23.29
în inima bărbatului uriaș locuiește inima bărbatului pitic. bărbatul uriaș și bărbatul pitic fac parte din mine. uriașul se ocupă cu lucruri nemaivăzute bărbatul pitic pune masa cînd uriașul se întoarce acasă.
îmi înțeleg pe deplin rostul.
nașterea mea cu zgmot ca plescăitul din limbă.
nașterea mea fără zgomot ca o armă silențioasă.
tata e mort. strălucește ca luminile abatorului. tata a tăiat porci tata a tăiat viței tata a tăiat păsări firișoare de vin i s-au scurs pe bărbie. tata nu e mort tata e moale e numai bun să chituiești cu el pereții șopronului.
pămîntul s-a mai zbătut de cîteva ori apoi a rămas țeapăn.
„Pământ avar,
e-aşa puţin din tine-n noi
şi-aşa curând
ne ceri puţinul înapoi…”
(Vasile Bogrea)
Când dangătul clopotului din turla bisericii se aude de trei ori, mă întreb cine a murit. Am moştenit acest instinct de la buna, fie iertată. Când auzea clopotul, începea să-şi dea cu presupusul: ba c-o fi Crăciunescu „hăl bătrân” (buna, la cei optzeci şi ceva de ani, era încă tânără), ba c-o fi cineva de sub coastă, că acolo cântase ciovica, de numa-numa. La auzul ciovicii nu poţi să nu te îngrozeşti. E semn clar că anunţă moartea cuiva, la fel cum e şi cântecul „cocoşesc” al găinilor. Odată cu moartea fiecărui cunoscut, simt că moare câte puţin din mine.
adevărul e că mă obișnuisem într-o complicitate plăcută cu ceilalți să nu ieșim din redacție. de cîteva luni documentam materiale doar prin telefon. uitasem ce poate să facă moartea din tine așa că reacția a venit aproape firesc.
în scurtele momente cînd nu am la cine să mă gîndesc mă cuprinde un soi de frig și tremur necontrolat. un soi de criogenizare eu îmi spun că că e felul trupului de a se conserva pentru cineva care contează.
Ceea ce tu trăiești acum este o realitate (sau o față a realității care încă nu are consistență). Dar trăiești această realitate în perspectiva unei iluzii. Iar această iluzie (dacă se dovedește a fi iluzie) mai devreme sau mai târziu se va spulbera. Totul este cum vei vedea atunci, la spulberarea iluziei (în momentul suprem când se va dovedi a fi iluzie), cum vei vedea, deci, atunci, realitatea pe care o trăiești azi.
Pentru că numai atunci vei știi cu adevărat dacă a fost sau nu iluzie. Înseamnă asta cumva că viitorul poate schimba trecutul? Îi poate revela esența; ființa?
Noapte, ora doua. Azi am citit Cartarescu si m-am fatait prin curte, sa atrag atentia, sa zambesc, sa am pretext sa schimb o vorba cu celdevizavi. Arunc deja instinctiv privirea inspre casa lui, devine un tic. Unul placut. Construiesc aici de trei ani, pan-acum nu l-am observat, n-am vazut casa, m-a deranjat doar ca-mi fura apusul. La propriu, trebuia sa ma urc pe caloriferul din dreptul geamului pentru a mai prinde o parte din spectacol. Inutil sa spun, uram casa, si-i uram pe ei, in absenta. Sting luminile, tv-ul, pastrez una de veghe, nimic romantic, dar altfel nu vad tastele, Scorpions – Obsession. Ma pierd zilele astea, traiesc mecanic, fara un motiv destul de bun ca sa ma implic in firul vietii, nici un altul ca sa scriu. Ma dizolv in cotidian.
Comentarii aleatorii