mi-aduc aminte de tremurul oanei când recita
sau de plictiseli comune nouă
de franchețea ei sau tăcerea îngăduitoare
și de talibanca micuță de care eram atras
era tunsă scurt teribilistă cu ochii plictisiți
înțelegători frumoși
știe ce vrea de la un poem
dar eu nu sunt poem eu sunt un lămâi
la restaurant a sunat adriana
mi se descărca telefonul dar am răspuns
ea ar fi înțeles
mihai m-a sunat sâmbătă pe la 1.00 a.m. vroia
ceva sau se simțea singur
el a zis că e la o băută dar nu se auzea nimic
a început încurajându-mă
am pus piedica la loc
mi-a citit versuri eu l-am rugat
i-am lăudat un poem și a fost bine altul nu mi-a
plăcut și era în luceafărul
ana maria o să ajungă departe
discretă studia tot când recita
cât de mult e între mine și anii de liceu
Totul începe cu o pocnitură scurtă și un cer mizerabil ca lenjeria dintr-un cămin studențesc.
Urlu a neputință de fapt nu spun nimic pe gură ies bule ca la înecați.
Departures.Ceasurile se măresc se fac niște căpățîni de brocolli. Cum o fi oare să te spînzuri de limba unui ceas de parcă ar fi ultima spovedanie.
Pe ostropel nu l-am văzut demult. Și-a pierdut un picior în locul lui a crescut un băț de metal dacă te uiți la el seamănă cu o barză ori cu o macara.
Și din spate din carne i-a crescut un acordeon la care cîntă vreo două piese pe care le știe mai bine. Nu-l cheamă ostropel așa l-am botezat eu să-mi aduc aminte de vremurile cînd aveam de împărțit o caserolă de ostropel.
Vă rog îndrăzniți.
Intrați cu mine in sala de aștepatre.
țeasta lovește parchetul un sunet ca de fereastră spartă realizezi în timp ce totul se-nvîrte că mai aproape de tine ca acum de pămînt nu vei fi niciodată.
pe undeva o fisură gîndurile ies ca într-un schimb de prizonieri.
mîinile se întind în întuneric apoi se întorc obosite după atîtea spații goale.
și totul se rezumă la acel nenorocit meci de handbal despre care vei scrie mîine.
adormi visezi că în londra a nins și aeroportul s-a închis.
creierul tău e o fotografie de grup în care tu și prietenii tăi care se văd cam neclar zîmbiți cu armele la vedere.
hai să vorbim.
despre ce.
despre abandon.
despre lucrurile care ne încrețesc pielea de plăcere.
speriat
poate pentru că un bărbat pe nume pierre cu perciuni mari și puțin nebărbierit îți va ține capul pe genunchi și-o să vorbiți într-o limbă în care știu doar cuvinte neînsemnate o să poarte cămașă roșie o să te sărute pe sâni și va fi unicul om care te-a mai văzut în viață o să-și aprindă țigara tu îi vei spune că e frumos când fumează o să vrei să te culci cu el doar pentru a reduce distanța dintre două trupuri și două orașe apoi o să adormi cu sentimentul că ai făcut tot ce ți-a stat în putere
depresie
o să vină o zi cînd n-o să mai pot atunci o să urlu o să plâng o să rag o să transform toate femeile în cățele bărbații în cârlige de măcelărie apoi o să mai urlu puțin
Comentarii aleatorii