Un șarpe subțire, verde-albăstrui, mi se strecoară printre degete. Set de inele în mișcare. Îmi apropii mâna stângă de apă, buricele degetelor se subțiază, se lungesc până spre pietrele de pe fund, dispărând odată cu retragerea valului. Biciușca subțire s-a colorat în roșu; urcă acum cu rapiditate pe antebraț, zornăind mut. Pentru un moment numai, chiar înainte ca luna să pornească în descreștere, bijuteria mea vie e apă, rece, tăioasă, pe degete, și brățară încolăcită, fierbinte, spre umăr. Limba jivinei, despicată în treizeci de linii ca firul de păr, din aur verzui, susură undeva înspre bucla nevăzută a orizontului. Pe nisip apar tăieturi adânci, urme cu rădăcini, copaci duși de mare.
Să te trezești brusc în România, să-ți analizezi autoritar tendința de înregimentare. Să te întrebi aspru ce cauți aici, pe ce lume trăiești, să nu te poți identifica firesc ori de-a dreptul lamentabil cu reperele zonei. Acum ești în România, ai anii potriviți pentru a-ți da seama că vorbești limba lor, a locuitorilor ce trec în grabă pe lângă tine, în ideea că vor găsi pâine și circ la preț moderat. Ani mulți ți-au trebuit pentru o astfel de periculoasă luciditate. Spun periculoasă deoarece reacțiile tale, comportamentul și limbajul au devenit inexplicabile și pentru tine, producătorul, directorul lor executiv. Ce vei face în țara asta săracă și plină de probleme sociale?
trag de nasturii ploverului în neștire ploverul meu e un animal cu cinci ochi holbați e ca atunci cînd dispar toți oamenii se lasă ceața și nu-ți dorești decît să mori de toate morțile deodată
scriu fără sens mai bine mi-aș turna un pahar de palincă din aia pe care a lăsat-o frate-miu înainte să plece în anglia și de care mama nu știe merg pe stradă și toate îmi fac găuri în piele balcoanele copacii flexul lumea e o mașină de cusut care mă reduce la tăcere prin cusături fine
21.59
stadionul are mîini picioare și gură în special gură cu niște dinți uriași ca un feliator de pîine. nu știu cum am ajuns acolo. tot ce știu e că m-am strecurat printr-o spărtură și am ajuns în burta lui.
mai întîi vîntul. ohoo vîntul are și el mîini picioare și gură în special mîini ele țin un șpaclu cu care îmi răzuie tencuiala de carne pînă la oase.
tîrîș tîrîș memoria îmi revine. nu sunt nici bun nici rău.
mama alungă toți copiii mamele alungă toți copiii mama tuturor mamelor alungă copiii.
întunericul vine ca somnul.
întunericul vine ca un animal pe care-l aud mișunînd prin iarbă.
întunericul vine ca o înțepătură.
întunericul vine ca un muget.
întunericul vine ca mama tuturor mamelor care alungă copiii.
damian stătea liniștit în pătuț. în cinci luni de cînd venise pe lume nu a plîns niciodată. așa l-am găsit. nu poți plînge ceea ce nu vezi. se născuse fără ochi și taică-su apelase la mine poate îl pot ajuta. medicii de la noi habar n-aveau ce e aia anoftalmie.
m-am uitat la damian. stătea liniștit în pătuț mi se părea că e un copil de ceară așa cum vezi în ieslea de Crăciun. în loc de ochi avea doar două linii. nu poți plînge ceea ce nu vezi. brusc mi-a trecut prin cap faptul că bunică-miu nu m-a recunoscut cînd m-a văzut ultima oară. oare ce-ar fi să îngrop ochii lui în orbitele lui damian. poate unul din ei mă va recunoaște.
dacă s-ar fi născut cu nervii optici ar fi avut o șansă. dar nu.
Comentarii aleatorii