anna -
pe sub fruntea mea trece un tren
atât de aproape de pustiul din mine
încât pare o cămilă pe străzile unui oraș
cuvintele sunt tot mai sus tot mai departe
de parcă ar locui în stele
vom închiria un pod în cer
pentru întoarcerea lor
iesită din timp
tristețea câinelui abandonat
ne privește cu ochii
iubirea
o stradă atat de îngustă
ca de-abia avem loc alături
Poezie:
Comentarii
Sapphire -
Citind m-am întrebat dacă nu cumva ne amăgim și nici nu pășim alături, atât de îngustă... de cele mai multe ori unul în spatele celuilalt, sau... sunt de fapt două străzi... ciudată comparația din prima strofă, mă tot gândesc la ea. Apropierea care distorsionează până și vitezele... Nu mi se pare fericită chestia cu tristețea câinelui abandonat, e prea voit sugestivă.