Primăria are un ceas care la fiecare oră sună. Par a fi clopote. Aș vrea să stau aici întruna să fie ora două dimineața și să fie pustiu. La intervale de timp mai apar și alții. Oameni beți. Și eu sunt beată.
Mie nu îmi plac vrăjitorii şi sunt în asentimentul celor din cetate care consideră vrăjitorie actul magic al celor ce cred în eficacitatea cuvântului și a ritualului acestuia.
În sfârşit! Astă seară vrăjitorii vor fi condamnaţi. Fireşte, nu fără o dreaptă şi prealabilă judecată. Proba apei, cred şi eu, este cea mai eficace în deconspirarea acestui nucleu, a acestui creuzet menit să dea fiinţă unui mozaic cultural, al cărui rezultat final să fie viziunea proprie asupra temei, marea libertate de exprimare.
Merge încet, cu umerii aplecaţi şi cu mâinile cuprinzându-şi abdomenul ca pe o sarcină mult aşteptată. Stă aşa, cu braţele moi şi tandre ca-ntr-o îmbrăţişare prelungită între mamă şi prunc. Dar, nu. Nu! A trecut vremea.
De fiecare dată când telefonul sună am impresia că ești tu. Vreau să fii tu. Tu. Tu cel cu frunze verzi. Mă tem însă că nu vei mai fi , că tragicul vieții îmi va răpi fărâma din tine pe care o am acum. Momente, mereu momente, etape, dar tu ești o frunză vie, așternută pe sânul meu stâng, ascultând o inima ce bate pentru tine. Diminețile mele vor fi perfecte cu brațele tale petrecute peste umerii mei goi fără grija hainelor aruncate pe covor. Și soarele își va ține razele în privirile noastre neastâmparate. Tu îmi vei spune „Bună dimineața” și eu doar voi zâmbi aiurea și voi luneca mai adânc în brațele tale, pentru a mă mai istovi încă. Tu râzi. Mereu râzi. Ești neînchipuit de dulce, ultimul îndrăgostit cu ultima sa îndrăgostită.
Omul s-a născut liber. Pe urmă, firesc, a evoluat. *V.G.
Katia mergea pe stradă. Punea piciorul drept înainte și număra. Era beznă în Novgorod. Branhiile orașului îi respirau frumusețea. Pentru că era frumoasă Katia. Și cel mai rău: era conștientă de asta. Dar și cel mai bine: peste două zile se muta. Lăsa în urmă prieteni și oameni ale căror chipuri le memorase inconștient. Lăsa în urmă un tată îngăduitor. O mamă neajutorată. Pleca. Și parcă în noaptea aceea nimic nu îi putea abate gândurile.
Comentarii aleatorii