Îmi bate inima … îmi bate mai tare ca ieri … ieri parcă nu trăiam ca azi, azi e mai intens. Azi și lumina e mai grea, apa mi se pare plină de culori, alb, negru, roz … roz negru alb … Amin!
Cu un „Amin!” pronunțat îmi pecetluiai buzele ... tăceam și asta mă durea mai mult ca ieri. Tremuram. Gândurile-mi tremurau, privirea-mi tremura, duhul îmi tremura și el … te iubeam, omule! Te iubeam când îmi explicai că marea e ca un acoperiș de ciocolată amăruie, ciocolată în poezie și în viață, ciocolată pe care o puteam savura doar amândoi, ciocolata noastră, a noastră și doar a noastră, nu a mea și a ta, ci a noastră!
Te iubeam nebunule cu o dragoste fără ecou și era așa de grea … nu mai puteam să înot , mă apăsa, mă încovoia, mă jena …
Țin minte și-acu. Îmi clănțăneau dinții în întuneric o să vină dracii să te înțepe cu furca.
Astea au fost ultimile cuvinte ale lu taică-miu după care a închis ușa rînjind.
După ce s-a închis ușa s-a dus și ultima fărmîmă de lumină.
Mă dureau picioarele încercam să stau jos pămîntul mirosea a furnici și a lapte bătut.
Și-n noaptea aia dracii au făcut ce-au vrut. Dacă m-ar fi întrebat apoi cineva i-aș fi zis că da există draci fără
să ți-o zică popa din amvon.
Am dormit pe un raft de sîrmă lîngă niște mere pădurețe. Spre dimineață mă chircisem mă zbîrcisem ca ele.
Mai țin minte că aveam camere înalte foarte înalte. De crăciun probabil aveam cel mai mare brad din sat.
adevărul e că mă obișnuisem într-o complicitate plăcută cu ceilalți să nu ieșim din redacție. de cîteva luni documentam materiale doar prin telefon. uitasem ce poate să facă moartea din tine așa că reacția a venit aproape firesc.
în scurtele momente cînd nu am la cine să mă gîndesc mă cuprinde un soi de frig și tremur necontrolat. un soi de criogenizare eu îmi spun că că e felul trupului de a se conserva pentru cineva care contează.
ai plîns puțin. apoi ai rîs.
rîsul tău a umplut toate etajele și ferestrele.
mi-ai spus că un om ca mine nu există. n-ar trebui să existe.
am zîmbit. mîncarea se răcise pe masă nici acum nu știu ce era. la început mă izbise mirosul de supă gătită la cazan. mi-am adus aminte de cele o mie de zile în care am mîncat la cantină. zilele acelea au fost cele mai gustoase din viața mea.
îmi luaseși bomboane cu alune. atunci am început să te iubesc. am povestit. despre iubitele mele. despre iubitele și iubiții tăi.
«Îmi place cum scrii, dar mai ales cum îţi botezi articolele...», chiar aşa a spus: «cum îţi botezi articolele...» Ţin minte de parcă a fost ieri, deşi trecuseră peste zece ani de atunci. Mi-a propus o pagină de umor la revista «Curierul ucrainean», al cărei redactor era. Pagina a «botezat-o» chiar el: «Din desaga lui Mihai Traista» (a apărut timp de patru ani).
Comentarii aleatorii