Ieri am aflat că acolo cazarea costă 77 lire de persoană pe săptămâna, nu 62, cum fusese vorba inițial. Asta înseamnă 150 lire în plus pentru cazare, pentru cele trei luni. Din banii pe care îi avem până acum în cont, după ce plătim toate, avion, cazare etc., rămân vreo 60 lire pe lună pentru mâncare și transport. Very nashpa, vorba ceea. Și o veste bună. De săptămâna aceasta, printr-un acord între România și UK, nu se mai plătește asigurarea medicală, așa că am salvat 50 euro. Mare lucru.... Și de la viza (gratis), se mai adună. Doar că… în ultima săptămână o să stăm în Hyde Park probabil, fiind cea mai apropiată chestie free. Ideea e că ei nu oferă cazare de pe 22 septembrie încolo. Au trimis în schimb o listă de hostels care mai de care mai scumpe, din jurul buricului Londrei. Cel mai ieftin este 85 lire pe săptămână. Așa că până la urmă o să împrumut de la tine 300 lire și de la celălalt 300 lire.
La Iași azi e înnorat și răcoare, și chiar se poate circula și pe stradă. Am înțeles că doar azi și mâine, că de poimâine iar începe. Mamaia e bine. M-am întâlnit cu Mircea prin târg. Bla bla, alea alea, mânca un covrig. Nu i-am zis că ai plecat.
Acasă, oalele și cratițele stau frumos aranjate în cămară. În frigider e zonă liberă.
cel mai mult mă enervează că nu pot să-mi aduc aminte care a fost primul gînd mai important.
*
în clasa întîi am fost eroul satului. l-am prins pe barabulă furînd cărți de la căminul cultural. mi-au spus atunci că sunt un adevărat fiu de tovarăș mi-au dat o carte de colorat. o țin minte și-acu tan-gram pe prima pagină avea un cocoș pe care trebuia să-l colorez în ziua aia tata s-a îmbătat și a dormit în lăptărie. eu aveam buzele mov de la dude.
copilul s-a răsucit în pântec până i s-a înfășurat cordonul ombilical în jurul gâtului.
așa ni s-au înfășurat nopțile. știam că orașul acela nu primește cianotici. curioasă senzația că nu te primește nimeni. ca atunci când mama face tot posibilul să te dea afară din pântec și împinge de tine cu ultimile puteri. și străzile oho da și străzile pline de sicrie cu interfon nu orice mort vrea să fie trezit la orele alea din noapte.
quenotte îmi spuneai mi-e foame. quenotte îmi spuneai vreau să te simt în mine. după o vreme mâinile au început să miroasă a frida. oamenii ieșeau pe rând clătinându-se. apoi n-a mai contat. ți-am pipăit buricul apoi coapsele. apoi te-ai crispat. mâinile miroseau a apă sărată.
cel mai frumos lucru e:
când mâncăm împreună iar eu îți aduc o cană cu apă
ninge de dimineață, aproape viscolește. e iarnă ca pe vremuri, când se schimba de ghete pe banca din curtea școlii și papucii se făceau albi până în clase. se spune că era frig și fetele purtau pantaloni pe sub uniformele bleumarin, iar băieții pulovere cu gât pe sub cămășile albastre. era iarna aceea ca acum sau poate că sunt mai multe ierni suprapuse, aceeași școală, aceiași papuci de schimb, aceiași profesori [...]
«Îmi place cum scrii, dar mai ales cum îţi botezi articolele...», chiar aşa a spus: «cum îţi botezi articolele...» Ţin minte de parcă a fost ieri, deşi trecuseră peste zece ani de atunci. Mi-a propus o pagină de umor la revista «Curierul ucrainean», al cărei redactor era. Pagina a «botezat-o» chiar el: «Din desaga lui Mihai Traista» (a apărut timp de patru ani).
Comentarii aleatorii