Astazi mi-am luat pensule noi. Am fost in Han si mi le-am luat. Ador atmosfera de acolo...Cultura, arta, lume buna, materiale care de-abia asteapta sa plece din magazin cu cineva creativ, care d-abia asteapta sa ajunga in camera, sau chiar atelierul, cuiva care le va transforma, doar prin puterea miscarii degetelor si bineinteles, a imaginatiei, in ceea ce ar putea fi opere de arta. In fond, ceea ce le deosebeste pe muzele lui Botticelli de domisoarele din Avignon ale lui Picasso nu sunt panza sau culorile, ci felul in care s-au miscat mainile pictorului cand le-a pictat. Materialele, de la tempera la foile de hartie, ma fac sa ma gandesc la destin, la soarta si sa devin filozofica. Aceeasi foaie de hartie o am si eu in fata, ca si un miliard de alti oameni de pe planeta.
teoria cioturilor
nu știu de ce numai noaptea devenim conștienți de noi înșine ca și cum în timpul zilei ne e frică de noi. adevărul e că nu suntem decât niște cioturi.
în timpul zilei suntem cioturi de mâini și picioare pe rămășițe de oameni. te-ai întrebat vreodată cum fac dragoste oamenii amputați?
oamenilor amputați le place la nebunie să facă sex dimineața. atunci își schimbă unul altuia bandajele ei spun că se dezbracă. își mângâie necrozele și escarele apoi ejaculează. ejaculează neputința furnicăturilor în călcâie neputința apropierii neputința de a ține în mână o cană cu apă.
Era splendidă Tanya, dar ea nu știa asta. Cu părul ca al mătăsii de porumb crud. Cu ochii cum e pielița miezului de nucă aproape coaptă. Iar tenul caucazian se potrivea încât nu rezistai să privești aiurea când vorbea în grup. Desya avea o structură atletică. Specifică basarabenilor. Cu privire pătrunzătoare și ochi albăstrui spălăciți , de pisică. Reflexe bune și mare iubitor de înot. Avea parcă și o medalie din trecutul său nu prea îndepărtat.
Fiindcă îşi văd de treaba lor. Se aşază în fotoliu ca-ntr-o vizuină şi, în dosul unui ziar imens, rumegă problemele. Mai noi, mai vechi. Nu le place să fie deranjaţi. Poate doar cu o cafea. Un sărut. Sau cu o întrebare simplă: dragule, ia spune, ce noutăţi... El te trage de mână uşor, te aşază pe genunchi aruncând petele de culoare de pe file în aer şi, privindu-te galeş, începe să povestească. Fără lux de amănunte. Trebuie să pui tu întrebările, să conduci delicat discuţia în sensul în care te interesează. El economiseşte cuvintele. Poate să fie criza oricât de mare...
ce rost are să mai scriu poeme?
într-o zi ne vom simți mai singuri tocmai pentru că le-am scris
mă-ntreb dacă nu am deschis din greșeală o carte când paginile ei aveau febră,
înghesuind cocorii până vor fi o frunză galbenă
mi se face frig
un frig de castan
probabil mi-e foarte dor de tine
într-o altă zi am aflat că port numele unui bărbat, catalina fiind prietenul lui ovidiu rămas la roma
am văzut că o insulă și un ciclon poartă numele meu și am râs
la început n-a fost ciclonul ci trecerea unei rochii lungi.
o falie roșie
șuvițe de iederă neagră
secunde anacruzice
în mijlocul oceanului, o femeie frumoasă rotindu-și brațele deasupra apelor
ochiul de jad țintind țărmul
nici un hurricane să nu treacă deasupra
Comentarii aleatorii