dimineața nu pot respira amplu, am sentimentul că îmi fug sori cu plete albastre prin piele și îmi închid porii, amețindu-mă până la alunecări în abis.
aș vrea să mă trezesc ca după un dans acvatic, să devin lucidă și neînchipuit de vie, câteva minute doar, atât cât să pot uita amprenta celor duși, amprenta lor aici, înăuntrul meu.
pot spune în fiecare secundă cine a trecut prin viața mea și nu mai este. cine a atins cerul și nu s-a mai întors decât pentru a mă trezi din somnul meu verde.
mi se întâmplă prea des să aud caii morții în galop, să mă asurzească nechezatul lor plin de fericirea că au mai prins un suflu pentru celălalt tărâm.
dimineață când am deschis ușa de la balcon durerea de spate m-a lăsat fără respirație. m-am speriat cumplit preț de o clipă mi-am imaginat că voi merge aplecat pentru restul vieții.
atunci am înțeles. există lucruri care ni se par firești care ni se par că le merităm cum ar fi mersul cu pieptul înainte. dar nu e așa. firescul e un privilegiu. mi-am promis că dacă voi mai apuca să merg drept mă voi uita în ochii tuturor. până acum pe stradă mergeam cu ochii plecați ca o linie frântă. am înțeles înțelegerea asta mi-a luat și bruma de aer din plămâni.
când am încercat să mă ridic oasele mele au scrâșnit ca roțile unui tren oprit brusc în plină câmpie.
Aninoasa, cel mai mic şi mai vitregit oraş al Văii Jiului, de fapt o comună ridicată peste noapte la rang de oraş, este locul de întâlnire a celor două Jiuri. Jiul de Est, izvorât din Parâng, străbate oraşele Petrila şi Petroşani şi îşi uneşte apele învolburate cu Jiul de Vest, care parcurge din Retezat un drum mai lung, trecând prin Uricani, Lupeni, Vulcan şi Aninoasa.
Aceste text are:
Început. Bineînțeles totul trebuie să înceapă de undeva sau cu cineva.
Cuprins. Eu sînt Păsări-lăți-lungilă sau Dexter, boy genious, îmi întind brațele și cuprind tot pămîntul.
Sfîrșit. Nu are sfîrșit pentru că mi-am propus să trăiesc exact 763 de ani sau pînă cînd n-oi mai simți nimic.
Kilometrul 0
Mi-e dor de treptele de la TNB unde stîăteam degeaba și cugetam încotro s-o iau. Încotro încotro că nu cunoșteam Bucureștiul și nici acum nu-l cunosc. Să vină punkerii să-mi ceară țigări ori de-o bere. Prietenii mei adică. Ei nu știu că mi-am dorit să le iau un pet de bere să stau cu ei, să opresc lumea pe stradă, să cer bani, să am tupeul și nepăsarea lor. Contează că eu știu, mai puțin contează ce știu alții.
11 septembrie m-a prins la magazin cumpărîndu-mi țigări. În redacție era mare hărmălaie se împărțiseră în două tabere: unii ziceau gata vine al treilea război mondial alții îi contraziceau. N-a venit al treilea război mondial. Doar un bătrînel care găsise un șurub într-o halviță pe care o cumpărase de la economat.
11 martie m-a prins la o bere cu un coleg. Cumva mi se dezvoltase un al optulea simț care-mi spunea că am îmbulinat-o de fiecare dată cînd era vorba de morți. Erau ceva romîni care muriseră în metroul din Madrid doi s-au nimerit să fie din zona noastră. Bineînțeles eu trebuia să fac documentarea. Amîndoi erau din același sat.
Comentarii aleatorii