sebi -
ca într-o apă căreia îi ghicești uneori scoicile
îmi cufundam capul în aerul după-amiezii
simțeam răsuflarea nucului pe care aproape
nu l-am mai recunoscut
toate îmi deveneau familiare în timp ce se petreceau
m-am născut ca să povestesc despre clopotele mari și singuratice
despre mirosul pământului primăvara
din care mușcă lopeți galbene cu voci ascuțite
ochi de mamă care tresar
din mână nu mai răsare creștetul meu
doar o furnică mare roșie
care îi sărută palma pe dinăuntru
Poezie:
Comentarii
- pe vârfuri -
a.a.a. -
Un text cu un discurs liric curat si rafinat, aflat la graniţa dintre manierismul pozitiv (dacă pot să mă exprim antagonic) şi naturaleţea care explodează din meditaţia lucidă.
Dacă ar fi ceva care să (mă) deranjeze, ar fi porţiunile care duc textul dintr-o zonă de intuiţie pur artistică, într-una a realităţii imediate:
"îmi cufundam capul în aerul acelei după-amiezi"
"toate îmi deveneau însă familiare în timp ce se petreceau"
"ci doar o furnică mare roșie".
Imaginea e bună, echilibrată dpdv al ambiguităţii. Ea urmăreşte sensul, nu e scop în sine, e originală şi percutantă.
E tipul de scriere care doar apasă pe clanţă. Intratul/ ieşitul e despre/ pentru cititor.
Poatei voi reveni.
adevărul
sebi -
e că am scris rândurile de mai sus în câteva minute. mă bucură gândul că ceea ce a ieșit place.
îți mulțumesc pentru remarci. probabil că voi mai face mici modificări.
Uneori, fără să conștientizăm
Maria - Doina -
Uneori, fără să conștientizăm, amintirile, retrăirile devin poezie nescrisă. Alteori, ca în cazul de față, poezia se scrie aproape singură când penița cunoaște poteca artei cuvântului.
E un poem aproape perfect :) și care stârnește o emoție autentică.
Mi-au plăcut toate cele trei părți: prima și ultima pentru sugestie și cea din mijloc pentru idee.
Remarc:
„din mână nu mai răsare creștetul meu
ci doar o furnică mare roșie
care îi sărută palma pe dinăuntru”
Titlul pare simplu, dar e tocmai acea simplitate de care e nevoie când redevenim copii.
cine știe
sebi -
de unde țâșnesc și după cât timp crâmpieile care ajung în stadiul conștient sub mantia generoasă a poeziei.
Doina, îți mulțumesc de cuvânt!
chiar daca
dudu -
nu prea mai comentez (stii tu de ce), nu inseamna ca nu te citesc (cam pe fuga, e adevarat), dar aici n-am putut sa nu ma opresc si sa nu spun ca ti-a iesit. bine de tot.
sincer
sebi -
nu știu de ce, dar nu are importanță. important e că exiști. relegatul de la tomis. mulțumiri.