aici după urechi s-au încurcat gândurile două grămăjoare de viermişori lungi subţiri fosforescenţi tresari şi cauţi cu penseta dincolo de timpane mâna ta e iubirea mâna ta e plină de inele cu peceţi mâna ta a susţinut puţin înainte toate apele într-un vârtej de culori să îţi ridice pleoapele dinainte de răsăritul ce la mine ajunge greu plin de pete înserate
lună unsă cu miere trup de mamă cald văluri cu puncte strălucitoare leagăn ca un perpetum mobile sub magie putrezeşte viaţa în mine tu ai simţit dincolo o altă mână rupea ţesuturi de vise şi o muşcam cu inima până mi-se sfărâmau dinţii buza una cu alta până se întărâtau gingiile spre vânăt
într-o zi tata i-a dăruit mamei stelele de pe cer, s-au adunat bunicii, frații și surorile, au gătit bucate, le-au gustat și au văzut că toate sunt bune. mama și-a luat rămas bun de la florile din grădină, și-a pus pe cap o coroană de lămâiță și a plecat cu tata spre oraș. bunica veronica a luat-o de mână grăindu-i: am o noră angelica, o noră maricica, da' pe tine cum te cheamă, fată dragă? zâna, a spus tata și acesta i-a rămas numele. s-au pus lavițe și în cer pentru oaspeții de demult și cei ce aveau să vie, ne uitam și noi prin ochiurile scărilor deși aveam să venim mai târziu, într-o iarnă după ce tata a umblat prin oraș să-i ia papuci de catifea roșie mamei.
Mărturisesc că scriu acestea sub influența unei nopți de iarnă în care ascult One Republic, mușc dintr-o portocală și desigur mă gândesc la binele omenirii. Cum fac de altfel și binevoitorii noștri politicieni. Drept pentru care jubilez printre strofele piesei all the right moves pentru Andrei, care, trebuie să recunosc, îmi este prieten drag de la prima lui carte. Despre ea vă povestii cu asemănătoare patimă.
Tărăbuță s-a sinucis cu dentocalmin. Au crezut că doarme.
Capul stătea pe masă restul corpului pe un scaun cu tapițeria roasă. Lîngă cap o sticlă de komando. Pe Tărăbuță nu-l dureau dinții nici măcar nu-i crescuse vreo măsea de minte.
Au vorbit despre el mult timp. L-au curățat i-au pus pantofi noi și l-au agățat de bar. Venea cîte unu: komando pentru Tărăbuță. Pînă și ăia care nu-l cunoșteau au vorbit. Dădea bine să ai un prieten mort. Bine nu neapărat prieten dar făcea mult că au auzit de Tărăbuță.
Tărăbuță nu s-a sinchisit și-a văzut mai departe de moartea lui. Își lăsase la ușă pantofii. De fapt pantofii lu mă-sa pe care îi purta de vreun an că n-avea ce să-ncalțe. Vara era mai simplu vara umbla în șlapi. Așa umblau toți studenții de la filosofie zicea el.
mitul perechii perfecte l-au inventat să ne dea frustrări / să acceptăm primul pahar, oferit la întâmplare / potolirea setei / nu mă pot păcăli / însetarea face mai dulce apa din oază /răsplata / dacă în pahar este vitriol, atunci mori fericită sau regreți că ai băut? / dacă e vitriol nu mori /în toate există antidot /e paharul din care trebuia să bei iar tu, un vitriolic /dacă nu?/ cupa ce ți-era destinată dintru început are să te vindece/ cu condiția să o găsești / nu mori, ci omori pe alții / bumerang
nici moartea nu trebuie luată în tragic, eu nu înțeleg de ce lumea plânge, îmi poți da tu un răspuns?
Comentarii aleatorii