buni tu ai lucrat la combinat. nu. nenea tu ai lucrat la combinat. nu. baiatu’ ai lucrat la combinat. nu.
buni uite merge trenul celălalt. nu. mergem noi. aaaa nici n-am simțit.
zâmbesc. niciodată nu simțimt. ne trezim mergând spre ceva niciodată spre cineva.
oprire de câteva minute. aprind o țigară lângă un marfar cu motorină. imaginez o explozie metalul incadescent mă despică. ca pe sorin când l-au cusut la mijloc cu o strună groasă lasă că nu se vede sub costumul de mire mi-a zis legistul.
precis așa este. moartea e ca un fel de căldură ca atunci când ți-e frig te învelești cu tot pământul transpiri și transpirația ta hrănește plantele.
Cine nu are prieteni să și-i cumpere... pe bani puțini, să plătească pogonul de lumină și mizerie din alții, oricum, atunci când ești beat de durere îți torni singur paharul pe genunchi, dar măcar nu trebuie să-ți ceri și scuze pentru asta. Drumul spre casă duminică seara e mai lung decât în alte momente, e labirintic, ca și cum s-ar scutura din încheietura coapselor o tăcere săracă în vitamine, calciu și săruri, e un cimintir al iubirilor imposibile... pe ecrane uriașe e proiectată aceeași secvență în care el o sărută pe ea, ducându-se apoi să moară pe frontul de vest sau de est ...
Casa de lemn a bunicilor, cu târnaţul plin de muşcate, era în aceeaşi curte cu casa noastră. Seara, după ce mă întorceam de la joacă, mai întâi treceam pe la ei. Stăteam pe lângă buna Ilina, până deretica prin casă. Mă aşezam pe laviţa de la fereastră şi o urmăream cu atenţie.
-Vezi că, în zori, merem să culegem flori, cât îi rouă pe iarbă! Fetele care păşesc în dimineaţa de Sânziene prin iarba cu rouă vor fi tare faine. Mai ştii ce ţi-am povestit despre sărbătoarea de Sânziene?
de două zile ninge o stare de rău și cerul gurii arid de parcă aș fi mîncat zăpadă.
gol cu repetiție.
în fiecare seară mă întorc într-o cameră pustie. biblioteca e doar o formă tabloul pictat de frate-miu e doar o formă draperia e doar o formă. în bucătărie maică-mea scapă o farfurie pe jos sunetul spart ajunge la mine dar nu tresar. sting lumina mă așez în pat îmi trece prin gînd să mă rog dar la ce bun alung gîndul ăsta caut ceva mai cald. adică aș avea nevoie să te știu lîngă mine. să te legeni în timp ce îmi povestești despre kirk eu să mă uit la tine și să-ți spun că îți stă bine ca ștergător de parbrize tu să rîzi și să te prefaci îmbufnată.
vine o vreme când vrei să îl cunoști pe dumnezeu. chiar dacă n-a fost cu tine când ți s-au dus părinții, azi îi treci pragul. îi intrii în casă. dimineața la slujbă, seara în rugăciune. le vorbești copiilor despre el, le pui sub pernă acatistul maicii domnului.
(despre) dumnezeul lor
//Zid de apărare ești Fecioară pentru toți monahii drept credincioși, păstrătorii fecioriei și ai curăției. Pentru aceștia ai hotărât ca muntele Athos ales de tine, să fie neprimitor femeilor ca locuitorii monarhi să viețuiască acolo fără ispita păcatului, punându-și în tine singura nădejde de mântuire […]// (Icosul 10)
Comentarii aleatorii