Din ce e făcut războiul?
din soldați răpiți
(prizonieri ce ne tulbură liniștea
vorbind prin gura unui tată palid, fară de somn)
văduve ce scormonesc amintirile
copiii ce rămân cu poza fratelui
atârnată într-o ramă de lemn ieftină
iubitele care nu mai au lacrimi
sub ochelarii de soare negri,
cearcăne
lângă flori uscate, candele
sub pământ speranțe curmate
drapele înfășurate peste trupuri arse
cartușe coclite, cochilii moarte
în aer țipătul pescărușilor
peste aer fumul acru al obuzelor
galsul durerii coborât ca o negură peste case,
în case copii fară adăpost-
îngramădiți-i în baie, unde nu ajunge focul-
sfătuiește la radio generalul obosit
de rezervă și resemnare,
nu s-a întâmplat nimic dormi liniștită mai ai două ore de somn știu că ai auzit un foșnet
îmi pare rău am fost cam stupid nu știu ce mi-a venit să trec vârful degetelor peste umerii tăi
mi-am închipuit că piela ta e vioară și-am vrut să văd dacă e acordată n-am vrut să te trezesc dormi
acum eu o să-mi țin respirația și-o să mă îmbrac pe hol o să plec
după cum ți-am spus nu știu când o să mă întorc nici tu nu știi când te întorci
e curios cum de ne știm numai plecările
le simțim ca un gol rece în pat dimineața și toată plapuma peste unul din noi
după ce o noapte întreagă am împărțit-o ca o cămașă trasă la sorți de soldatul cel mai destoinic
în dimineața asta mi-aș fi dorit un bărbat care să mă privească altfel, ca pe un copil.
mâinile lui să-mi atingă discret degetele, așa ca și când m-ar învăța să fac ceva. să ne așezăm unul lângă celălalt, pe scări. eu să oftez scurt, el să-mi împărtășească oftatul -
împărțim aceeași boală ne purtăm de grijă. când umărul său se lasă ușor într-o parte să-mi sprijine tâmpla, e dimineață.
buricul meu nu e ca buricul altor bărbați. femeilor care mi-au cunoscut goliciunea mama le spunea o poveste. cînd m-am născut eram agitat iar medicii mi-au tăiat strîmb ombilicul. uneori o văd cum își duce mîna la pîntec. e gol. ca apartamentele pe care le-am vîndut azi.
îmi place să fiu bărbat. îmi place să fiu bărbat mai ales cînd plouă atunci deschid ochii mă forțez să fie cît mai larg deschiși apa intră în ochi mă ustură sunt bucuros e ca și cum aș plînge lucrurile pe care nu am putut să le plîng.
îmi mai place să fiu bărbat cînd montez plăci de rigips pe tavan. atunci plăcile se sprijină în moalele capului sudoarea se scurge pe șira spinării adorm mulțumit am luat parte la ceva cu adevărat important.
”Luaţi aminte: Soljeniţîn, Zinoviev, Churchill, Bukovski. Moartea
consimţită, asumată, anticipată, provocată; nepăsarea şi obrăznicia; vitejia
însoţită de o veselie turbată. Liberi sunteţi să alegeţi. Dar se cuvine să vă daţi
seama că - lumeşte, omeneşte vorbind - altă cale de a înfrunta cercul de fier -
care-i în bună parte şi de cretă (vezi Starea de asediu a lui Camus: temeiul
dictaturii e o fantasmă: frica) - e foarte îndoielnic să găsiţi.
Veţi protesta, poate, considerind că soluţiile subînţeleg o formă de viaţă
Comentarii aleatorii