prin părul tău, de a apropia obrazul tău de mine ca o mamă grijulie, un gest impropriu, căci nici nu știu ce-aș face simțindu-te atât de aproape. Aș îngheța probabil. Aș lua apoi acel moment cu mine-n lume, accesându-l din nou și din nou, ca pe un drog.
ninge de dimineață, aproape viscolește. e iarnă ca pe vremuri, când se schimba de ghete pe banca din curtea școlii și papucii se făceau albi până în clase. se spune că era frig și fetele purtau pantaloni pe sub uniformele bleumarin, iar băieții pulovere cu gât pe sub cămășile albastre. era iarna aceea ca acum sau poate că sunt mai multe ierni suprapuse, aceeași școală, aceiași papuci de schimb, aceiași profesori [...]
azi mergeam pe stradă și toamna se foia în jurul meu precum cercul de ploaie în jurul lunii. odată am văzut un cerc mare mare cât casa, dar mi-am zis că e cu siguranță mult mai mare, poate mai mare chiar decât orașul acesta din care scriu, mai mare decât pot cuprinde cu brațele lungi și subțiri ale gândului meu către tine...
nu prea știu ce s-a întîmplat în anotimpul acesta de ce moartea își trimite mai des iepurii prin lucernă. or fi de vină oamenii sau cumplita secetă.
moartea își trimite puii prin case. ei intră prin toate cotloanele ca șoarecii albi ca praful ca farurile unei mașini. oamenii se închină se bucură. morții stau drept bîrna de mort e un căprior bun pentru casă.
somnul vine ca întunericul.
somnul vine ca williams cuceritorul cu o săgeată în piept.
somnul vine ca dropia ca lupul de stepă ca ursul brun. nu-ți lasă nimic nici măcar coastele nici măcar zgîrciurile îți suge inima pînă ce inima pocnește ca o păstaie.
*
băloasă și tandră trece noaptea. ca un utilaj ce nivelează asfaltul ca un liliac verde ca ca o spaimă putredă trece noaptea peste mine lasă în urmă
coji de semințe
fragmente dintr-un volum aflat în pregătire, realizat prin studierea arhivei familiei Enea
8 iunie 1958, Bacău
Am fost astăzi, din nou, la Serviciul de radiologie. Ceva la plămâni. Am suferit o congestie pulmonară, dar acum sunt mai bine. Wili s-a arătat îngrijorată. M-am supărat puțin pe ea pentru că le cere în ascuns, puținilor prieteni pe care îi mai am, să mă sfătuiască a lucra mai puțin. Avem însă nevoie de bani.
Am luat legătura cu tov. Ștefan Georgescu în vederea realizării unei lucrări pentru fabrica de hârtie ” Steaua Roșie”. Tema ar fi legată de dezvoltarea industriei din acest sector de activitate.
Ieri, poate și în așteptarea rezultatului de la Spital, am avut o stare de melancolie.
Comentarii aleatorii